I. LUCRǍRI REZIDENŢI

1. TRATAMENTUL ASOCIAT RADIOCHIMIOTERAPIE: CONSIDERAŢII BIOLOGICE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL RADIOTERAPEUTULUI SAU RADIOTERAPIA ÎN ERA MEDICINEI MOLECULARE

V. Cernea1,2

1U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca; 2Instititutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Tratamentul asociat radio-chimioterapie are ca obiective ameliorarea controlului local, controlul bolii micrometastaticeşi nu în ultimul rând conservarea de organ. Această asociaţie terapeutică se bazează pe următoarele mecanisme: cooperarea spaţială, independenţa efectelor toxice, citoreducţia, amplificarea răspunsului tumoral şi mai puţin pe protejarea ţesuturilor sănătoase. Eficacitatea mai mare a tratamentului combinat se datorează acumulării într-un volum restrâns a mai multor leziuniproduse independent de iradiere şi chimioterapie. Pentru ţesuturile normale toxicitatea tratamentului asociat radio-chimioterapie este mai mare, cu deosebire în cazuladministrării concomitente. Cele mai importante deosebiri între tratamentul cu citostatice şi radioterapie sunt: (a) variaţiile de chimiosensibilitatemai mari decât cele de radiosensibilitate, (b)chimiosensibilitatea este mai uşor de manipulat decât radiosensibilitatea,

(c) efectul oxigen mai complex pentru citostatice decât pentru iradiere şi (d) rezistenţa la chimioterapie se instaleazămai uşor decât radiorezistenţa. Dintre ţintele moleculare noi care permit creşterea eficacităţii radioterapiei sunt: receptori pentru factorii de creştere (pentru epitelii – EGFR, her2/neu, endoteliu vascular) sau procese enzimatice (inhibitorii de ciclooxigenază-2).Mecanismele celulare şi moleculare de modificare ale radiosensibilităţii de către agenţi chimici sau biologici suntnumeroase şi oferă oportunităţi pentru cercetarea translaţională în vederea creşterii eficacităţii radiochimioterapiei.

2. CORELAŢII CLINICE ŞI ANATOMOPATOLOGICE ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI MAMAR ÎN FAZĂ AVANSATĂ

Andreea Tache, Roxana Matache

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Cancerul glandei mamare continua sa fie o problema de mare insemnatate in oncologie, prin incidenta sa in continua crestere, prin gravitatea evolutiei sale in stadiile avansate, precum si prin faptul ca se situeaza pe primul loc in patologia oncologica a femeii. Maetriale şi metode: Studiul de fata este un studiu retrospectiv efectuat in IOB, pe un lot de 370 de paciente (245 stadiul III si 125 stadiul IV) cu neoplasm mamar, aflate in evidenta IOB in perioada ianuarie–decembrie 2000 si are ca scop stabilirea corelatiilor clinice si histopatologice in tratamentul cancerului de san in faza avansata. Studiul a urmarit obtinerea de date privind evolutia cazurilor in functie de varsta, tipul anatomopatologic, gradingul tumoral, statusul hormonal, de dimensiunea tumorii in san si de statusul ganglionilor axilari homolaterali. S-au aplicat urmatoarele protocoale terapeutice:

                        -Stadiul IIIA-interventie chirurgicala si RT postoperatorie– 56 de cazuri si radioterapie, interventie chirurgicala, PCT, HT-84 de cazuri

                        -Stadiul IIIB si IV-PCT, RT, interventie chirurgicala, PCT, HT-20 de cazuri
-Stadiul IV- interventie chirurgicala in scop paliativ-21 de cazuri Rezultate: Evolutia cazurilor urmarite in acest studiu: 40% dintre pacienti au dezvoltat metastaze, 10,9% recidivelocale, 7,3% recidive regionale, 3,4% cancer – san controlateral.Repartitia metastazelor: osoase 43%, pulmonare 29%, hepatice 21%, pleurale 7%. Supravietuirea globala la 5 ani a fost de 55%, pentru stadiul III 63% si stadiul IV 44%.

Supravietuirea functie de parametrii anatomo-patologici ai tumorii primare: paciente neiradiate cu tumora intre 2 si 5 cm - 41,7%, tumora mai mare de 5 cm – 33,1%; paciente iradiate cu tumora intre 2 si 5 cm - 40,1%, tumora mai marede 5 cm – 33,1%. Supravietuirea la 5 ani in functie de gradingul tumoral: I – 69,3%, II – 66,6%, III – 55,5%. Supravietuirea la 5 ani functie de tipul anatomo-patologic: glanduliform trabecular atipic – 66,6%; glanduliform atipic – 42,8%; atipic – 33,3%; glanduliform – 80%; mucipar si glanduliform 100%; glanduliform trabecular 84,9%. Supravietuirea la 5 ani functie de tratamentul aplicat - pentru stadiul IV: CH+RT adjuvanta postoperator – 40%; CH+CT postoperator – 38,3%; CH si RT-CT-HT postoperator – 44%; CH si RT-HT postoperator – 42,2%; pentru stadiul III: RT adjuvanta postoperator – 58%; CH adjuvanta postoperator – 50%; RT-CT-HT postoperator – 63%; RT­HT postoperator – 60%. Supravietuirea la 5 ani pentru pacientii cu metastaze in ganglionii axilari a fost de 43,3% (neiradiati preoperator 40,7%si iradiati preoperator 50,6%). Supravietuirea la 5 ani pentru pacientii fara invazie ganglionara a fost de 75% (neiradiatipreoperator 75% si iradiati preoperator 87%). Concluzii: Cel mai important factor de prognostic a fost invazia ganglionilor axilari homolaterali. Alti factori deprognostic au fost dimensiunea tumorii primare, tipul histologic de cancer, gradingul tumoral. In functie de tipulanatomopatologic de cancer, supravietuirea la 5 ani a fost mai buna pentru tipurile diferentiate. 

3. PROFILUL FAVORABIL DE TOXICITATE AL CHIMIOTERAPIEI METRONOMICE CU EFECT ANTIANGIOGENETIC ÎN CANCERUL MAMAR

Alina Amalia Herzal, Gabriela Morar-Bolba, R. Tănăsescu, Dana Grecea, Cristina Vitoc, N. Ghilezan, Al.Eniu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Background: Chimioterapia standard actioneaza prin mecanisme de citotoxicitate directa asupra celulelor tumorale.Chimioterapia metronomica consta in administrarea drogului in doze mici, in cadrul unui un program continuuu sau cu administrari frecvente. Actiunea drogului se exercita printr-un mecanism alternativ, antiangiogenetic, asa cum seintimpla in cazul ciclofosfamidei, metotrexatului, antraciclinelor, taxanilor. Pacienti si metoda: Am evaluat toxicitatea chimioterapiei metronomice cu ciclofosfamida si metotrexat administrata lapaciente cu cancer de san, ca tratament paliativ sau adjuvant. Metotrexatul a fost administrat 2,5mg/zi, in zilele 1 si 2 ale saptamanii si ciclofosfamida 50 mg/zi, zilnic. Au fost studiate 2 loturi de paciente.  Un prim grup de 20 paciente cu cancer de san metastatic unde chimioterapia s-a facut cu scop paliativ, cu urmatoarelecaracteristici: virsta medie 58,2 ani, cu indice de performanta 0-2, cu histologie de CDI(95%), carcinom medular (5%),cu receptori hormonali negativi(65%) sau pozitivi(35%), paciente anterior tratate cu pana la 3 linii de chimioterapie, fiind administrate intre 1 si 14 cicluri la o pacienta. Al doilea grup studiat este alcatuit din 13 paciente unde chimioterapia a fost administrata in scop adjuvant, in aceeasi schema, 1 an sau pana la recidiva sau metastazarea bolii, avand caracteristicile: virsta de medie 50.9 ani, indice deperformanta 0-2, cu histologie de CLI(23%), CDI(69,2%) medular(7,69%), cu receptori hormonali negativi(100%), paciente anterior tratate cu 1-2 linii de chimioterapie. Rezultate:Toxicitatile inregistrate la cele doua loturi au fost toate de gradul 1. La primul grup: anemie(25%), leucopenie(10%), greturi(15%), cresterea transaminazelor(5%), stomatita(5%), trombocitopenie(5%). La al doilea grup: anemie(23%), leucopenie(23%), cresterea transaminazelor (30,7%), trombocitopenie (7,69%). Concluzie: chimioterapia metronomica ti ”CM low-dose” are o toxicitate minima, atit in cazul administrarii ei in scoppaliativ la paciente cu multiple liniii de chimioterapie anterioare cat si in cazul administrarii cu scop adjuvant la pacientele cu receptori hormonali negativi..

4. NEOPLASM PULMONAR PRIMITIV – A DOUA LOCALIZARE LA PACIENŢII CU NEOPLASM MAMAR. CONSIDERAŢII CLINICE, ETIOPATOGENICE ŞI TERAPEUTICE 

Daniela Zob, Amedeia Niţă, Mădălina Drăgănescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scop: Frecventa asocierii metacrone a cancerului pulmonar cu cel mamar a generat numeroase ipoteze si studii, ce au urmarit riscul unui pacient tratat pentru cancer mamar, de a dezvolta o neoplazie pulmonara. 

Material şi Metodă: Studiul retrospectiv realizat pe pacientii tratati in Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti in perioada 1978- 1998, urmareste pacientele cu cancer mamar ce au dezvoltat cancer pulmonar metacron. Evaluarea asocierii celor doua neoplazii s-a realizat in termenii tipului de tratament urmat pentru neoplazia mamara (interventie chirurgicala- tipul, iradiere- doza, chimioterapie- tip si doza), tipului histopatologia al cancerului mamar, intervalului de timp pana la aparitia cancerului pulmonar metacron, prezentei altor factori de risc cunoscuti (ex. fumatul), tipului histopatologic al cancerului pulmonar,tratamentului si evolutiei ulterioare. Rezultate: S-a observat o frecventa mare a aparitiei cancerului pulmonar de aceeasi parte cu cancerul mamar (70%) in special la pacientele cu mamectomie si radioterapie postoperatorie a peretelui toracic, asocierea fumatului reprezinta un factor de risc suplimentar, majoritatea pacientilor fiind fumatori. Tipul histopatologic al cancerului pulmonar a fost in 90% din cazuri nonmicrocelular. Timpul mediu pana la aparitia cancerului pulmonar a fost de 11 ani. Concluzii: Tehnicile vechi de iradiere a peretelui toracic au dus la cresterea riscului de a dezvolta cancer pulmonar nonmicrocelular la pacientii cu supravietuire mai mare de 10 ani dupa diagnosticul si tratamentul unui cancer mamar, rezultate similare celor din literatura de specialitate.

5. GRUPE DE RISC, PROGNOSTIC VITAL ŞI CALITATEA VIEŢII PACIENTELOR CU METASTAZE CEREBRALE ALE CANCERULUI MAMAR

C. Mocanu, Cristina Vitoc, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Obiectiv: Acest studiu îşi propune să delimiteze grupele de risc pentru apariţia metastazelor cerebrale la paciente diagnosticate cu neoplasm mamar, precum şi să determine intervalul liber de boală, supravieţuirea şi calitatea vieţii pacientelor cu metastaze cerebrale tratate în IOCN. Material şi Metodă: În studiu au fost incluse 45 paciente diagnosticate cu metastaze cerebrale in urma unui neoplasm mamar în perioada 01.01.2001 şi 31.12.2004. Au fost urmărite: vârsta la diagnosticul de neoplazie, intervalul pana la aparitia metastazelor cerebrale, rezultatul HP de la nivelul tumorii primare, tratamentul oncologic efectuat atat inaintea cat si dupa diagnosticul de metastaze cerebrale, simptomatologia inainte si după tratamentul metastazelor cerebrale. Rezultate: în grupa de risc pentru a dezvolta metastaze cerebrale se includ pacientele diagnosticate în stadii avansate loco-regional (IIB, IIIA,B, IV), cu răspunsuri parţiale /boala stationara/ evoluţie în urma polichimioterapiei neoadjuvante. Intervalul de apariţie a metastazelor cerebrale a variat între 0 şi 144 luni (12 ani) de la diagnosticul de neoplazie. Majoritatea pacientelor au fost diagnosticate cu metastaze cerebrale multiple. Ca acuze la prezentare predomina fenomenele de hipertensiune intracraniană, asociate semnelor de focar. Deficitele neurologice cu care se prezintă pacientele, în majoritatea cazurilor diminuă, dar nu dispar după tratamentul paleativ aplicat. Tratamentul depletiv cerebral oferăo ameliorare rapida a stării generale a pacientelor.

6. RECIDIVE ÎN TUMORILE CEREBRALE MALIGNE – OPŢIUNI TERAPEUTICE.  EXPERIENŢA INSTITUTULUI ONCOLOGIC BUCUREŞTI

Daniela Zob, Irina Isacu, Cristina Roşca, Rodica Anghel

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scop: Stabilirea unui algoritm pentru tratamentul recidivelor în cazul tumorilor cerebrale este o problemă de marefineţe în egală măsură pentru oncolog şi neurolochirurg. Material şi Metodă: Trecerea în revistă a posibilităţilor terapeutice este urmată de prezentarea experienţei InstitutulOncologic Bucureşti în perioada 1996-2004. În aceşti 9 ani au fost tratate 234 cazuri de recidive după tumori cerebrale maligne. Am luat în considerare atât cazurile la care tratamentul tumorii primare a fost efectuat în Institutul OncologicBucureşti, cât şi cele tratate în alte servicii (neurochirurgie, radioterapie, din Bucureşti şi din alte centre oncologice). Indicaţia terapeutică (intervenţia chirurgicală, radioterapie, chirurgie, chimioterapie, singure sau asociate) a fost foartevariabilă, ţinând cont în special de tratamentele deja efectuate şi de intervalul de timp care a trecut de la acestea. Rezultate: Aprecierea rezultatelor a fost dificilă din cauza neprezentării pacienţilor la controale. Concluzii: În funcţie de tratamentul aplicat iniţial şi de intervalul de timp până la apariţia recidivei există resurseterapeutice, dar alegerea schemei optime este realizata pentru fiecare caz în parte. Cuvinte cheie: tumori cerebrale maligne, recidive, radioterapie, chimioterapie, neurochirurgie.

I. LUCRĂRI REZIDENŢI / Radioter. Oncol. Med., 2005, 3:161-166

7. ANEMIA ÎN CANCERUL DE COL UTERIN AVANSAT LOCO-REGIONAL

Emoke Szakacs, N. Todor, O. Coza, Claudia Ordeanu, Viorica Nagy

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”

In studiul de fata au fost cuprinse 347 de paciente cu cancer de col uterin stadiile IIB, IIIA si IIIB tratate in Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuta” Cluj-Napoca in perioada martie 1999 – martie 2001, in cadrul unui trial randomizat cu doua brate:

I brat: radioterapie singura

II brat: radio-chimioterapie cu DDP=20 mg/mp x 5zile, la 21 zile interval Obiectivele studiului sunt: evaluarea impactului valorii preterapeutice a hemoglobinei asupra raspunsului la radioterapie sau radio-chimioterapie, asupra supravietuirii si esecurilor terapeutice in cancerul de col uterin avansat locoregional. Supravietuirea la 3 ani a fost superioara pentru pacientele cu valori ale Hb > 11 g/dl (86%) fata de cele cu anemie (75%) (p=0.02) diferenta fiind statistic semnificativa. Esecurile terapeutice au fost mai reduse (19%) la pacientele cu Hb > 11 g/dl fata de cele cu anemie (28%). In concluzie, valoarea preterapeutica a hemoglobinei este un factor de prognostic semnificativ pentru supravietuire si esecurile terapeutice, rezultatele studiului indicand necesitatea corectarii hemoglobinei preterapeutice precum si a celui din cursul tratamentului peste valoarea de 11 g/dl, in vederea asigurarii unei radio-chimiosensibilitati corespunzatoare, prin aceasta determinand raspuns terapeutic si implicit supravietuire mai buna.

8. EFECTE SECUNDARE IMEDIATE SI TARDIVE ALE TRATAMENTULUI CU ACID ZOLEDRONIC LA PACIENTELE CU NEOPLASM MAMAR SI METASTAZE OSOASE

Alida Claudia Radu, Cristina Coman, N. Guţulescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scop: Aprecierea frecventei de aparitie si a severitatii reactiilor secundare ale tratamentului cu Acid Zoledronic la pacientele cu neoplasm mamar si metastaze osoase Material si metode: Studiul retrospectiv a fost efectuat pe un lot de 15 paciente cu diferite tipuri histopatologice de neoplasm mamar cu metastaze osoase, carora li s-a administrat intermitent in perioada 2004-2005 Acid Zoledronic 4mg iv (1-11 administrari/pacienta), in monoterapie sau in asociere cu chimioterapie si/sau radioterapie paliativa.  Rezultate:Efectele secundare imediate si tardive ale tratamentului cu Acid Zoledronic au fost, in ordinea descrescatoare a frecventei: exacerbarea durerilor osoase, hipocalcemie, Sd. flu-like (febra, frison, astenie fizica, mialgii), afectare renala (cresterea creatininei serice), constipatie. Nu s-a putut evalua prezenta osteonecrozei maxilare. Nu s-au inregistrat reactii adverse severe, potential letale. Concluzii: Pacientele cu neoplasm mamar si metastaze osoase pot prezenta evenimente osoase ce afecteaza negativ calitatea vietii. S-a demonstrat ca administrarea de Acid Zoledronic poate reduce acest risc. Din prezentul studiu reiese ca administrarea de Acid Zoledronic a fost bine tolerata, cu minime reactii secundare.

9. VALOAREA PROGNOSTICĂ A STERILIZĂRII PIESEI OPERATORII ÎN CANCERUL DE COL UTERIN AVANSAT LOCAL

Iolanda Sicoe, Claudia Ordeanu, O. Coza, S. Gavriş, N. Todor, A. Rancea, A. Trăila, Viorica Nagy

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Studiul cuprinde 282 paciente cu cancer de col uterin St IIB-IIIB tratate in Institutul Oncologic „Prof. Dr. I.Chiricuta” in perioada 1999-2002 prin radioterapie cu sau fara chimioterapie (RT± CT) concomitenta cu cisplatin, urmata de interventie chirurgicala (LCHTL).  Principalele obiective ale studiului au fost: evaluarea eficacitatii RT± CT oglindita in rezultatul histologic al piesei operatorii, analiza esecurilor terapeutice si a supravietuirii in functie de sterilizarea sau nu a piesei operatorii. In urma RT± CT s-a obtinut sterilizarea piesei operatorii la 179/282 (63%) paciente. Rata remisiei complete a fost semnificativ mai mare in bratul terapeutic cu RT+ CT (72%) fata de RT singura (55%) (p=0.02). Supravietuirea la 5 ani a fost de 87% la pacientele la care s-a obtinut sterilizarea piesei operatorii dupa RT+CT fata de 69% la cele cu relicvat tumoral confirmat histologic (p<0.01). Esecurile terapeutice au fost semnificativ mai reduse la grupul de paciente cupiesa sterila (8%) vs 23% la cele cu relicvat tumoral. In concluzie sterilizarea piesei operatorii dupa RT± CT este un factor de prognostic decisiv pentru controlul local si ladistanta, precum si pentru supravietuire.

 

10. TOXICITATEA NEUROLOGICĂ INDUSĂDE PACLITAXEL ÎN TRATAMENTUL  NEOPLASMULUI OVARIAN

Simona Tulfan, Ligia Dolis, E. Belu, Carmen Brânzan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere: Cancerul ovarian este a V-a neoplazie feminina in anul 2000; - tumorile ovarului constituie un grup de neoplazii diverse din care majoritatea o reprezinta cele cu originea epiteliala; - tratamentul cancerului ovarian include chirurgia, chimioterapia in toate stadiile de boala; - chimioterapia standard consta in asocierea de Paclitaxel si saruri de platina Scop: Evaluarea toxicitatii neurologice aparute in cursul tratamentului cu Paclitaxel si saruri de platina Metoda: - Studiu retrospectiv efectuat in perioada 2003-2004 pe 30 de paciente diagnosticate cu neoplasm ovarian in diferite stadii de boala, la IOB, care au efectuat tratament chimioterapic cu Paclitaxel si saruri de platina Rezultat: Toxicitatea neurologica de tip periferic aparuta in timpul tratamentului s-a inregistrat la 22 de paciente (76%), constand in principal din parestezii Concluzii: Simptomele neurologice de tip periferic aparute in tratamentul cu Paclitaxel si saruri de platina variaza in functie de doza utilizata, accentuandu-se la cresterea acesteia; -simptomatologia neurologica este reversibila la intreruperea tratamentului -in ciuda toxicitatii neurologice, in majoritate de gradul 2 reversibile, asocierea Paclitaxel si saruri de platina ramane schema cea mai utilizata in neoplasmul ovarian indifferent de stadium.

11. BRAHITERAPIA INTERSTIŢIALĂÎN SARCOAMELE DE PĂRŢI MOI.  PARTICULARITĂŢI TEHNICE LA COPIL.

O. Vereşezan, Daniela Suciu, M. Aştilean, Edina Szilagyi, C. Ciuce, G. Kacsó

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Pronosticul sarcoamelor de părţi moi este semnificativ influenţat de asigurarea controlului local. Rezecţia radicalănemutilantă reprezintă momentul terapeutic principal. Radioterapia adjuvantă reduce rata recidivelor locale fără impact semnificativ asupra supravieţuirii. La adulţi în sarcoamele G3 brahiterapia prezintă eficienţă egală cu RTE constituind o alternativă mai rapidă care nu întârzie debutul precoce al chimioterapiei. La copii, RTE trebuie amânată până dupăvârsta de 4 ani pentru evitarea tulburărilor de creştere osoasă, iar atunci când este efectuată DT este redusă cu minim 10%, cu impact în controlul local. Brahiterapia interstiţială la copii constituie o alternativă care evită iatrogenia legatăde tulburările de creştere secundare RTE. Vom prezenta experienţa IOCN în brahiterapia interstiţială a tumorilor de părţi moi ale copilului, exemplificând prin cazul unui copil în vârstă de 3 ani cu diagnosticul de PNET la nivelul antebraţului drept aflat la a doua recidivă locală. Am efectuat brahiterapie peroperatorie cu Ir 192, HDR, până la DT= 36 Gy/12 fr/8 zile prescrisă la 5 mm de axul cateterelor plasate intraoperator. Iradierea a decurs fără toxicitate acută, cu epitelizare rapidă completă, control local la 3 luni post-brahiterapie.

12. EFICACITATE SI EFECTE ADVERSE IN ADMINISTRAREA SAPTAMANALA A DOCETAXELULUI COMPARATIV CU ADMINISTRAREA LA TREI SAPTAMANI A DOCETAXELULUI

Amedeia Niţă, Daniela Zob, Mădălina Drăgănescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scop: Datele din literatura de specialitate afirma ca administrarea saptamanala a Paclitaxelului are aceeasi eficienta dar toxicitate scazuta fata de administrarea la trei saptamani a citostaticului. Studiul isi propune evaluarea aceluiasi profil pentru Docetaxel.

Material şi Metodă: Studiul evalueaza aceiasi parametrii pentru 30 de paciente tratate prin administrarea docetaxelului in clinica noastra, in perioada septembrie 2004- mai 2005, pentru neoplasm mamar metastazat: Docetaxel 25 mg./m2 in zilele 1, 8, 15 a fost asociat cu Epirubicin 60 mg/m2 ziua 1 (23 paciente), sau cu 5 Fluorouracil 450mg/m2 zilele 1, 8 (2 paciente) ori cu Carboplatin AUC6 ziua 1 (5 paciente) si ciclurile au fost repetate la 21 zile. Rezultate: Toate pacientele au fost evaluate dupa 4 cicluri terapeutice. Rata raspunsului a fost de 86.6%. Efectele secundare comune au fost: neutropenie, mucozita, greata si astenie fizica. Efectele secundare enumerate au fost corectate cu tratament suportiv, nici unul nefiind potential letal.  Concluzii: Comparand rezultatele noastre cu cele publicate in literatura de specialitate, pentru adminiostrarea la trei saptamani a Docetaxelului, consideram ca administrarea saptamanala a Docetaxelului este considerabil mai eficienta si mai bine tolerata, cu o singura exceptie, astenia fizica, care in mod evident este mai aceentuata in cazul administrarii saptamanale.

13. TUMORA GERMINALĂ RETROPERITONEALĂ: DOUĂ CAZURI CU AGREGARE FAMILIALĂ

Crina Seceac, T. Guttman, S. Popescu, C. Popa, Carmen Floareş

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Vom prezenta cazurile a doi frati care s-au adresat IOCN cu tumora germinala extragonadala cu localizare retroperitoneala. Cazul 1 (27 ani) s-a prezentat cu tumora retroperitoneala giganta, inextirpabila, cu histologie de liposarcom G2, clinic si ecografic fara tumora testiculara. Markerii tumorali (AFP, betaHCG) au avut valori crescute. Pe baza acestor elemente (tumora retroperitoneala, varsta, markeri pozitivi) s-a pus diagnosticul de tumora germinala retroperitoneala. S-a efectuat chimioterapie tip Farmorubicina/Carboplatin x6, BEPx1 si EPx3 cu raspuns complet clinic si seric. Dupa un interval liber de 2,2 ani s-a prezentat cu o formatiune tumorala la nivelul testiculului stang (cu histologie de carcinom embrionar) si adenopatii lombo-aortice. S-a practicat orhiectomie inghinala stanga urmata de chimioterapie tip BEP x4, cu remisie completa clinic si seric. La 8 luni interval s-a prezentat cu o noua recidiva ganglionara lombo­aortica pentru care s-a administrat chimioterapie de salvare tip VeIPx3 cu raspuns complet. Cazul 2 (32 ani) s-a prezentat cu tumora germinala extragonadala retroperitoneala betaHCG pozitiva si metastaze pulmonare diseminate bilateral. Clinic si ecografic nu s-a evidentiat tumora testiculara. Dupa 6 serii de chimioterapie cu regim BEP s-a obtinut raspuns partial la nivelul tumorii retroperitoneale si complet la nivelul metastazelor pulmonare. S-a intervenit chirurgical cu excizia completa a tumorii retroperitoneale restante, cu examen histopatologic negativ. Postoperator s-au efectuat 2 serii EP de consolidare. Actualmente ambii frati sunt cu remisie completa, in observatia institutului. Particularitatea cazurilor consta in prezenta agregarii familiale (date din literatura notand o incidenta scazuta printre rudele de gradul I) si in modalitatea similara de prezentare la debut.

 

II. TUMORI CEREBRALE

Secţiunea 1

1. TRATAMENTUL TUMORILOR CEREBRALE PRIMITIVE, REZULTATE ŞI PERSPECTIVE. REZULTATE ŞI PERSPECTIVE. EXPERIENŢA INSTITUTULUI ONCOLOGIC CLUJ-NAPOCA 1995-2004

Dana Cernea1, N. Ghilezan1, I. Şt. Florian2, G. Kacso2, V. Popiţa1, Magda Petrescu3

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţa” Cluj-Napoca;2 UMF „I. Haţieganu” Cluj-Napoca; 3Spitalul Clinic Judeţean Cluj – Laboratorul Anatomie Patologică

Obiective: Se prezintă un studiu retrospectiv care arată experienţa IOC în tratamentul tumorilor cerebrale primitive în perioada 1995-2004. Se vor arăta tendinţele actuale în tratamentul acestor tumori şi obiectivele departamentului în perioada următoare. Material şi Metodă: Au fost luaţi în studiu 474 pacienţi cu mediana vârstei 43 ani. Din punct de vedere histopatologic cele mai multe au fost tumori cu grad ridicat de malignitate 70% (GBM şi AA). Supratentorial au fost localizate 86% din tumori. Primul tratament a fost chirurgia: macroscopic totală 45,69%, rezecţie parţială 49,04%. Postoperator au fost trataţi cu radioterapie singură 56,46% din pacienţi, tratament asociat radio-chimioterapie 39,71% şi cu chimioterapie singură1,675 din pacienţi. Mediana dozei administrate a fost 50 Gy, iar chimioterapia a constat din administrare CCNU, PCV şi Temodal în secvenţediferite. În perioada 2000-2004 au fost trataţi 55 pacienţi sub 18 ani cu tumori localizate predominent subtentorial (40 pacienţi). Histologia a fost variabilădar au predominat astrocitoamele, ependimoamele şi meduloblastoamele. Tratamentul a constat in chirurgie (47 pacienţi) urmată de radiochimioterapie 40% pacienţi, radioterapie singură 34% pacienţi şi chimioterapie singură 12,73 % din paceinţi. Mediana dozei administrate a fost 50 Gy (minima 8 Gy şi maxima 60 Gy). Rezultate: La adulţi curbele de supravieţuire la 2 ani au arătat: supravieţuire globală 67%, (31 % pentru GBM şi 52% pentru AA); suprav pentru RT singură69%, pentru RT+chimioterapie 64% (p- 0,21). La copii au fost, la ultimul control, 43,64% pacienţi fără semne de boalăşi 56, 36% cu boala în evoluţie. Concluzii: Radioterapia rămâne alături de chirurgie tratamentul de elecţie în asiguarea controlului local. Asocierea chimioterapiei pentru tumorile cu grad ridicat de malignitate poate îmbunătăţi atât controlul local cât şi supravieţuirea. Îmbunătăţirea tehnicilor de iradiere şi folosirea noilor tehnologii importantă atât în delimitarea volumului tumoral cât şi în protejarea ţesutului cerebral sănătos.

2. PATOLOGIA CEREBRALĂ TUMORALĂ ÎN EXPERIENŢA CLINICII NEUROCHIRURGIE I CLUJ-NAPOCA

I.Şt. Florian, A. Oşlobanu, S. Vidican, T. Maior, L. Dura, Zorinela Andraşoni, Linda Iordache, C. Matei

Clinica Neurochirurgie I, Cluj-Napoca

Obiective: determinarea cuantumului reprezentat de patologia tumorală cerebralădin totalul intervenţiilor neurochirurgicale, stabilirea celor mai frecvente tipuri de tumori cerebrale, a incidenţei acestora în funcţie de vârstăşi sex, evaluarea rezultatelor operatorii. Material şi Metodă: Lucrarea reprezintăun studiu clinic statistic realizat pe 633 pacienţi internaţi şi operaţi cu tumori cerebrale în Clinica Neurochirurgie I Cluj-Napoca în perioada 01.01.2002-31.08.2005, reprezentând 20% din totalul operaţiilor. Rezultate: S-a constatat o crestere a incidenţei tumorilor cerebrale în ultimii ani (147 cazuri în 2002, comparativ cu 156 pacienţi până în 31.08 în anul 2005). Majoritatea cazurilor au fost reprezentate de astrocitoame (gradele I-IV), 238 de cazuri (38%) urmate de meningioame 149 (24%) de cazuri, metastaze 113 (18%), neurinoame 36 cazuri (6%), 29 (5%) tumori hipofizare, 16 (3%) ependimoame, 15 meduloblastoame (2%) şi alte tipuri de tumori (4%). Concluzii: Evidenţiem prezenţa tumorilor cerebrale la toate grupele de vârstă, incidenţa cea mai ridicată fiind în decada 51-60 de ani cu 176 pacienţi (28%). S-a practicat ablaţia tumorală la peste 85% din cazuri, în celelalte efectuându-se rezecţie subtotală. Mortalitatea operatorie a fost de 1%.

 

3. CORELAŢII ÎNTRE TIPUL INTERVENŢIEI CHIRURGICALE ŞI EVOLUŢIE ÎN CADRUL TRATAMENTULUI ONCOLOGIC MULTIDISCIPLINAR ÎN MEDULOBLASTOAME

Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, V. Ciurea3, I. Taşcu3, E. Gruber3, S. Nicolau1, Roxana Milcu1, Xenia Bacinschi2 , Cristina Roşca1

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti,Secţia Oncopediatrie, 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti,Secţia Radioterapie, 3Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, Secţia Neurochirurgie

Introducere/Obiective: Introducere: Unul dintre cei mai importanti factori de risc in meduloblastoame, care conditioneaza decizia terapeutica postoperatorie este calitatea interventiei chirurgicale. Obiectiv: Evaluarea rezultatelor tratamentului multimodal in meduloblastoame si corelarea acestor rezultate cu dimensiunea restului tumoral dupa interventia chirurgicala: fara rest tumoral, rest tumoral < 1,5 cm sau > 1,5 cm. Material şi Metodă:In intervalul 1991 – 2002 in IOB au fost tratati chimio-radiologic postoperator 54 de pacienti cu meduloblastom: 28 baieti si 26 fete, cu varsta cuprinse intre 3 ani si 5 luni si 19 ani si 4 luni (varsta mediana – 10 ani). Interventiile chirurgicale s-au efectuat in Clinica de neurochirurgie a Spitalului de urgenta „Bagdasar- Arseni” Evaluarea restului tumoral dupa interventia chirurgicala asupra tumorii primare s-a facut prin examen computer­tompgraf la o luna postoperator, constatandu-se: ablatii totale (fara rest tumoral): 12 pacienti (22,2%) ; rest tumoral <1,5 cm: 14 pacienti (25,9%); rest tumoral> 1,5 cm: 28 pacienti (51,8%). Dupa interventia chirurgicala s-a efectuat radioterapie: 36 Gy cranio-spinal, cu escaladarea dozei pana la 54-58 Gy la nivelul fosei posterioare. Chimioterapia adjuvanta a constat in 9- 12 serii de tratament cu combinatii policitostatice: VCR+ CCNU; CRX+ VCR; VCR+ DDP/CDDP; CDDP+ VP-16; HD-MTX. Chimioterapia a fost mai agesiva in cazurile cu risc crescut (rest tumoral> 1,5 cm.) Observatii: RC dupa chimio-radioterapie s-a inregistrat in 12/14 (85,7%) din cazurile cu rest tumoral < 1,5 cm. Nu s-au inregistat RP sau RC in lotul de copiii cu resturi tumorale > 1,5 cm ci doar SD pentru intervale care au variat intre 6 si 23 luni.92% din recidive (25 cazuri) au fgost inregistrate in lotul de cazuri cu resturi tumorale > 1,5 cm. Rezultate: EFS la 3 ani a fost de 47%.Supravieturea mediana in lotul global a fost de 28,53 luni. In functie de dimensiunea restului tumoral postoperator supravietuirea mediana a variat astfel: 47,7 fara rest tumoral, 35,5 luni in cazurile cu rest tumoral < 1,5 cm. Si 6,5 luni in cazurile cu rest tumoral > 1.5 cm. OS: 33% Concluzii: 1. Calitatea rezectiei tumorale are impact major asupra supravietuirii in meduloblastoamele tratate multimodal. 2. Dimensiunea restului tumoral postoperator este, probabil, cel mai important factor de risc in meduloblastoame. 3 Tratamentul citostatic mai agresiv ar putea influenta pozitiv evolutia in cazurile cu resturi tumorale mari.

4. ACTUALIZAREA EXPERIENŢEI CENTRULUI DE CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE MEDICO-MILITARE ÎN UTILIZAREA RADIOTERAPIEI STEREOTACTICE CU ACCELERATORUL LINIAR ÎN TRATAMENTUL NEURINOAMELOR DE ACUSTIC

L. Bujor1,2,3, R. Perin3, V. Ciubotaru3, M. Pop1,2, Laura Stanciu1,2

1Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare Bucureşti; 2Institutul Clinic Fundeni Bucureşti;3Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti

Introducere/Obiective: In Laboratorul de Terapie cu Energii Inalte din cadrul Centrului de Cercetari Stiintifice Medico-Militare/Institutul Clinic Fundeni in intervalul 2003-2005 au fost tratati un numar de 18 pacienti cu neurinom de acustic. Scopul acestei prezentari este de a face o analiza preliminara a rezultatelor radioterapiei stereotxice aplicate de colectivule nostru in acest tip de patologie. Material şi metoda: In clinica noastra utilizam pentru tratamente stereotaxice accelerator liniar model Clinac 2300 C/D (Varian,Palo Alto, CA, USA), sistem de fixare cu cadru de carbon compatibil CT sau masca termoplastica, colimatoare conice cu diametre cuprinse intre 4 mm-35 mm, plan de tratament BrainScan 5.3.1 (BrainLab,Heimstetten, Germania). Pacienti cu neurinom de acustic neoperati sau cu recidive dupa neurochirurgie cu varste cuprinse intre 30-72 ani, disrtibutie pe sexe M/F: 8/10 au fost tratati cu sistemul nostru. Tehnica a fost monoizocentrica cu un numar de 3-5 arcuri noncoplanare, colimatoarele folosite au avut diametre intre 12,5-35 mm. Doza totala si modalitatea de fractionare au fost stabilite pe baza caracteristicilor tumorale si antecedentelor neurochirurgicale. In 5 cazuri s-a utilizat radioterapia stereotaxica fractionata cu DT cuprinse intre 18-45 Gy iar restul de 13 pacienti au fost tratati unifractionat cu DT de 12-18 Gy la izocentru.

Rezultate: Rezultate preliminare la un interval mediu de urmarire de 12 luni sunt incurajatoare: 50% din cazuri au tumora a stagnat la nivelul preterapeutic, 25% au prezentat reducerea dimensiunilor tumorii iar in 25% s-a inregistrat o usoara crestere in jur de 1-1,5 mm mai ales datorita edemului. In toate cazurile s-au observat necroze intratumorale. Concluzii: Iradierea stereotaxica reprezinta o alternativa eficace in cazuri bine selectionate de neurinom de acustic spontan principalul criteriu fiind volumul tumoral.

5. STRATEGII IMAGISTICE ÎN TUMORILE CEREBRALE

V. Popiţa1, I.Turoş2, C.Căpuşan2

1 Institutul Oncologic „Prof. Dr. I Chiricuţă” Cluj-Napoca; 2AsRoMedica Cluj-Napoca

Desi Computer Tomografia (CT) joaca inca un rol important in evaluarea pre si post terapeutica a bolnavilor cu tumori cerebrale, Rezonanta Magnetica Nucleara (RMN) constituie neindoielnic modalitatea imagistica preferata. Datorita rezolutiei tisulare superioare si posibilitatii de a obtine imagini in planuri multiple. RMN este superioara CT atit in detectarea tumorilor cerebrale cit si in caracterizarea tisulara si determinarea limitelor tumorilor.  Lucrarea face o evaluare comparativa a celor 2 metode de investigatie (CT si RMN) in caracterizarea tumorilor cerebrale preterapeutic si in precizarea gradului lor de agresivitate dar si in monitorizarea post terapeutica si detectia complicatiilor chirurgicale, ale radioterapiei sau chimioterapiei. Decizia daca o masa tumorala este intra sau extraaxiala si raporturile cu sistemul ventricular este extrem de importanta si RMN are abilitatea sa faca acest lucru. Caracterizarea leziunii tumorale contribuie la precizarea gradului de agresivitate care poate influenta decisiv conduita terapeutica si ea poate fi facuta cu mai mare acuratete prin RMN. CT ofera rezultate superioare fata de RMN in detectia calcifierilor si a eroziunilor osoase. Explorarile imagistice functionale precum PET 18 FDG si Spectroscopia RMN vor oferi in mod cert date superioare, dar accesibilitatea este inca extrem de redusa datorita costului ridicat. 

6. CONSIDERAŢII CLINICO-EPIDEMIOLOGICE ASUPRA TUMORILOR SISTEMULUI NERVOS CENTRAL DIAGNOSTICATE IN JUDEŢUL TULCEA ÎN INTERVALUL 1981-2004

R.N. Georgescu1, N.N. Georgescu2

1Spitalul Judeţean Tulcea; 2Facultatea de Medicină „Titu Maiorescu” Bucureşti

In intervalul 1981 – 2004, Registrul teritorial de cancer Tulcea a inregistrat 9996 cazuri noi de cancer, dintre care 205 (2, 06%) tumori ale sistemului nervos central.Distributia pe sexe a fost: sex masculin 57, 08 %, sex feminin 42, 92 %. Distributia pe medii: urban 56, 1 %, rural 43, 9 %. Varsta in momentul diagnosticului (in ani):0 – 9 10 – 19 20– 29 30 – 39 40– 49 50 – 59 60– 69 70 – 79 peste 807,32% 4,88%  5,36%  14,15% 20,0% 29,85% 18,54%   3,41% 0,  49% Supravietuirea (in luni din momentul diagnosticului):1-6 7-12  13-24  25-36   37-48 49-60 61-72   73-84   85-96  97-108   peste 108  42,92% 8,29%   4,4%  2,44% 3,41%  1,56% 0,97% 0,49% 0,49%  0,97%  3,9%Cazuri diagnosticate odata cu decesul: 20, 49 % In viata la 31.12.2004: 9, 75 % Modalitate de stabilire diagnostic: histopatologic 64, 4 %; computertomograf ± RMN 35, 6% Forma histopatologica (dupa clasificarea OMS modificata de L. N. DeAngelis 2001):

1. Tumori ale tesutului neuroepitelial:

a) tumori astrocitice: astrocitom: 52 cazuri astrocitom anaplazic: 5 cazuri astrocitom multiform: 17 cazuri 

b) tumori oligodendrogliale:  oligodendroglion: 1 caz oligodendroglion anaplazic: 1 caz c) glioame mixte: oligogastrocitom: 2 cazuri oligogastrocitom anaplazic: 1 caz  d) tumori ependimale: 4 cazuri

II. TUMORI CEREBRALE. Secţiunea 1  / Radioter. Oncol. Med., 2005, 3:167-171

e) tumori plex coroid: 1 caz f) tumori neuronale si mixte neuronal – gliale: 5 cazuri g) tumori parenchim pineal: 3 cazuri h) tumori embrionare: meduloblastom: 3 cazuri

tumora primitiva neuroectodermala: 1 caz

1                      Tumori ale meningelui: 5 cazuri

2                     Limfom primar al sistemului nervos central: 1 caz

3                     Tumori cu celule germinale: 3 cazuri

4                     Tumori ale regiunii selare: 2 cazuri

�                   6. Tumori metastatice:25 cazuri Tipul de tratament efectuat (163 cazuri – 79, 51 % din totalul de cazuri diagnosticate):

�                   - interventie chirurgicala unica: 19 %

�                   - radioterapie unica: 7, 32 %

�                   - chirurgie + radioterapie: 19, 12 %

�                   - chirurgie + radioterapie + chimioterapie citostatica: 2, 44 %

�                   - chimioterapie citostatica: 24, 88 %

 

- tratament simptomatic: 10, 73 % Tipuri de chimioterapie citostatica administrate: CCNU; TEMOZOLAMIDA; CCNU + PROCARBAZIN + VINCRISTIN; CISPLATIN + ETOPOSID; CARBOPLATIN + ETOPOSID; VINCRISTIN + CCNU +PREDNISON; VINCRISTIN + ETOPOSID + CARBOPLATIN alternativ VINCRISTIN + ETOPOSID + CICLOFOSFAMID sub protectie MESNA. Metastazele au fost tratate cu terapia specifica tumorilor extracerebrale.

7. RADIOTERAPIA TUMORILOR CEREBRALE LA COPII DUPĂ ABLAŢIE PARŢIALĂ

Nina Novicova, Larisa Cotoneţ, Elena Scurtu, Liudmila Damir, Angela Aricu

Departamentul Radioterapie, Institutul Oncologic Chişinău, Republica Moldova

Tratarea copiilor cu tumori intracerebrale este o problemă dificilă a medicinii contemporane. În majoritatea cazurilor starea neurooncologică a bolnavului este criticăşi necesita intervenţie chirurgicală urgentă. Dar majoritatea tumorilor intracerebrale cresc infiltrativ, implicăîn proces centrele vitale şi deaceea înlăturarea radicală e imposibilă. Dupăoperaţie are loc creşterea continuă a tumorului, ce indică la supravieţuirea scazută a bolnavilor operaţi.. Mai acut apare problema după operaţii, care se termină cu ablaţia parţialăa tumorului sau numai cu biopsia. În legaturăcu aceasta, toate metodele de tratament, care ofera şanse de supravieţuire a copiilor cu tumor intracerebral. se poate considera efectivă. Lotul de studiu a cuprins 7 cazuri cu tumor a fosei cerebrale posterioare după ablaţia parţială a tumorului sau biopsie.  Vârsta copiifor între 8 şi 14 ani (4 fete şi 3 baieţi). La toti 7 copii s-a efectuat intervenţie chirurgicală, care s-a terminat cu înlăturarea parţială a tumoru1ui la 4 copii şi la 3 pacienţi cu craniotomie decompresivă în regiunea fosei cerebrale posterioare şi luarea biopsiei, deoarece tumorul creştea în trunchiul cerebral sau provenea din cl şi concreştea în ventricolul IV. La un pacient structura morfologlcă a tumorului a fost astrocitom fibrilar -protoplazmatic I grad de malignizare, la 4 - astrocitomă anaplasticăşi la 2 ­glioblastom. Toţi copii au fost spitalizaţi în secţia radioterapie IOM în stare gravă. A fost aplicată cobaltoterapie în regim clasic în curs disociat.  La I etapă a tratamentului s-a administrat DS-40-44Gy. După 0 întrerupere de 2 săptămâni iradierea este continuatăpână la 60-65 Gy.  La toţi copii a fast obtinut regresus tumorului până la 80% care a fost confirmat prin RMN repetat. După finisarea tratamentului radiant au fast efectuate 3 cure monochimioterapie cu Lomustin. 5 pacienţi sunt in remisie până în prezent, timp de 6 ani; la 2 copji remisia a durat 4,5 ani; la 1 copil timp de 5 ani. Acestor copii a fost administratăcobaltoterapie repetată in DS -30 Gy şi chimioterapie cu Lomustin. Din nou s-a obţinut remisie. Aşa dar, rezultatele obţinute după tratamentul radiant asociat cu chimioterapie a tumorilor fosei craniene posterioare la copii indică mărirea considerabilă a duratei vieţii fară recidive, de la 4,5 până la 6 ani la bolnavii inoperabili. Pe când dupădatele din literatură durata vieţii la bolnavii cu glioblastom a creerului numai după tratament chirurglcal nu depăşeşte 6 luni şi la astrocitom anaplastie 12-18 hmi. 

 

8. PATTERNS OF FAILURE AFTER 3D CONFORMAL RADIOTHERAPY FOR HIGH GRADE MALIGNANT GLIOMAS

L. Bujor1, Tzuk-Shina Tzhala2 1Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare Bucureşti, 2Rambam Medical Centre, Dept. of Neurooncology, Haifa, Israel

Introducere/Obiective: The aim of the study was to analyze the patterns of failure after external 3-D conformal radiotherapy (3DCRT)for patients with high grade malignant gliomas treated at Rambam Medical Centre. Material şi Metodă: The image data sets (CT/MRI) obtained at the time of documented recurrence will enter the treatment planning system and the failure volumes are drawn in a similar manner as for initial GTV. Subsequently the image sets were registered with the original treatment planning data. At this point the total treatment dose received by thefailure region will be determined by dose volume histogram (DVH). The recurrence were subsequently analyzed in relation to the time elapsed from the radiotherapy, extent of initial neurosurgery, site(s) of failure, histology, age of patients, overall survival. Rezultate: Most of the patients with glioblastomas relapsed within high dose region shortly after neurosurgery especially those who underwent incomplete removal. Concluzii: Patterns of failure studies are useful to adjust the treatment techniques in brain tumors where accurate imaging allow for better target definition and dose escalation.

9. VOLUMUL ŢINTĂÎN RADIOTERAPIA GLIOAMELOR CEREBRALE

G. Kacsó1,2, Dana Cernea1, Magda Petrescu3, Liliana Resiga1, Anca Hodorog1, T. Guttman1, V. Popiţa1

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, 2UMF „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, 3Spitalul Judeţean Cluj

Glioamele sunt cele mai frecvente tumori cerebrale primitive, 50% fiind glioblastoame (GBM). Radioterapia (RT)exclusivă sau postoperatorie creşte supravieţuirea (SV) fără semne de evoluţie pentru glioamele cu grad redus demalignitate (G2) iar asociată chimioterapiei creşte SV în cele anaplazice (AZ) sau GBM. Existenţa unei corelaţii doză-efect pentru AZ şi GBM precum şi certitudinea unei iatrogenii SNC dincolo de 45 Gy, dependentăde doza totală, doza/fracţiune şi volumul de parenchim cerebral indemn iradiat obligă la definirea precisă a volumului ţintă ca premizăpentru un index terapeutic optim. Corelaţii anatomo-clinico- imagistice (gradul de malignitate, configuraţia spaţialăşi densitatea tumorală pe „piesa”operatorie sau biopsiile stereotactice etajate, priza de contrast, hipersemnalul T2 sau hiposemnalul T1 pe RMN, respectiv hipodensitatea pe tomografia computerizată cerebrală, vârsta, IK, statusul postoperator, eventualul relicvat macroscopic) permit o nuanţare a delimitării volumului tumoral (GTV) respectiv a volumului ţintă clinic (CTV): a) pentru glioamele G1 (astrocitom pilocitic de ex.) neoperate/ cu relicvat: GTV= CTV, corespunzător hiposemnal T1/hipersemnal T2. b) majoritatea glioamelor G2 & unele AZ sau GBM: CTV = GTV + 20 mm.c) majoritatea AZ sau GBM şi unele G2: CTV = GTV + tot edemul peritumoral +/- structurile de vecinătate (funcţie de topografia nucleului tumoral: corp calos, nuclei bazali, capsula lenticulară sau meninge). Exemple practice vor fi prezentate cu ocazia Congresului.

 

II. TUMORI CEREBRALE

Secţiunea 2

1. DELIMITAREA VOLUMULUI ŢINTĂ LA TUMORILE CEREBRALE DE TIP GLIOBLASTOMA MULTIFORME (GBM) ŞI CONSECINŢELE PENTRU TECHNICA DE IRADIERE

I. C. Kiricuţă, U. Götz., B. Schicker

Institutul de Radioterapie şi Oncologie, St. Vincenz-Hospital, Limburg, Germania

Obiective: Recidiva locala în sau în aproprierea patului tumoral urmează întotdeauna rezecţia locală oricât de largă ar fi. Radioterapia localăpoate reduce rata recidivei locale de aceea a devenit o parte a strategiei tratamentului local postoperator la pacienţii cu tumori cerebrale de tip GBM. Încercările de până acuma de a ridica doza totală aplicată pevolume reduse nu a dat rezultatele dorite. Întrebarea firească ce se pune este: a fost doza de iradiere aplicată pe volumul ţintă adecvat? Material şi Metodă: Scopul principal al metodelor imagistice este o mai bună vizualizare a extensiei tumorale microscopice. Noile metode imagistice bazate pe activitatea metabolică tumorală încearcă să vizualizeze componenta microscopicăa invaziei cu celule tumorale şi să diferenţieze zonele proliferative de cele necrotice. Computer tomografia, rezonanta magnetică nucleara ca şi PET-ul încearcă să obţinădate care să întergească marginea reală a invaziei tumorale.  Rezultate:Caracterul infiltrativ al tumorilor cerebrale de tip GBM fac o rezecţie locală oricât de extinsă ar fi aproape imposibilă. Rezectiile lărgite sunt deseori asociate cu reducerea funcţiilor neurologice, un factor ce reduce calitatea vieţii acestor pacienţi. Aplicarea unor doze de iradiere adecvate este îngreunată de prezenta organelor de risc ca: nervul optic, chiasma optică, trunchiul cerebral sau cristalinul. În special la tumorile cerebrale localizate în lobul temporal şi frontal vecinătatea strânsă cu organele de risc fac necesară o tehnicăde iradiere perfecţionată. Numai cu asemenea tehnici de iradiere este posibilă aplicarea dozelor totale înalte în tumora primară sau în patul tumoral şi reducerea dozelor aplicate la organele de risc. Tehnicile de iradiere conformatională sau tehnica IMRT (radioterapia cu intensitate modulate) fac acest lucru posibil. În ultimii ani progrese deosebite au fost raportate prin combinarea iradierii externe cu chimioterapia şi în special cu noul produs Temodal (Telozolomide-TLZ) a devenit deja tratamentul standard pentru pacienţii diagnosticati cu tumori cerebrale de tip GBM. Dozele de iradiere subletale pot facilita difuzarea şi potenţarea caracterului infiltrativ al celulelor tumorale favorizând răspândirea lor în jurul patului tumoral şi înafara volumului ţintăstabilit pentru iradierea primară sau postoperatorie. Concluzii: Aplicarea unei doze totale omogene în conformitate cu cerinţele recomandărilor ICRU 62 pe arii cerebrale bine definite şi reducerea dozei la organele de risc este acuma posibilă. Tehnici speciale de iradiere a tumorilor de tip GBM localizate în lobul temporal şi frontal vor fi prezentate.

2. OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI RADIOLOGIC 3D

I.C. Barbu, Şt. Vlad Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti, Spitalul Clinic Militar Central Bucureşti

Introducere/Obiective:Marea majoritate a tumorilor maligne au ca modalitate de tratament locoregional radioterapia externa.In ultimii ani s-au facut progrese tehnice remarcabile si in consecinta fiecare etapa a procesului de tratament a devenit extrem de precisa.De asemenea orice eroare umana sau tehnica poate avea consecinte dramatice pentru pacient.Scopul tratamentului radiologic 3D este sa asigure doza optima intr-un volum definit,dupa un program stabilit cu limitarea dozei in tesuturile sanatoase din jur. Material şi Metodă:Pentru asigurarea calitatii trebuie sa existe totala complianta intre prescriptie si strictetea executiei acesteia utilizind toate mijloacele disponibile(variatii ale dozei de 5-10% in volumul tinta poate afecta substantial controlul local si poate produce comlicatii severe).Pentru a realiza acest lucru trebuie sa existe in fiecare departament de radioterapie un program de asigurare si control a calitatii. Rezultate:Programul de asigurare si control a calitatii ar permite evaluarea rezultatelor obtinute intradepartamental si interdepartamental si optimizarea tratamentelor prin reducerea riscului de erori legate de mijloace tehnice,definirea volumelor tinta,achizitia datelor anatomice,stabilirea planului de tratament si executia tratamentului. Concluzii:Erorile umane sau tehnice pot fi intimplatoare sau sistematice.Scopul programului este de a preveni erorile sistematice si de a reduce frecventa si severitatea erorilor intimplatoare.

 

3. RĂSPUNSUL LA IRADIERE AL SISTEMULUI NERVOS CENTRAL: MECANISME ŞI APLICAŢII CLINICE

V. Cernea1,2, Dana Cernea1

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca; 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

Scopul lucrării este prezentarea modificărilor anatomice, fiziopatologice şi a celor clinice pe care radioterapia singurăsau în asociere cu chimioterapia le determină la nivelul sistemului nervos central. Pe baza studiului relaţiilor doză­răspuns sunt formulate recomandări practice privitor la schemele de fracţionare, tehnicile de iradiere şi unele la reiradierea unor segmente ale SNC. Fără a determina efecte patognomonice, iradierea sistemului nervos central este dominată de fenomenele de demielinizare, degenerescenţăşi atrofie. Sistemul nervos este mai puţin sensibil la iradiere decât alte ţesuturi cu răspuns tardiv. Creierul suferă modificări histopatologice care afectează în primul an de la iradiere mai ales substanţa albă, ulterior apar modificări ale substanţei cenuşii acompaniate de leziuni vasculare. Radionecroza cerebrală este o complicaţie rară care apare la doze peste 60 Gy. Sunt trecute în revistă datele experimentale şi clinice care au permis formularea unor recomandări pentru gradarea şi înregistrarea efectelor toxice ale şi ale tratamentului asociat radiochimioterapie. Mielita radicăeste complicaţia tardivă cea mai severă. La doze de 42 Gy incidenţa ei este de 1%, iar la 70 Gy administraţi cu fracţionare standard incidenţa ei creşte la 50%. Date recente sugerează existenţa capacităţi sporite de reparare a leziunilor determinate de dozele uzuale de iradiere la nivelul măduvei spinării. Prin prisma acestor date reiradierea unor segmente medulare pare săfie în prezent fie reconsiderată. Sunt prezentate exemple practice de calcul a toxicităţii radioterapiei la nivelul SNC bazate pe modelul liniar-patratic.

4. PARTICULARITĂŢI CLINICO-EVOLUTIVE ÎN TUMORILE CU CELULE GERMINALE INTRACRANIENE

Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, E. Gruber1, S. Nicolau1, V. Ciurea3, Xenia Bacinschi2, Cristina Roşca2, Codruţa Radu2

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti,Secţia Oncopediatrie; 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Tres­tioreanu” Bucureşti,Secţia Radioterapie, 3 Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, Secţia Neurochirurgie

Introducere/Obiective:Evaluarea particularitatilor clinico- evolutive in tumorile cu celule germinale (TCG) intracraniene (simptomatologia de debut si sechelara)si rezultatele tratamentului multimodal bi sau tridisciplinar  Material şi Metodă: Studiu retrospectiv care analizeaza 20 de cazuri internate intervalul 1992– 2004 in IOB. 80% (16) din pacienti au fost de sex masculin. Limitele de varsta: 8 si 30 de ani. Localizarile cele mai frecvente ale tumorilor: regiunea selara si pineala (70% din cazuri).Tipul histologic dominant: germinomul (70% cazuri). Abordarea terapeutica nu a fost unitara in lotul studiat. Tratamentul pluridisciplinar a constat in: Interventie chirurgicala(C) + radioterapie (RT) + Chimioterapie (PCT) in 40% din cazuri; C+ RT: 31% cazuri; RT+ PCT: 1 caz. Interventiile chirurgicale s-au efectuat in 18 cazuri: rezectii subtotale si cvasitotale (66%), biopsii (33%). Radioterapia s-a aplicat in 70% din cazuri pe campuri diferite (cranian, cranian- localizat, cranio-spinal) si in doze diferite (20- 56 Gy). Tratamentul citostatic a utilizat combinatii tip BEP si ETO+ IFO+ DDP. Dupa 2002 abordarea terapeutica fost unitara si adaptata standardului international SIOP- GCT 96: chirurgie limitata, doar in scop diagnostic + CT (2-4 serii)+ RT (camp cranian 24- 30 Gy in cazul rspunsului complet sau 30­36 Gy pentru raspuns partial;+ iradiere spinala in cazurile in care exista celule maligne in LCR). In baza aceluiasi protocol s-a acceptat diagnosticul de certitudine fara biopsie in cazurile in care aspectul radiologic caracteristic s-a coroborat cu valori crescute ale markerilor tumorali (CEA,AFP) in ser si/sau LCR. Observatii- Discutii: 70% din cazuri s-au inregistrat la varste de peste 10 ani din care 30% peste 18 ani; 50% intre 15 si 25 ani.. Simptomatologia dominanta a fost: cefalee- 75% cazuri, tulburari vizuale (diplopie, strabism, scaderea acuitatii vizuale)- 75% din cazuri, diabet insipid - 40% cazuri. Hipertensiunea intracraniana a impus efectuarea unui shunt ventriculo-peritoneal in 11 cazuri. Tulburarile endocrine sechelare: diabet insipid (7), insuficienta hipofizara globala (1), hipotiroidism (1), oftalmologice (8), tulburari de echilibru (2), hipoacuzie(1).

Rezultate:Supravietuirea globala calculata prin curba Kaplan Meier: 84%. Supravieturea mediana 137 luni S-au inregistrat recidive in 5 cazuri si metastaze cerebrale si/sau medulare in 2 cazuri.TPP mediu: 20 luni Concluzii:1.Abordarea terapeutica moderna, tridisciplinara permite minimalizarea efectelor secundare tardive prin scaderea dozei eficiente de iradiere la nivelul craniului. 2.Limitarea chirurgiei la scop diagnostic evita efecte secundare iatrogene importante endocrine si vizuale.

5. RADIOCHIMIOTERAPIA CONCOMITENTĂ CU TEMOZOLOMIDA ÎN TUMORI CEREBRALE

Rodica Anghel, Monica Dragomir, Irina Isacu, A. Ţârlea, Xenia Bacinschi, Cristina Roşca, Dana Stănculeanu, Laurenţia Minea

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere/Obiective:S-a constatat ca bariera hematoencefalica este permealizata dupa radioterapie, dupa aproximativ 10-15 Gy. Una din dificultatile de tratament in glioblastoamele multiforme este tocmai existenta barierei hematoencefalice, impermeabila pentru majoritatea drogurilor citostatice. Din acest motiv, in studiul realizat ne-am propus sa evaluam eficienta administrarii Temozolomidei concomitent cu radioterapia in glioblastoamele multiforme. Material şi Metodă:Pe o perioada de un an, intre iunie 2002 – iunie 2003, au fost tratati 12 pacienti, cu interventie chirurgicala optimala pentru glioblastom multiform, cu varste variind intre 39 si 60 ani. Schema terapeutica a constat in: radioterapie externa in doza totala de 60 Gy la volumul tinta, cu o fractionare clasica, in sase saptamani - 30x200cGy 6 sapatamani Temozolomida: 150mg/m2/zi, in zilele 8-12 si 36-40, in timpul radioterapiei, urmata de 200mg/m2/zi, zi 1­5, repetata la 28 de zile, inca 4 cicluri.  Rezultate:Pe o perioada de un an, intre iunie 2002 – iunie 2003, au fost tratati 12 pacienti, cu interventie chirurgicala optimala pentru glioblastom multiform, cu varste variind intre 39 si 60 ani. Schema terapeutica a constat in: radioterapie externa in doza totala de 60 Gy la volumul tinta, cu o fractionare clasica, in sase saptamani - 30x200cGy 6 saptamani Temozolomida: 150mg/m2/zi, in zilele 8-12 si 36-40, in timpul radioterapiei, urmata de 200mg/m2/zi, zi 1-5, repetata la 28 de zile, inca 4 cicluri Concluzii:Schema de tratament incercata de noi a fost bine tolerata. Rezultatele sunt usor mai bune decat in cazul radioterapiei postoperatorii ca unic tratament si sunt similare cu cele raportate cu schema de administrare zilnica a Temozolomidei pe toata durata radioterapiei (50-75 mg/m2/zi 6 saptamani).

6. PERSPECTIVE TERAPEUTICE MOLECULARE ÎN GLIOBLASTOMUL MULTIFORM

N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Premize: Progresele realizate în caracterizarea molecularăa glioblastomului deschid perspective extrem de interesante pentru introducerea unor noi modalităţi terapeutice şi pentru această localizare. Metode: S-a făcut o evaluare a literaturii publicate în ultimii 5 ani referitoare la biologia moleculară a tumorilor sistemului nervos central şi a potenţialeor „ţinte” terapeutice precum şi a problemelor ridicate de metodologia de validare a premizelor teoretice. Rezultate: Principalele alterări moleculare în tumorile cerebrale, exploatabile terapeutic, au fost identificate la nivelul căilor de semnalizare dar ele sunt diferite în funcţie de tipul leziunii. În glioblastomul de novo care se dezvoltă la persoane în vârstă, fără leziuni precursor, au fost identificate mutaţii ale EGFR (>60%) şi ale genei PTEN (10-45%) faţă de glioblastomul secundar, precedat de tumori de tip astrocitom, mai frecvent la tineri, în care predomină mutaţiile p53 (30%). La aceste modificări, se adaugă alterările patului vascular, ale proceselor de remodelare stromală sau de diferenţiere celulară, întâlnite şi în alte tipuri de tumori. Fiecare din aceste alterări pot constitui o ţintă terapeutică, faţă de care s-au creat numeroase molecule cum sunt: anticorpi monoclonali (Cetuximab) împotriva porţiunii extramembranare al EGFR, conjugarea lor cu diverse enzime, molecule cu activitate inhibitorie a tirozin kinazelor (receptorului EGF: Iressa, Tarceva sau PDGF: Gleevec), inhibitori ai circuitului PI3K/Akt (Rapamycin) sau RAS/MAPK (Tipifarin), inhibitori ai angiogenezei (Thalidomide) sau invaziei (Marimastat), inductori ai diferenţierii (acid 13-cis-retinoic), ş.a. Se trec în revistă trialuri de faza I-III cu aceşti compuşi ale căror rezultate justifică continuarea studiilor clinice, probabil în asociere cu tratamentele clasice radio­chirurgicale dar şi în combinaţie cu citostatice în special temozolamidă. Determinarea dozei optime pentru aceşti noi compuşi este dificilă deoarece criteriile clasice de evaluare a eficacităţii sunt neconcludente şi tendinţa este de a identifica markeri moleculari. 

Concluzii: Disponibilitatea tot mai largă a multora dintre aceşti compuşi constituie o provocare pentru un viitor nu foarte îndepărtat, în vederea elaborării unor noi regimuri terapeutice dar şi metodologii de cercetare clinică care săvalideze noile strategii. 

7. RADIO-CHIMIOTERAPIA POSTOPERATORIE A GLIOAMELOR MALIGNE ALE ADULTULUI. REZULTATE PRELIMINARII

L. Bujor1,2,3, Cristina Oprea1,4, V. Ciubotaru3, R. Perin3, M. Pop2 1Institutul Clinic Fundeni, 2Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare Bucureşti, 3Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, 4Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere/Obiective:Tratamentul standard actual al al glioamelor maligne ale adultului este rezectia chirurgicala, urmata de radioterapie, chimioterapia ramanand rezervata recidivelor. Studii randomizate recente incurajeaza asocierea chimioterapiei, concomitent sau secvential, demonstrand o crestere semnificativa a supravietuirii. Temozolomida, un agent alchilant oral de a doua generatie, s-a dovedit activa in cazul glioamelor cu grad inalt de malignitate. Material şi Metodă:Un total de 12 pacienti nou diagnosticati cu gliom malign au fost tratati in centrul nostru in perioada ian 2004-aug 2005 prin iradiere focala fractionata pana la o doza totala de 60 Gy/30 fx asociata cu temozolomida, concomitent, 75-125 mg/mp, zilele 1-5, 29-33 de iradiere, si adjuvanyt 100-150 mg/mp, la un interval de 28 zile 6-12 serii. Rezultate:La o supraveghere medie de 9 luni (1-12 luni), supravietuirea medie a fost de 8,4 luni, cu o rata de supravietuire de 83,4%. Evaluarea raspunsului a fost efectuata pe criterii clinice si imagistice (CT/IRM). La 11 din cei 12 pacienti s-a constatat o ameliorare neurologica, in diferite grade, scaderea necesarului de corticoid si anticonvulsivant. Imagistic majoritatea pacientilor (10/12) au prezentat o diminuare a procesului tumoral la reevaluare efectuata la 6 saptamani. Doi pacienti au fost in progresie precoce, decedand in primele 8 luni de terapie. Pacientii au fost monitorizati hematologic, biochimic si clinic in vederea evaluarii toxicitatii. Pe perioada tratamentului combinat, nici un pacient nu a prezentat toxicitate hematologica gr.III/IV, iar la 8 pacienti s-a decelat perturbarea functiei hepatice gr.I-III, dar care nu a necesitat intreruperea tratamentului. Concluzii:Rezultatele preliminarii sunt promitatoare, terapia combinata tinde sa devina standard in abordarea postoperatorie a glioamelor cu grad inalt de malignitate crescand rata supravietuirii cu toxicitate aditionala minima.

8. CHIMIOTERAPIA CU TEMOZOLOMIDE ÎN TRATAMENTUL TUMORILOR CEREBRALE CU GRAD RIDICAT DE MALIGNITATE

Dana Cernea 1, N. Ghilezan 1, N. Todor1, D. Filip2, Ileana Pop3, A. Moga 4, Magdalena Papp3, A. Udrea1, R. Curcă5

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”, 2Spitalul Judeţean Baia Mare, 3Spitalul Judeţean Zalău,4Spitalul Judeţean Sibiu, 5Spitalul Judeţean Alba

Obiective: Se vor prezenta rezultatele unui studiu prospectiv multiinstituţional care a urmărit eficacitatea tratamentului cu Temozolomide în tumorile cerebrale cu grad ridicat de malignitate. S-au urmărit controlul local, intervalul liber de boală, supravieţuirea la 2 ani, toxicitatea şi complianţa bolnavilor la tratament. Material şi Metodă: Au intrat în studiu 60 pacienţi care au fost trataţi cu radioterapie postoperatorie şi chimioterapie cu Temodal. Au fost 25 femei şi 35 bărbaţi cu o mediană a vârstei de 41,5 ani, cea mai mare parte cu IP-1 (43 pacienţi). Glioblastoame multiforme au fost 31, astrocitoame anaplazice 23 şi 6 oligoastrocitoame grad 3. Raditerpai postoperatorie a constat în administrarea unor doze cuprinse între 20 şi 60 Gy cu o mediană a dozei de 50 Gy. Chimioterapia cu Temodal s-a administrat concomitent cu radioterapia şi apoi adjuvant la 22 pacienţi, sub forma chimioterapiei adjuvante la 29 pacienţi, iar pentru recidive la 9 pacienţi. Numărul de cicluri a fost variabil dar cei mai mulţi pacienţi (65,01%) au urmat între 4-6 cicluri chimioetarpie. Rezultate: Supravieţuirea globală la 2 ani este 66% pentru pacienţii trataţi cu radio-chimioterapie concomitentăşi 57% pentru cei cu chimioterapie adjuvantă(p-0,75). Intervalul liber fără semne de boală este 35% pentru tratamentul concomitent şi 22% pentru cel adjuvant. Toxicitatea tratamentului a fost acceptabilă: 28,3% din pacienţi au prezentat toxicitate non-hematologică, 6,67% toxicitate hematologică, 3,33 % toxicitate combinată iar 61,7% fără toxicitate. Concluzii: Tratamentul cu temozolomide este eficient pentru tumorile cerebrale cu grad ridicat de malignitate. Toleranţa şi complianţa la tratament au fost bune. 

 

III. EFECTE ADVERSE

Secţiunea 1

1. EFECTELE ADVERSE ALE TRATAMENTELOR ONCOLOGICE: SEMNIFICAŢIE, PATOGENIE & EVALUARE

N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Premize: Ameliorarea tratamentelor oncologice a crescut considerabil ponderea supravieţuitorilor de lungă durată dar şi incidenţa efectelor iatrogene. Efectele adverse, acute sau cronice, au la bază mecanisme comune indiferent de metoda de tratament aplicată (traumatismul chirurgical, citostatice sau iradier) care cunoscute permit ameliorarea raportului terapeutic. Primele încercări de evaluare a severităţii acestor efecte adverse datează din 1979, o concepţie unitară fiind finalizată în 2003. Material & metodă: pe baza consultării literaturii ultimilor 5 ani, se face o sinteză a datelor actuale de patogenie a efecelor adverse ale tratamentelor oncologice şi a semnificaţiei lor în practica clinică curentă. Rezultate: Datele recente de biologie molecularăpermit definirea efectelor adverse ale tratamentelor oncologice ca un fenomen dinamic care debutează în momentul intervenţiei terapeutice, indiferent de metoda de tratament, cu manifestări clinice variabile în timp iar histologic corespunde unui proces continuu şi ireversibil ale căror caracteristici histologice sunt modificarea stromei conjunctive şi distrugerea microvascularizaţiei în sensul unei fibroze generalizate. Efectele adverse acute sunt cunoscute fiind expresia directă a toxicităţii dar cele tardive, care devin evidente după perioade îndelungate de timp au fost mai puţin studiate. Creşterea numărului de supravieţuitori din rândurile copiilor şi adulţilor indică diferenţe semnificative faţă de riscurile de morbiditate şi mortalitate ale populaţiei generale. Mortalitatea pentru foştii bolnavi de cancer este mai mare decât populaţia generală datorită apariţiei cu frecvenţa mare ale unei da doua tumori primare sau prin cauze cardiace şi pulmonare. Riscul acestei mortalităţi premature este corelat cu gradul expunerilor terapeutice, vârsta pacientului în momentul tratamentului, tipul de cancer, durata urmăririi şi unor factori genetici.  Concluzii: recunoaşterea caracterului progresiv al dezvoltării efectelor adverse ale tratamentelor oncologice, face necesară o urmărire corectăşi de lungă durată, a tuturor bolnavilor oncologici. Identificarea unor grupe cu risc crescut pentru aceste efecte adverse tardive, cum sunt copiii şi adolescenţii, permite individualizarea programelor de urmărire pentru facilitarea unui diagnostic cât mai precoce şi pentru instituirea unor măsuri adecvate de prevenţie.

2. EFECTE SECUNDARE ALE CHIMIOTERAPIEI TUMORILOR GERMINALE.  STUDIU RETROSPECTIV PE CAZUISTICA INTITUTULUI ONCOLOGIC CLUJ NAPOCA

Cristina Cebotaru, Nadia Murg, N. Todor, T.E. Ciuleanu, N. Ghilezan

Instiutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Scop: Evaluarea efectelor secundare ale chimioterapiei administrate in tumorile germinale in Institutul Oncologic Cluj. Material si metoda: S-au luat in studiu pacientii cu tumori germinale chimiotratati in IOCN intre 1984-2004. Au fost administrate un total de 570 de cicluri de chimioterapie cu protocoalele BEP, EP, VAB6, TIP, Carboplatin, VIP. Schema de chimioterapie si numarul de cicluri au fost adaptate histologiei si grupului prognostic. Rezultate: Principalele toxicitati acute de grad 3 si 4 au fost inregistrate pe linie hematologica (hemoglobina, leucocitara, trombocitara), gastrointestinala, renala, cutanata, pulmonara si neurologica si au fost, in general reversibile. Efectele secundare tardive (al doilea cancer, sterilitate, afectiuni cardiovasculare) au fost incidentale.  Concluzii: Chimioterapia administrata in tumorile germinale este inalt eficace cu efecte secundare tratabile si adesea reversibile. Rezultatele inregistrate in Instittul Oncologic Cluj sunt superpozabile cu cele din literatura, in aceasta neoplazie extrem de curabila incercandu-se administrarea unor tratamente eficace cu o toxicitate cat mai mica, adaptate grupelor de risc.

 

3. STUDIUL EFECTULUI HEPATOTOXIC AL CITOSTATICELOR LA COPII

Adrienne Horvath, Maria Despina Baghiu, Brânduşa Căpâlna, Mihaela Chinceşan

Clinica Pediatrie nr. I Tg. Mureş

Introducere/Obiective: Ficatul prin intermediul unui sistem enzimatic de biotransformare, intervine în metabolismul medicamentelor pe care le transformă în substanţe mai polare şi hidrosolubile, permiţând eliminarea lor pe cale biliarăsau renală. Leziunile histologice hepatice cauzate de citostatice pot fi necroza, colestaza, fibroza, steatoza şi leziunile vasculare. Scopul lucrării este studierea efectelor citostaticelor asupra funcţiei hepatice. Material şi Metodă: La un număr de 29 copii, trataţi în perioada 2001- 2003 cu diferite boli maligne, am investigat semnele clinice, paraclinice ale afectării hepatice, determinând severitatea respectiv tipul hepatotoxicităţii. Nu s-a efectuat biopsie hepatică la nici un bolnav. Am investigat funcţia sintetică a ficatului, testele injuriei hepatocelulare şi testele de colestază. Am folosit formula bilirubină directă/bilirubină totală pentru a diferenţia hiperbilirubinemia constituţională(sub valoarea de 0,2) de cea hepatocelulară (0,2- 0,4) şi obstrucţia extrahepatică (peste 0,6), iar formula GPT/limita superioară a valorii normale/ALP/limita superioară a valorii normale, pentru a identifica colestaza (valoare sub 2), leziunea mixtă (valoare între 2-5) şi leziunea hepatocelulară (valoare peste 5). Rezultate: Din cei 29 bolnavi luaţi în studiu, la 3 bolnavi (11,11%) nu s-a dezvoltat toxicitate hepatică, la 55,56% am găsit toxicitate de gradul 1, la 33,34% de grad 2 şi 3, iar toxicitate de grad 4 nu am întâlnit. În cazul hepatotoxicităţii de grad 2 şi 3, 75% a bolnavilor au fost de sex feminin. Această predominenţă a sexului feminin nu a fost prezentă în cazul hepatotoxicităţilor minore, de grad 1. Hipoproteinemia a fost prezentă la 6 bolnavi, iar indicele de protrombinăa fost alterată la 3 bolnavi. Hiperbilirubinemia a apărut în 10 cazuri, în 2 cazuri cu valori mai ridicate. Leziunea predominantăa fost a fost afectarea hepatocelulară (17 bolnavi), leziunea mixtă am constatat la 6 bolnavi, iar colestaza la un singur bolnav. Dintre bolnavii cu LAL 85,71% au dezvoltat toxicitate hepatică de diferite grade (1, 2, 3) iar 42,85% dintre aceşti bolnavi au prezentat creşteri ale transaminazelor în timpul tratamentului cu 6 mercaptopurinăşi metotrexat, iar 28,57% după administrarea asparaginazei. Concluzii: Hepatotoxicitatea de diferite grade de severitate s-a dezvoltat la 88,90% dintre bolnavii oncologici trataţi cu citostatice. Sexul feminin predispune la apariţia hepatotoxicităţii. Predomină tipul de afectare hepatocelularăşi mixtă, colestaza apare mai rar. Rezultatele de mai sus atrag atenţia asupra importanţei monitorizării funcţiilor hepatice sub tratamentul cu citostatice, care sunt potenţiale hepatotoxine.

4. NEUROTOXICITATEA ÎN TRATAMENTUL LEUCEMIEI ACUTE LA COPIL

Maria Despina Baghiu, Adrienne Horvath, Mihaela Cojoc, Adriana Neghirlă, Klaudia Otvos, Luminiţa Dârzu

U.M.F. Tg. Mureş, Clinica Pediatrie nr. 1, Dept. de hemato-oncologie

Obiective: evaluarea neurotoxicităţii citostaticelor utilizate în tratamentul leucemiilor acute(LA) la copil, pornind de la premisa că neurotoxicitatea citostaticelor se încadreaza în reacţiile adverse medicamentoase reversibile şi cu duratălimitată la 4-6 saptamini, noi, observând aspecte mai grave. Material şi metoda: am evaluat neurotoxicitatea la 24 pacienţi cu LA care au fost trataţi în perioada ianuarie 2003 – mai 2005, cu prtocoale BFM-95 pentru diferite grade de risc.Neurotoxicitatea a fost apreciată dupa criteriile OMS. Am urmărit: dispoziţia, cefaleea, afectarea corticală, senzorială, motorie şi auditivă. Rezultate: vârsta medie a pacienţilor evaluaţi a fost de 76,85 luni (6,4 ani) 33% baieţi si 67 % fete. Am găsit afectarea dispoziţiei la 69%din pacienţi, cefaleea fost prezenta în17%, fenomenele corticale au fost prezente în 31%, fenomele senzoriale în 26 %, fenomenele motorii în 77%, fenomele cerebelare în 8%. Neuropatia periferică a fost prezentă în 88% a cazurilor cu debut în prima luna a tratamentului de inducţie şi a avut o durată de peste 6 săptamâni în 66 % a cazurilor.

Concluzii:

1                     Neurotoxicitatea de grade diferite a fost prezentă la 22 pacienţi (91%).

2                     Neuropatia periferică a fost prezentă in 88% a cazurilor cu o durată de peste 6 săptamâni în 66% a cazurilor ceea ce depaşeşte gradul acceptabil de reacţie adeversă.

3                     Tratamentul neuroroborant administrat în 78% a cazurilor a dus la revesibilitatea sau ameliorarea neurotoxicitaţii în toate cazurile

                        4. Ne surprinde neurotoxicitatea aparută la Vincristin (Sindovin) în ultimii 2 ani.

                        III. EFECTE ADVERSE. Secţiunea 1  / Radioter. Oncol. Med., 2005, 3:176-180

 

4                    

5.PROFILUL DE SIGURANŢĂ AL TERAPIILOR DE SALVARE IN CARCINOAMELE BRONHOPULMONARE NON-SMALL CELL (CHIMIOTERAPIE VERSUS TERAPIE ŢINTITĂ)

 

T.E. Ciuleanu1,2, Dana Iancu2, A. Sîrbu2

1U.M.F. „I. Haţieganu”, 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”

În carcinoamele bronhopulmonare non-small cell avansate, la pacienţii cu eşec după linia întâi de chimioterapie, prelungirea supravieţuirii faţă de tratamentul simptomatic a fost demonstrată în studii randomizate, pentru docetaxel şi erlotinib. De asemenea, un studiu randomizat a demonstrat echivalenţa, în ceea ce priveşte supravieţuirea, între pemetrexed şi docetaxel. Pemetrexed a avut un profil de toxicitate hematologică favorabil faţă de docetaxel (toxicităţi gr. 3-4: neutropenie: 5,3% vs 40,2%; neutropenie febrilă 1,9% vs 12,7%; infecţii 0 vs 3,3%), fiind necesare mai puţine spitalizări şi tratamente cu G-CSF sau GM-CSF. Pemetrexed a produs în schimb mai multă alopecie (37,7% vs 6,4%) şi elevarea ALT (1,9% vs 0). În cazul chimioterapiei standard, există întotdeauna o competiţie între eficacitate şi toxicitate. Introducerea terapiei moleculare ţintite a reprezentat un moment revoluţionar în abordarea tratamentelor oncologice. În cazul erlotinibului, a fost demonstratăeficacitatea tratamentului împreună cu o toxicitate redusă, diferităfaţăde efectele secundare generate de chimioterapia clasică. În studiul pivot BR.21 (erlotinib vs placebo ca terapie de salvare), doar 19% din pacienţi cu erlotinib au necesitat reduceri ale dozei datorită toxicităţii, cel mai frecvent datorită rash-ului cutanat (12%) şi diareei (5%). Cinci la sută dintre pacienti au discontinuat erlotinib datorita toxicitatii comparat cu 2% pentru placebo. Infecţiile au fost mai frecvente pentru pacienţii cu erlotinib vs placebo, însă pneumonita şi fibroza pulmonară au fost similare în cele două braţe. Sub 1% din pacienţi au prezentat toxicitate gr. 3-5 de tip boală pulmonară interstiţială. Concluzie: Până când o comparaţie directă sub raportul eficacităţii va fi disponibilă între chimioterapia clasică(pemetrexed sau docetaxel) şi terapia ţintită (erlotinib), criteriul profilului toxicităţii va constitui un argument în alegerea terapiei în cazul unui pacient individual.

6. MIELOSUPRESIA POST-CHIMIOTERAPEUTICĂŞI LIMITELE HEMATORESTAURĂRII CU FACTORI STIMULATORI DE COLONII, ÎN LEUCEMII ACUTE

Piroska Virag, Olga Soriţău, Rodica Giurgea, Z. Uray

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Scop: Mielosupresia, ca principalul factor limitant al chimioterapiei, se manifestă prin leucopenie şi în special, granulocitopenie, trombocitopenie şi anemie. Scăderea elementelor sanguine aparţinând sistemului imun nespecific, expune organismul la diverse infecţii, cu evoluţii deseori grave. Lucrarea de faţă propune un studiu de evaluare a gradului de mielosupresie cauzat de diverse combinaţii de citostatice şi posibilitatea de restaurare a hematopoiezei cu ajutorul unor factori stimulatori de colonii (CSF): G-CSF (Granulocyte- Colony Stimulating Factor) şi GM-CSF (Granulocyte, Monocyte- Colony Stimulating Factor). Material şi Metode: Au fost luaţi în studiu 20 de cazuri de leucemii acute limfoblastice cu celule pre-pre/ nediferenţiate (1), cu celule pre-pre B (11), de tip comun (5), cu celule pre-pre T (1) şi mieloblastice de tip M2 (2). Vârsta pacienţilor a fost cuprinsă între 2-19 ani, iar raportul dintre sexe 2: 1 = fete: băieţi. Copiii, aflaţi în diferite stadii de evoluţie ale bolii au fost trataţi cu următoarele combinaţii de citostatice: câte 5 cazuri cu VCR + L-Asp + Cyt p.i. vs. VCR + ADR p.i. şi câte 5 cazuri cu MTX + Cyt + HHC i.t. vs. MTX + Cyt + HHC i.t. + L-Asp i.v., conform protocolului terapeutic BFM din 1990. După 24 de ore de la efectuarea chimioterapiei s-a administrat G-CSF (Neupogen- Compania F. Hoffman, La Roche Ltd. Bazel, Elveţia), respectiv GM-CSF (Leucomax- Compania Sandoz, Schering-Plough International, SUA), în doză standard de 5 µg/ kg corp/zi, timp de 3-7 zile. Înainte şi după chimioterapie, precum şi după administrarea CSF, s-au determinat parametri hematologici: hemoglobina, hematocritul, numărul de leucocite şi de granulocite totale. Rezultate: Parametri evaluaţi au înregistrat scăderi semnificative statistic după toate combinaţiile de citostatice administrate. Diferenţele procentuale arată că linia albă, şi în special granulocitele totale au fost mai grav afectate de chimioterapie. Tratamentul cu G-CSF/ GM-CSF a determinat creşterea tuturor parametrilor evaluaţi, dar înregistrarea unor valori semnificative statistic, precum şi încadrarea între limite normale se observă doar în cazul liniei albe. Linia roşie, deşi influenţată în sens pozitiv de cei doi CSF, nu se încadrează între limite normale. În plus, gradul de mielosupresie al organismului, cauzat de tipul şi modul de acţiune al citostaticelor luate în studiu, precum şi calea de administrare, au influenţat efectul CSF asupra parametrilor în cauză. Concluzii: G-CSF şi GM-CSF au restaurat hematopoieza compromisă de chimioterapie, efectele lor fiind limitate însăde tipul parametrului şi de particularităţile citostaticelor luate în studiu, implicit de statusul sistemului hematoformator în momentul efectuării tratamentului.

 

7. FACTORI DE RISC ŞI SOLUŢII TEHNICE PENTRU CONTROLUL EFECTELOR ADVERSE ALE IRADIERII PULMONARE

Petronela Rusu, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Premize/Obiective: Iradierea ţesutului pulmonar produce o pneumonită radică încă din primele săptămâni de tratament care evoluează în final spre fibroză pulmonară, cu consecinţe severe asupra capacităţii respiratorii mai ales la supravieţuitorii de lungă durată. Severitatea insuficienţei respiratorii este condiţionată de vârstă, afecţiuni preexistente, tratamente asociate şi bine înţeles de calitatea radioterapiei. Disponibilitatea unei aparaturi moderne, ne-a determinat căutarea unor soluţii tehnice faţă de iradierile clasice, care să ofere bolnavilor o calitate a vieţii superioară prin diminuarea riscului acestor efecte adverse. Material & metodă: In cadrul secţiei de Radioterapie II, s-a făcut o analiză comparativă a planurilor de tratament la un grup de bolnavi în funcţie de caracteristicile tehnice ale aparaturii folosite (Cobalt/Theratron 1000, accelerator liniar Saturn 41 generaţie 2000, accelerator Primus cu colimator multilamelar) cu evaluarea volumului pulmonar iradiat, raportat la volumul ţintăşi volumul tumoral. La bolnavii care au supravieţuit minimum un an, s-a urmărit calitatea vieţii şi indicele de performanţă, în funcţie de dozele de radiaţii, asociaţiile terapeutice efectuate şi intensitatea fibrozei post terapeutice (12 luni). Radioterapia conformaţională 3D a dat rezultatele cele mai bune şi sunt prezentate mai multe cazuri clinice caracteristice cu distribuţia dozei şi histogramele doză-volum obţinute.  Rezultate/Concluzii: Primele rezultate sunt favorabile şi recomandă folosirea acestei metode în special la bolnavii cu prognostic favorabil, a căror expectanţă lungă de viaţă, impune în mod deosebit evitarea unor efecte adverse severe.

8. EFECTE ADVERSE CARDIACE ŞI PULMONARE ÎN IRADIEREA SÂNULUI ŞI POSIBILITĂŢI DE PREVENŢIE

N. Ghilezan, Cristina Vitoc, Daniela Martin

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Premize: Iradierea bolnavelor cu cancer mamar creşte semnificativ controlul local dar există încă numeroase controverse în ce priveşte efectul asupra supravieţuirii datorită unui exces de mortalitate prin cauze cardiace sau pulmonare. Efectele iradierii se asociazăcu cele produse de citostatice  Material şi Metodă: Un grup de 15 planuri de tratament pentru cancer mamar au fost analizate comparativ cu determinarea volumului pulmonar şi cardiac iradiat cu diferite tehnici. Rezultate: Volumul pulmonar iradiat a fost determinat prin metoda analogă bazată pe măsurarea distanţei maxime de plămân inclus şi extrapolatăpentru întreg volumul iar pentru cord, s-a calculat doza primită la nivelul arterei coronare anterioare. Rezultatele au fost exprimate prin doză2D sau histograme doză volum pentru iradierile conformaţionale. Iradierea conformaţională 3D este tehnica care asigură cea mai mare omogenitate a dozei în ţesutul tumoral cu iradierea minimă a plamânului şi cordului. Tehnicile cu planning 2D iradiază un volum pulmonar şi cardiac mai mare, dar cunoscând zonele de risc, dozele pot fi menţinute în limitele unui risc acceptabil. Concluzii: Tehnicile de iradiere 3D oferă cea mai bună protecţie a plamânului şi cordului dar, cu respectarea unor anumite constrângeri, şi tehnicile 2D, se pot încadra în limitele admise.

9. ANALIZA COMPLICAŢIILOR TARDIVE ÎN CANCERUL DE COL UTERIN AVANSAT LOCO­REGIONAL UTILIZÂND BRAHITERAPIA ÎN REGIM MEDIU DE DOZĂ

Claudia Ordeanu1, O.Coza 1,2, S.Gavriş1, Daniela Suciu1, N. Todor1, Viorica Nagy 1,2, V.Cernea 1,2, N.Ghilezan1,2

1 Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, 2U.M.F. „I.Haţieganu” Cluj-Napoca

Obiective: Scopul acestui studiu este de a analiza complicaţiile tardive apărute la pacientele tratate prin iradiere externăşi brahiterapie în regim mediu de doză, pentru cancer al colului uterin avansat loco-regional. Material şi Metodă: Este un studiu retrospectiv, nerandomizat, pe un lot de 261 paciente cu cancer al colului uterin avansat loco-regional (stadiul IIB-IIIB) tratate în departamentul de Brahiterapie al Institutului Oncologic „I.Chiricuţă” Cluj în perioada ianuarie 2000-decembrie 2001. Caracteristicile pacientelor au fost următoarele: vârsta medie 48 ani (interval 20-79); tipul histologic: 245 bolnave au avut histologie de carcinom epidermoid,10 de adenocarcinom, 3 de carcinom cu celule mici şi respectiv de carcinom nediferenţiat; mediana urmăririi a fost de 44,4 luni (min 3,4-max 61,6);sistemul de stadializare adoptat a fost clasificarea FIGO modificată de Fletcher; din pacientele cuprinse în studiu, 93 au fost în stadiul IIB (35,6%) 99 în stadiul IIIA (37,9%) şi 69 în stadiul IIIC (26,4%). 154 paciente au fost tratate exclusiv prin iradiere externă asociată cu brahiterapia +/- chimioterapie şi 107 paciente au fost tratate asociat: iradiere externă, brahiterapie +/-chimioterapie urmată de intervenţia chirurgicala. Rezultate: Complicaţiile tardive au fost apreciate utilizând glosarul Franco-Italian. 21 paciente (8%) au prezentat complicaţii tardive rectale, dintre care 13 paciente (5%) au prezentat G1, 11 dintre paciente fiind tratate exclusiv prin radioterapie, 6 bolnave (2%) au prezentat G2 toate fiind de asemenea în grupul tratat exclusiv prin iradiere şi 2 paciente (1%) au prezentat G3. Complicaţiile tardive vezicale au apărut la 6 paciente (2%), dintre care 5 paciente au prezentat G1, 3 paciente fiind în grupul tratat exclusiv prin iradiere şi o pacientă a prezentat G3. 66 paciente (25%) au prezentat complicaţii tardive vaginale, dintre care 54 paciente (21%) G1, 11 paciente (4%) G2 şi o pacientă a prezentat G3. Concluzii: Procentul cel mai mare al complicaţiilor tardive s-au înregistrat la nivelul vaginului, urmate de complicaţiile tardive rectale şi respectiv al vezicii urinare. Datele obţinute sunt comparabile cu cele din literatură, astfel încât brahiterapia în regim mediu de doză rămâne o bună alternativă în tratamentul cancerului de col uterin avansat loco-regional.

 

10. EFECTELE SECUNDARE ALE CURIETERAPIEI HDR ÎN CARCINOAMELE PLEOAPEI

Oana Cojocariu, Gabriela Murgoi, M. Savu, Violeta Ciocâltei, I. Staicu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scop: Aprecierea severitatii reactiilor secundare acute si tardive datorate iradierii(prin curieterapie HDR) carcinoamelor pleoapei Material si metoda: 21 pacienti cu diagnosticul de mai sus au fost supusi curieterapiei HDR pana la echivalentul dozei de 60 Gy in 2 saptamani (485 cGy/fractiune). 12 dintre acestia prezentau recidiva loco-regionala dupa interventia chirurgicala, iar 9 pacienti erau la prima prezentare. Perioada medie de la momentul diagnosticului si tratamentului initial pana la recidiva a fost de 9.4 luni(intre 6 si 14 luni, respectiv). Pacientii au fost exclusi de la reinterventia chirurgicala din motive de conservare a anatomiei pleoapei.Cei 9 pacienti la prima prezentare au fost supusi unei electroexcizii partiale(conservative) a tumorii, completate cu montarea cateterului pentru curieterapie in acelasi timp operator. Evaluarea rezultatelor post RT s-a efectuat la 1, 3, respectiv 6 luni. De asemenea, au fost evaluate efectele secundare acute si tardive ale iradierii. Rezultate: La o luna de la terminarea iradierii s-au obtinut urmatoarele rezultate: remisiune completa(RC) -15cazuri, remisiune partiala(RP)-5(oprire in evolutie(OE) -1 caz, progresie tumorala(Pr.)-0. Rezultatele la 3, respectiv 6 luni au fost similare. Concluzii: Curieterapia HDR detine un rol important in terapia cancerului pleoapelor fiind o metoda eleganta de conservare a anatomiei ochiului in situatii in care excizia tumorii per primam sau a recidivei locale s-ar solda cu rezultante mutilante.In acelasi timp, efectele secundare ale iradierii sunt rezonabile si echilibrate de beneficiul terapeutic

 

III. EFECTE ADVERSE

Secţiunea 2

1. CALITATEA VIEŢII – CRITERIU DE EVALUARE A EFECTELOR SECUNDARE ÎN TRATAMENTELE ONCOLOGICE

Viorica Nagy1,2, N. Ghilezan1,2, N. Todor2, O. Coza1,2, Claudia Ordeanu2 1U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Optimizarea strategiilor terapeutice din ultimele decenii a determinat creşterea semnificativă a supravieţuirii pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, ceea ce a crescut interesul pentru calitatea vieţii acestora. Calitatea vieţii (CV) este un concept complex, multidimensional, care la modul general se referă la percepţia subiectivă a aspecetelor negative şi pozitive ale funcţiilor fizice, emoţionale, sociale şi cognitive ale individului, la simptomele bolii şi efectele secundare ale tratamentelor. Studiul randomizat RCC-IOC 2003 elaborat şi derulat în Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă” Cluj care a comparat două scheme de radio-chimioterapie concomitentă în cancerul de col uterin avansat a avut ca obiectiv principal evaluarea toxicităţii tratamentului şi a calităţii vieţii pacientelor. Material şi Metodă: Evaluarea CV s-a făcut pe baza chestionarului EORTC QLQ-C30 (v.3.0) destinat evaluării (autoevaluării) multidimensionale a CV raportat specific la cancer. Studiul de faţăcuprinde primele 300 paciente cu cancer de col uterin stadiul IIB-IIIB tratate în cadrul trialului RCC-IOC 2003, randomizate în cele două braţe ale protocolului: A: radioterapie pe pelvis cu supraimpresiune pe volumul tumoral central+cisplatin 20 mg/mpx5 zile, la 21 zile interval şi B: aceaşi iradiere+cisplatin 40 mg/mp/săptămânal. Rezultate: In braţul A s-a constatat îmbunătăţirea semnificativă a stării globale de sănătate (p<0.01) şi scăderea semnificativăa durerii (p<0.01), în timp ce în braţul B s-a intensificat fatigabilitatea (p=0.01) şi a scăzut perceperea rolului social (p=0.05). În cursul ambelor tratamente s-au intensificat semnificativ depresia şi încordarea, greţurile şi vărsăturile, precum şi diareea. Concluzii: CV la ora actuală este tot mai mult acceptată ca o modalitate de colectare a datelor despre experienţa subiectivă a pacientului referitoare la efectele pozitive şi negative ale tratamentului său.

2. PROFILUL DE TOXICITATE CA ELEMENT DE DECIZIE TERAPEUTICĂ ÎN CANCERUL PROSTATIC

G. Kacsó 1, 2, I. Coman 1, 3, Z.Spârchez 1, 4, Cătălina Bungărdean 3, Cristina Cebotaru 2, Doina Piciu 2, S. Popescu 2

1UMF „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, 3Spitalul Municipal Cluj-Napoca, 4Clinica Medicală III Cluj

Screening-ul prin PSA permite diagnosticul precoce al adenocarcinomului de prostată (ADKP), contingentul pacienţilor mai tineri de 60 de ani fiind în creştere exponenţială. Diversitatea tratamentelor formelor incipiente - prostatectomie radicală, radioterapie externă, curieterapie, hormonoterapie sau chiar abstenţia terapeutică (“watchfull waiting”)- cu rezultate probante, adesea echivalente, la cel puţin 10 ani de urmărire precum şi exigenţele pacienţilor, mai bine informaţi asupra acestor alternative au impus reconsiderarea opţiunilor terapeutice prin prisma toxicităţii lor potenţiale, urinare, digestive şi mai ales sexuale. Detaliile algoritmului de decizie terapeutică axate pe optimizarea indexului terapeutic vor fi prezentate cu ocazia Congresului.

3. TOXICITATEA ŞI ANALIZA EŞECURILOR ÎN TRATAMENTUL CARCINOMULUI RINOFARINGELUI LOCOREGIONAL AVANSAT

Elisabeta Ciuleanu, T.E. Ciuleanu, Anda Crişan, O. Chiş, D. Gheorghiu, V. Popiţa, Liliana Sicoe, N. Todor, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Scopul acestui studiu este analiza esecurilor terapeutice in carcinomul rinofaringelui tratat prin chimioterapie urmata de radioterapie sau radioterapie singura, precum si studiul toxicitatii tratamentului.

Metoda: In acest studiu au fost inclusi 185 pacienti, tratati in IOCN in perioada 1990-1995; 81 pac. au fost in bratul de chimioterapie neoadjuvanta + RTE, iar 94 in bratul de radioterapie singura. Rezultate: Din cei 185 pac., 33% au fost femei, 67% barbati; 82% pac. au avut un cc. nediferentiat (tip OMS lll), 18% pac. cc. epidermoid necheratinizant (tip OMS ll); 96% pac. au fost cu st.lV si numai 4% pac. cu st. lll (UICC-1992). Intrucit 10 pac. au refuzat secventa de radioterapie ei au fost exclusi din studiul toxicitatii tratamentului radioterapic siesecurilor terapeutice. La actualizarea datelor 65 pac.(37%) au fost in viata cu remisie completa, 3 (2%) in viata cu remisie partiala, 91pac (52%) cu esec terapeutic, din care 82 decedati. Cauzele esecului au fost 21 T+, 7N+, 19M+, 28TN+, 2TM+, 7NM+, 7TNM+. Toxicitatea la chimioterapie a fost moderata. Tox. hematologica pe linie leucocitara gr. lll-lV a aparut la 5% din cicluri, neutropenia gr. lll-lV la 6,5% din cicluri, anemia gr.lll-lV la 7% din cicluri. Toxicitatea la 2 luni de la incheierea radioterapiei a fost reprezentata de xerostomie in 54% din cazuri, gr.l RTOG-83%, gr.ll.-17%. Toxicitatea tardiva s-a manifestat tot sub forma xerostomiei la 34% din pac., gr. l RTOG -88%. Concluzie: Cauzele de esec au avut urmatoarea ierarhie: locoregional in 31% din cazuri, esec local 23%, metastaze 21%, locoregional si la distanta 18%, exclusiv regional in 8% din cazuri.Toxicitatea la chimioterapie a fost moderatafara decese toxice; la radioterapie deasemenea. Liniile de chimioterapie anterioare utilizate au constat in EC (FADR+CDDP), Taxol + Carboplatin, Taxol + Leucovorin

+ Fluorouracil, monochimioterapie cu MTX. S-au administrat 67 cicluri de Capecitabina, la un interval de 21 zile cu o mediana de 5 cicluri/ pac. [1-6]. Activitate: 2 pac.(13%) au prezentat RC; 5 pac (31%) PR; 7 pac.(44%) BS; si 2 pac.(13%) EV. Toxicitatea a fost usoara si nu au existat decese toxice. Toxicitatea grad 3-4 a inclus: anemia 1,5 %, leucopenia 1,5 %, sindrom palmoplantar 6 % din cicluri, diareea 3%. Urmarirea mediana a fost de 9 luni [1,4 -26]. Supravietuirea mediana a fost de peste 1 an, iar supravietuirea actuariala la 12 luni a fost de 66% [37-86]. In momentul analizei rezultatelor 4 pac. din cei 7 isi mentineau raspunsul. Concluzii: Rezultatele obtinute de noi sunt incurajatoare cu atit mai mult cu cit monochimioterapia cu Capecitabina a fost utilizata in linia doi, trei si chiar patru. Toxicitatea este usoara si medicamentul foarte usor de administrat in conditii de ambulator.

4. EFECTE SECUNDARE TARDIVE LA NIVEL MUSCULO- SCHELETAL LA COPIII  RADIO-CHIMIOTRATAŢI PENTRU AFECŢIUNI MALIGNE

Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, S. Nicolau1, E. Gruber1, Xenia Bacinschi2, Maricica Palade2, M. Savu2, Nicoleta Minea3

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti,1Secţia Oncopediatrie, 2Secţia Radioterapie, 3Chimioterapie ambulatoriu

Introducere/Obiective: Introducere: In ultimii 30 de ani terapia oncologica multimodala a determinat o crestere spectaculoasa a ratei de vindecari in cancerele copiilor. Pentru perioada 1985- 1997 rata de supravietuire raportata de centrele oncologice de referinta (NCI) a fost de 75%. Tratamentele agresive care conduc la aceste rezultate terapeutice excelente pot determina efecte secundare tardive: disfunctii de organ, a 2-a malignitate si efecte psihosociale. Obiectivul lucrarii: Analiza efectelor secundare la nivel musculo-scheletal observate in cursul urmaririi pe termen lung a copiilor chimio-radiotratati in IOB in intervalul 1990- 2000. Material şi Metodă: Am trecut in revista fiziopatoogia sechelelor postchimioterapie si mai ales postradioterapie, in lumina datelor de literatura de ultima ora. Am revizuit corelatiile intre dozele de iradiere si diferitele structuri osoase si de tesuturi moi care pot fi afectate. Am analizat retroactiv terapia oncologica citostatica si radiologica aplicata in cazurtile in care anomalii musculo-scheletale au devenit evidente. Rezultate:: Patologia in care am inregistrat efecte secundare tardive la nivel musculo-scheletal a fost:limfoame Hodgkin si non Hodgkin, leucemii acute limfoblastice, tumori de rinofaringe (rabdomiosarcoame si carcinoame), tumori paraspinale (LNH, schwanom), retinoblastoame, sarcoame osoase si de tesuturi moi ale membrelor. Tipurile de efecte secundare tardive la nivel musculo-scheletal inregistrate au fost: deformari toracice, deformari ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoscoloize, cifoze, lordoze) cu grade diferite de gravitate, care au necesitat sau nu corectii ortopedice, anomalii cranio-faciale (hipotrofie mandibulara si maxilara, anomalii de crestere dentara, carii, xerostomie), asimetrii ale memebrelor, crestere staturala intarziata. Concluzii:1.Cauzele efectelor secundare tardive inegistrate se datoreaza in primul rand tratamentului radiologic, indispensabil obtinerii controlului local al bolii 2. Sechelele cele mai importante s-au inregistrat la copii tratati la varste mai mici de 6 ani si in perioada pubertara. 3. Posibilitatile actuale de iradiere vor minimaliza in viitor efectele secundare tardive musculo-scheletale la copii.

 

5. MANAGEMENTUL TOXICITĂŢII ÎN RADIOCHIMIOTERAPIA CONCOMITENTĂ ÎN TUMORILE DIGESTIVE

Anca Mihailov1, Alina Muntean2, Carmen Vasiliniuc2, Iolanda Sicoe2, F. Mureşan1, M. Cazacu1

1Spitalul Universitar CF, Cluj-Napoca, Clinica Chirurgie IV; 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere: Acceptată ca tratament standard la începutul anilor ’90 prin publicarea rezultatelor trialurilor GITSG şi MAYO/NCCTG, radiochimioterapia postoperatorie în tumorile rectale pierde tot mai mult teren actualmente în faţa unei noi abordări, preoperatorii, motivată printre altele şi de un profil de toxicitate superior. De-asemenea, în cazul tratamentului adjuvant al cancerelor gastrice, radiochimioterapia a devenit standard şi la noi după publicarea rezultatelor studiului condus de MacDonald. Principala piedica în acceptarea pe scară largă a acesteia rămâne toxicitatea importantă, în condiţtiile unei radioterapii care necesită un planning atent şi experienţă. Obiective: Evaluarea toxicităţii acute digestive, hematologice şi altele la un lot de 30 pacienţi cu cancer rectal şi unul similar de pacienţi cu cancere gastrice operate şi tratate adjvant prin colaborarea dintre serviciile noastre. In plus ne-am propus şi prezentarea pe scurt a măsurilor de terapie simptomatică adoptate, precum şi rezultatele acestora. Material şi Metodă: Studiul, de tip retrospectiv, cuprinde 30 de pacienţi cu adenocarcinoame gastrice trataţi în intervalul 1 V 2000 – 1XII 2002, respectiv 30 pacienţi cu adenocarcarcinoame rectale care au urmat radiochimioterapie concomitentă postoperatorie în perioada 1 I 2000 – 31 XII 2001. Cuantificarea toxicităţilor a fost făcută retrospectiv, aşa cum acestea au fost consemnate în foile de observatie ale pacienţilor incluşi, raportate conform criteriilor RTOG. Rezultate: În cazul lotului de pacienţi cu cancere gastrice, toxicitatea tratamentului concomitent a fost acceptabilă, cu menţionarea unor toxicităţi de grad mai mare decât 3 în următoarea ordine: hematologica 12%, gastrointestinală 34%, astenie 34%, 3 întreruperi ale tratamentului datorită efectelor toxice, dar fără decese toxice. În cazul grupului de pacienţi cu cancere rectale, toxicitatea globală a tratamentului combinat a fost moderată, predominant digestivă si hematologică (grad > 3 – 15%, respectiv 5%). În plus măsurile de terapie suportivă, deşi eficiente în majoritatea cazurilor, au impus costuri suplimentare. Concluzii: Profilul de toxicitate al ambelor protocoale, precum şi costul moderat al acestora reprezintă încă un argment pentru acceptarea lor pe scară largă. Trebuie menţionat însă faptul că o serie de studii recente (publicarea rezultatelor la 5 ani ale German Rectal Cancer Group Trial CAO/ARO/AIO-94, respectiv actualizarea rezultatelor trialului MAGIC al lui Cunningham vor duce probabil, în următorii ani, la modifcări importante ale standardului terapeutic în ambele localizări tumorale.

6. TOXICITATEA CARDIACĂÎN CHIMIORADIOTERAPIA CONCOMITENTĂ ÎN CANCERUL ESOFAGIAN LOCAL AVANSAT

Laurenţia Minea, Rodica Anghel, Monica Dragomir, Dana Stănculeanu, A. Ţârlea, Xenia Bacinschi, Irina Isacu,  Alexandra Crângeanu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere/Obiective:Radiochimioterapia concomitenta imbunatateste supravietuirea globala in cancerul esofagin local avansat comparativ cu radioterapia singura, dar toxicitatea suplimentara este substantiala. In studiul nostru ne-am propus sa evaluam toxicitatea cardiaca la pacientii cu cancer esofagian local avansat care primesc radiochimioterapie concomitenta. Material şi Metodă:37 de pacienti cu cancer esofagian local avansat au fost inclusi in perioada ian 2001 – apr 2003. Caracteristicile pacientilor: 31 de barbate si 6 femei, varsta medie 59 ani (intre 42 si 64 ani), status de performanta ECOG 0-2, cancer esofagian confirmat histologic, fara antecedente cardiace semnificative, functie renala, hepatica si hematologica normale. Schema de tratament a constat in 50 Gy radioterapie externa cu fractionare conventionala concomitent cu chimioterapie cu 5Fluorouracil + Cisplatin in zilele 1-4 si 22-25 de iradiere. S-au efectuat electrocardiograme si evaluarea ecografica a fractiei de ejectie a ventricolului stang la baseline, la 3 saptamani dupa chimioradioterapie si apoi la fiecare 3 luni. A fost evaluata toxicitatea cardiaca acuta si tardiva, folosind criteriile OMS (WHO - CTC -3). Rezultate:34 de pacienti au primit intreg tratamentul si 3 pacienti au interupt tratamentul din cauza toxicitatii (1 infarct miocardic acut, 1 mucozita, 1 neutropenie febrila). Supravietuirea la un an a fost 75.68%, 10 pacienti fiind inca in viata. Toxicitatea cardiaca acuta inregistrata a fost: aritmie grad 1-2 - 29.73%, grad 3 - 10.81%; ischemie grad 1-2 – 24.32%, grad 3 – 8.11%, grad 4 - 2.70%; pericardita grad 1 - 8.11%, functia ventriculara stanga – reducerea fractiei de ejectie grad 1 - 32.43%, grade 4 - 2.70%. Toxicitatea cardiaca acuta de grad 3-4 s-a inregistrat in 24.32% din cazuri. Toxicitatea tardiva inregistrata: ischemie grad 3 – 5.41%, grad 4 – 2.70%; pericardita grad 1 – 13.51%, grad 3 – 5.41%; functia ventriculara-reducerea fractiei de ejectie grad 1 – 18.92%, grad 3 - 2.7%. Toxicitate cardiaca tardiva de grad 3-4 a aparut la 16.22% din cazuri. Concluzii:Toxicitatea cardiaca acuta a fost in studiul nostru ceva mai mare decat datele din literatura pentru radioterapie singura. Toxicitatea cardiaca tardiva este similara cu datele publicate pentru radioterapie singura. Este in curs de evaluare toxicitatea cardiaca in cazul radioterapiei conformationale

 

7. EFECTELE ADVERSE ALE CHIRURGIEI ONCOLOGICE

A. Rancea

U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

8. ALTERAREA IMAGINII CORPORALE: EFECT SECUNDAR IMEDIAT DUPĂ TRATAMENTUL CANCERULUI MAMAR

Romanţa Lupşa

U.M.F. Târgu-Mureş

1                      Definiţie. Unul din primele efecte secundare ale tratamentului cancerului mamar este impactul psihologic al mastectomiei totale, alopecia postchimioterapie, limfedemul secundar intervenţiei chirurgicale şi radioterapiei.

2                      Manifestările clinice ale acestui efecte secundar. Distresul emoţional produs de modificarea imaginii corporale peste

 

o anumită limită se obiectivează in consecinţe fizice, psihoemoţionale, sociale şi spirituale, ce vor fi analizate în detaliu (prezentare de caz).

1                      Factorii care influenţează modalităţile de reacţie. Reacţiile sunt diferite în funcţie de tipul, amploarea modificării fizice, vârstă, viteza de schimbare şi mediul social.

2                      Posibilităţi de adaptare şi management pe termen lung. Nu există model unic de adaptare. Acesta presupune o varietate mare de răspunsuri. Informarea anticipativă precoce ajută pacienta să facă faţă reacţiilor psihoemoţionale şi săaccepte noua situaţie.

 

9. EFECTELE INTERVENTIILOR COGNITIV-COMPORTAMENTALE SI PSIHO-EDUCATIONALE ASUPRA DISTRESULUI PSIHIC- IN SPECIAL ANXIETATII- DIN TIMPUL RADIOTERAPIEI, LA PACIENTI CU CANCER

Coralia Mirsu-Păun

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere/Obiective: Introducere: Distresul psihic este semnificativ in randul pacientilor cu cancer. Simptomele anxietatii si/sau depresiei reactive sunt cele mai frecvente. Identificarea distresului si interventia psihologica adecvata sunt esentiale pentru adaptarea psihologica la boala si tratament a pacientilor. Preocuparile in aceasta directie, cautarea unor metode de diminuare a efectelor bolii si tratamentului in plan psihic si imbunatatirea starii emotionale a pacientilor au fost constante in institutul nostru de la inceputul activitatii de psiho-oncologie- in 1980, si pina in prezent. Obiective: a) relevarea eficacitatii tratamentului psihologic, observata clinic, in cazul unor pacienti cu tulburari de adaptare psihologica la radioterapie (anxietate); b) aprecierea valorii screeningului si interventiilor psihologice (terapiei cognitiv­comportamentale si consilierii informativ-suportive) in preventia distresului psihic, indeosbi a simptomelor anxietatii, din timpul radioterapiei oncologice. Material şi Metodă: Locul-Institutul Oncoloic Bucuresti. Design: a)initial, observatii clinice asupra raspunsului unor pacienti la tratamentul psihologic solicitat pentru stari de anxietate/fobii b)ulterior,un studiu prospectiv si descriptiv,bazat pe un screening al distresului psihic(anxietatii)si urmarind efetele interventiilor psihologice. Screeningul: Loturi, instrumente, proceduri. 64 pacienti cu cancer, diferite localizari, spitalizati, inainte de a incepe cura de radioterapie au fost examinati pentru evaluarea nivelului distresului si starii de bine emotional, cu Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS) si Visual Analogue Scale (VAS (timpul I). Au fost selectati 29 pacienti cu risc crescut de dificultati de adaptare (anxietate). Toti au acceptat si au participat la o sesiune de consiliere informativ empatic suportiva. Din 29 pacienti 18 au beneficiat doar de aceasta sesiune de consiliere, nedorind alte terapii psihice (sublotul B). 11 pacienti si-au exprimat dorinta ca dupa consiliere sa urmeze in plus, pe parcursul radioterapiei,un tratament psihologic, cognitiv- comportamental (sublotul A). Evaluarea perceptiei pacientilor privind nivelul distresul psihic (anxietatii) s-a realizat din nou pe parcursul si la finalul tratamentului (timpul II si III). Rezultate: Sublotul A (consiliere si tratament pentru preventia anxietatii): o importanta scadere a nivelului distresului psihic inregistrat initial(timpul); In urma interventiilor psihoterapeutice, o reduere a scorurilor pe subscala anxietatii la HADS; o ameliorare a starii de bine evaluata cu scala VAS (timpul II, III). Observatiile clinice au relevat o reducere rapida a afectelor negative; modificarea paternurilor de gandire catastrofica privind boala si mai multa incredere privind tratamentul; mentinerea controlului asupra starilor emotionale; descresterea semnificativa a distresului si o evident mai buna stare de bine. Nu s-au inregistrat simptome de distres psihic excesiv. Sublotul B: aprecierile pacientilor au relevat utilitatea consilierii pentru ei; clarificarea unor lucruri care li se pareau confuse; se simt mai „orientati” in spital, etc. Datele insa nu sunt relevante pentru a sustine ideea ca anxietatea ar putea fi prevenita doar prin consiliere informationala si empatica. Concluzii: Aprecierile pacientilor din ambele subloturi (A si B) subliniaza importanta si eficacitatea consilierii. Insa, evaluarea eficientei consilierii separat, folosind scala HAD, mai ales pe un lot mic, este dificila. Datele nu releva ca anxietatea din perioada radioteapiei ar putea fi prevenita doar prin consiliere informationala si empatica. Efectele tehnicilor comportamentale, terapiei cognitiv comportamentale adaugate suportului psiho-educational, asupra anxietatii,sunt evidente. Impactul interventiei psihologice asupra anxietatii pare a fi clinic semnificativa. Dar, pentru a demonstra stiintific eficacitatea acestor terapii sunt necesare insa multe conditii mai riguroase: loturi mai mari, loturi de control, tehnici obiective de evaluare si de prelucrare statistica)

 

IV. POSTERE

1. STAT5A AND PI3K PATHWAYS: IMPLICATIONS IN REGULATION OF CYCLIN D1 EXPRESSION AND MAMMARY GLAND DEVELOPMENT

I. Cotârlă1,2, Ji Luo3, L.C. Cantley3, M.D. Johnson2, Priscilla A. Furth2

1Graduate Program in Tumor Biology, 2Department of Oncology; Lombardi Comprehensive Cancer Center, Georgetown University; Washington, DC, 3Department of Cell Biology; Harvard Medical School; Boston, MA

Introduction/Objectives: Stat5a plays the most prominent role of all STAT family members in mouse mammary gland development. Recently, we have demonstrated that Stat5a is activated and nuclear localized in 76% of breast cancers (Cotarla et. al, Int. J. Cancer 2004; 108:665-71). Stat5a becomes activated through phosphorylation at an invariant tyrosine residue in the cytoplasm and then is translocated into the nucleus, where it functions as a transcription factor Material and Methods: Independent cell culture experiments have shown that activation of either Stat5a or PI3K pathways can be associated with increased expression of the cell cycle regulator Cyclin D1, a common feature of many cancers, including breast cancer. Interestingly, we were able to coimmunoprecipitate Stat5a and the p85 regulatory subunit of PI3K from both normal mouse mammary glands and human breast cancers. A genetic approach using knockout mice was taken to investigate if loss of either of these two major survival pathways has any in vivo functional consequences. Western blot analyses demonstrated a markedly impaired Cyclin D1 protein induction during late pregnancy in the mammary glands from Stat5a but not Stat5a mice, when compared with the Stat5a mice. Results: Surprisingly, results from real time RT-PCR indicated that this effect was attributable to post-transcriptional mechanisms as the Cyclin D1 mRNA levels were equivalent in late pregnant mice from all three Stat5a genotypes - about twofold higher than in virgin mice. To further investigate the mechanisms by which Stat5a regulates Cyclin D1 protein levels, a tissue culture cell system utilizing HC11 normal mouse mammary epithelial cells was employed. Stimulation of HC11 cells with prolactin resulted only in a modest induction of Cyclin D1 expression, whereas activation of Stat5a was robustly detected as early as 10 minutes. In contrast, EGF treatment resulted in a significant induction of Cyclin D1 protein, while Stat5a phosphorylation could not be detected. Using a pool of four siRNA directed against Stat5a, levels of Stat5a were reduced by at least 50% in HC11 cells. In these cells, Cyclin D1 protein induction following EGF stimulation was significantly reduced, confirming the in vivo results. Loss of Stat5a or its downstream target Cyclin D1 results in impaired mammary gland development. To test if loss of p85a (encoded by Pik3r1 gene) resulted in a similar phenotype, mammary gland transplants were performed as Pik3r1 mice die perinatally. Ultrasound and GFP imaging, histology and molecular analyses were employed to assess mammary gland development. In contrast to Stat5a or Cyclin D1, normal glandular development through late pregnancy was found in mice that lacked all p85a isoforms. Equivalent levels of differentiation markers, phospho-Stat5 and milk proteins b-casein and WAP, were found in transplants from all three Pik3r1 genotypes during late pregnancy. Also, no effects on Cyclin D1 levels or Akt phosphorylation were found. Conclusions: In summary, we identified a novel function for Stat5a, independent of its transcriptional activity. In addition to the direct regulation of Cyclin D1 expression at the transcriptional level, Stat5a contributes to sustaining of Cyclin D1 induction in the mammary gland by a post-transcriptional mechanism, which seems to predominate in vivo. On the contrary, PI3K does not control directly Cyclin D1 protein levels in the mammary gland. Finally, loss of p85a isoforms and PI3K associated activity does not alter mammary gland development.

2. CERCETĂRI PRIVIND IDENTIFICAREA INFENCŢIEI HPV

Daniela Todea1, Marina Bârsu1, Silvia Coroianu1 , Mihaela Mera2, R. Buiga1, G. Laszlo1, Luminiţa Leluţiu1 , Liliana Resiga1, G. Simu1,3

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I.Chiricuţă” Cluj-Napoca; 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca; 3Facultatea de Medicinăşi Farmacie Oradea

Introducere/Obiective: Lucrarea prezintă studiul histopatologic, imunohistochimic (IHC) şi PCR a prezenţei infecţiei HPV (virusul Papilloma uman) în patologia colului uterin, prezentând cervicită cronică, metaplazie pavimentoasă, displazie, carcinom în situ, microinvaziv şi invaziv. Rezultatele au avut în vedere o suprapunere sau completare de diagnostic prin metodele enumerate. Material şi Metodă: Lotul studiat a cuprins 55 de paciente cu vârsta medie de 51 ani, care s-au adresat Institutului Oncologic « Prof. Dr. I. Chiricuţă» între octombrie 2003 – iulie 2004. Histopatologia de rutină (coloraţia hematoxilină­eozină- HE) permite identificarea koilocitelor (celulă superficială sau intermediară parazitată HPV care prezintă halou clar perinuclear). Imunohistochimia permite fenotipizarea HPV, rezultatele fiind notate pozitiv sau negativ. Prin PCR, kitul pune în evidenţă tabloul genetic care exprimă particularitatea fiecărui tip de virus. Rezultate/Discuţii: Citologic nu s-a identificat nici un caz de infecţie HPV, ceea ce înseamnă că asocierea HPV şi SIL a fost de tip vertical şi mixt, neexistând nici un caz de asociere orizontală. Histopatologic, s-au identificat koilocitele în 5 cazuri – 3 HSIL, 1 LSIL, 1 MP. La 4 dintre acestea, celulele koilocitare au fost de tip B – nucleu mic rotund şi citoplasmă omogenă densăşi 1 caz de tip A – nucleu mare cu o formă bizarăşi aspect granular. Imunohistochimic s-a decelat prezenţa infecţiei în 16 cazuri (30,77%), iar în trei cazuri reacţia a fost neconcludentă(prezenţa culorii brune difuză în nucleu şi citoplasmă). Repartiţia celor 16 cazuri a fost următoarea: 10 cazuri de carcinom au prezentat HPV reprezentând 62,5% (dintre acestea, au fost 6 cazuri invazive, 3 microinvazive şi 1 caz intraepitelial - CIS), 6 cazuri cu displazie reprezentând un procentaj de 37,5% (dintre care 4 cazuri cu displazie severă, 1 caz displazie moderată, 1 caz displazie uşoară). Prin PCR, până în prezent, s-au prelucrat doar 3 cazuri: 1-ul a fost pozitiv, identificându-se tipul HPV 33, care din punct de vedere cito-histologic a avut diagnosticul CIN3 – displazie severă, şi 2 rezultate negative.

 

3. MODELE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL PROCESELOR DE DISEMINARE TUMORALĂ

S. M. Corbu1, M. Ifrim1, N. Ghilezan2, Ioana Neagoe-Berindan2, Rodica Rişcă2, G. Simu1, T. Oroian3

1Facultatea de Medicinăşi Farmacie Oradea, 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, 3USAMV Cluj-Napoca

Studiile experimentale asupra proceselor de invazie şi metastazare tumorală înseamnă de fapt artificializarea fenomenelor observate în clinica umanăşi încercarea de a reproduce cât mai veridic aceste fenomene clinice în condiţii experimentale, cu scopul de a stabili şi discuta conceptele fundamentale şi posibilităţile practice de a influenţa procesele de progresie tumorală. Pornind de la observaţiile clinice privind incidenţa scăzută a neoplasmelor la pacienţii latirici (cu

o afectare sistemică a ţesuturilor conjunctive) în zonele în care această afecţiune este endemică, am elaborat un model experimental prin care să se demonstreze efectul defavorizant al modificării reactivităţii ţesuturilor conjunctive din intoxicaţiile latirice asupra proceselor de invazie şi metastazare tumorală a celulelor tumorale provenite din grefe de carcinom Walker 256 administrate la şobolani Wistar. Modelele experimentale latirice sunt frecvent utilizate pentru studiul unor categorii largi de afecţiuni medicale în care sunt afectate ţesuturile mezenchimale. Există substanţe latirogene propriu-zise, al căror cap de serie este β-aminoproprionitrilul şi substanţe cu acţiune asemănătoare acestora. Latirogene sunt numeroase produse industriale sau medicamente, unele derivate din β-aminoproprionitril: aminoacetonitrilul, hidrazina, tiosemicarbazide, penicilamina, hidrazida acidului izonicotinic, acrilonitrilul, etc. Mai neaşteptată este însă acţiunea latirogenă a glicinamidei, propionatului de sodiu, etanolaminei şi taurinei, produşi metabolici intermediari. Dacăţinem seama şi de faptul căβ-aminoproprionitrilul este utilizat industrial ca intermediar în sinteza beta-alaninei (şi indirect a beta-carotenului), precum şi a acidului pantotenic, precursori vitaminici utilizaţi uzual ca aditivi alimentari, se poate ridica problema unei influenţe permanente a acestor substanţe asupra organismului. Carcinomul Walker este o tumoră metastazantă a cărei particularităţi de evoluţie sunt cunoscute şi care poate furniza material tumoral cu caractere omogene. Grefarea s-a realizat subcutanat, intramuscular şi intravenos, căile de grefare tumorală alese reprezentând modele diferite de studiu în privinţa incidenţei, distribuţiei metastazelor şi ale dinamicii evolutive a procesului de metastazare. In urma realizării modelului experimental s-au obtinut date de evoluţie clinicăşi morfologică a metastazării tumorale în condiţii de latirism experimental, ele fiind prezentate schematic, folosind imaginile de microscopie cele mai relevante, în cadrul posterului. Rezultatele obţinute vor viza obţinerea de noi informaţii privind biologia tumorilor, a metastazelor, markeri tumorali şi vor fi corelate cu datele observate în clinica umană.

 

4. EVALUAREA IN VITRO A RADIOSENSIBILITĂŢII FIBROBLAŞTILOR CUTANAŢI CA MODALITATE DE PREDICŢIE A EFECTELOR IRADIERII LA NIVELUL ŢESUTURILOR NORMALE

Maria Perde, Ioana Brie, Olga Soriţău, Eva Fischer, Piroska Virag, I.D.Postescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Scopul studiului: De a analiza relaţia dintre radiosensibilitatea celulară intrinsecăşi leziunile ADN radioinduse. Material şi Metodă: S-au luat în lucru 9 linii de fibroblaşti obţinute din biopsii cutanate de la voluntari sănătoşi. Pentru radiosensibilitatea intrinsecă s-a efectuat testul formării de colonii iar inducţia şi repararea leziunilor ADN s-a cuantificat prin testul cometei (single cell gel electophoresis- SCGE). Iradierea s-a realizat cu raze γ de la o sursă de 60Co, cu doze de 1, 2, 4 şi 6 Gy. Rezultate: Pentru aprecierea radiosensibilităţii celulare s-au trasat curbe de supravieţuire şi s-a determinat SF2 (fracţia de supravieţuire la 2 Gy). Valorile obţinute s-au situat între 0,04 şi 0,41, cu o medie de 0,22. Cuantificarea leziunilor ADN s-a făcut prin calcularea scorului de lezare (SL) înainte, imediat după iradiere (Inducţia) şi după o oră (Repararea). Comportamentul celor 9 linii a fost diferit atât în ce priveşte amploarea inducţiei (diferenţa dintre SL imediat dupăiradiere şi cel bazal) cât şi repararea leziunilor (diferenţa dintre SL la o orăşi SL imediat)  Concluzii: Radiosensibilitatea fibroblaştilor determinată prin testul cometei se corelează cu parametrii de supravieţuire din testul de clonogenitate, astfel testul cometei poate fi considerat un potenţial test predictiv al radiosensibilităţii individuale.

5. FARMACOGENOMICA DOXORUBICINEI LIBERE ŞI ÎNCAPSULATE ÎN LIPOZOMI (CAELYX) ÎN CANCERUL OVARIAN. STUDIU PRECLINIC PE XENOGREFE UMANE LA ŞOARECI NUZI PRIN TEHNICA MICROARRAY

O. Bălăcescu1, Audrey Kauffmann2, Ioana Neagoe-Berindan1, V. Lazăr2, V. Cristea3;

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I Chiricuţă” Cluj-Napoca, 2Institutul Gustave Roussy, Villejuif, Franţa,3U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Doxorubicina rămane compusul cel mai larg folosit în treapia tumorilor solide. În cancerul ovarian este folosită în scheme de tratament de linia a II-a. Studiile de farmacogenomică prin tehnica microarray asupra sistemelor lipozomale pot furniza date suplimentare ale nivelelor de expresie genică precum şi a identificării de noi gene activate de către medicamentul încapsulat. Material si metoda: În studiu s-au folosit xenogrefe umane la şoareci nuzi, obţinute prin injectarea unei linii ovariene umane rezistentă la Cisplatin. Animalele împarţite în 3 loturi au fost tratate cu ser (lotul Control), Doxorubicina şi Caelyx. Doza de doxorubicină, atat în formă liberă cât şi încapsulată (Caelyx) a fost de 8mg/Kg corp, într-un volum de 0,2 ml/animal. Ambele medicamente au fost administrate în doză unică. Studiul de farmacogenomică s-a facut prin tehnica microarray (tehnologia Agilent) utilizând lame de 44.000 K (Whole Human Genome). Au fost analizate nivelele de expresie genică la o zi respectiv 4 zile dupa tratament. Pentru analiza microarray s-au utilizat ARN-urile mesagere transcrise (transcriptul celular). Rezultate: Genele exprimate au fost selectate funţie de valoarea probabilistica p (p≤0.001) şi nivel de expresie >1.5 raportat la referinţa microarray. Tratamentul cu Doxorubicină a dus la exprimarea a 165 de gene (ziua 1 ziua 4) în timp ce Caelyx a indus expresia a 130 de gene (ziua 1 ziua 4). Au fost identificate 34 de gene ca fiind diferit exprimate în tratamentul cu Caelyx comparativ cu cel cu Doxorubicina libera. In ziua 1 după tratament au fost selectate 75 de gene cu expresie diferită între cele doua medicamente. În ziua 4 după tratament s-au înregistrat ca fiind diferit exprimate 56 de gene între cele două medicamente. Concluzii: Rezultatele studiului demonstrează existenţa unor diferenţe de expresie genică precum şi identificarea de noi gene (implicate in: activitate hidrolazica, semnalizare celulara, receptori membranari) în urma tratamentului în doza unică cu Caelyx comparativ cu cel cu Doxorubicină în formă liberă.

 

6. DETERMINAREA MODULĂRII CITOKINELOR ÎN CANCERUL OVARIAN

Ioana Neagoe-Berindan1, V. Cristea2, Alexandra Crăciun2, O. Bălăcescu1, P. Achimaş2

1Institutul Oncologic  „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Tesutul ovarian normal este bogat in citokine. Atat citokinele cat si chemochinele joaca un rol important in fiziologia functiei ovariene. O mare parte din citokinele identificate in tesutul normal se regasesc in transformarea maligna, sugerand implicarea acestora in cresterea necontrolata a celulelor tumorale in procesul de invazie si metastazare.Studiul nostru a urmarit identificarea si evaluarea nivelului citokinelor serice in carcinoame ovariene confirmate prin diagnostic anatomo-patologic care nu au suferit tratament inainte de efectuarea chirurgiei. Material si metoda: S-au luat in studiu un numar de 22 de paciente, toate cu tumori maligne ovariene de la care s-au prelevat probe de sange imediat inainte de tratamentul chirurgical. Citokinele evaluate au fost: IL-1beta, IL-2, IL-4, IL­5, IL-6, IL-10, IL-13, IFN-gamma şi TNF-alpha printr-o metodă de măsurare simultană (FAST Quant). Din totalitatea cazurilor au putut fi evaluate 20 la care au fost obţinute următoarele valori medii /- deviaţii standard: IL-1beta: 103,59 /­382,40 pg-ml; IL-2: 956,74 /-714,12 pg-ml; IL-4: 153,40 /-129,88 pg-ml; IL-5: 2056,17 /-2404,68 pg-ml; IL-6: 442,18 /-1412,25 pg-ml; IL-10: 6749,65 /-5812,046 pg-ml; IL-13: 14893,15 /-14723,97 pg-ml, IFN-gamma: 6086,91 /-8470,68 pg-ml şi TNF-alpha: 335,35 /-986,28 pg-ml. Cu toate că nivelele IL-6, IL-4, IL-5 şi TNF-alpha au fost mai mari decât cele ale martorilor, numai în cazul IL-13 diferenţa a atins pragul semnificaţiei statistice (p<0,04). Rezultate: Au fost studiate relatiile dintre producţia citokinelor investigate şi s-a constatat existenţa unor corelaţii directe, statistic semnificative, între concentraţiile IL-1 nu numai cu cele ale altor interleukine proinflamatoare ci şi cu cele antiinflamatoare (cu IL-2, IL-4, IL-5, IL-6, IL-13, IFN-gamma şi TNF-alpha) cu excepţia IL-10. În schimb, nivelul IL-6 s-a corelat numai cu cel ale IL-5, TNF-alpha (p). Concluzii: Statistic semnificative s-au dovedit şi interrelaţiile între: IL-10 vs TNF-alpha (p).

7. GENERAREA RADICALILOR LIBERI DE OXIGEN ÎN APOPTOZA INDUSĂ DE OXALIPLATIN

Claudia Burz1, S. Linder2, Maria Berndtsson2, Maria C. Shoshan2

1U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, 2Cancer Center Karolinska, Department of Oncology-Pathology, Karolinska,  Institute and Hospital, Stockholm, Sweden

Introducere/Obiective: Tratamentul cancerelor colorectale cu Oxaliplatin, sare de platinădin a doua generaţie, a ameliorat în ultimii ani prognosticul şi calitatea vieţii pacienţilor.Deşi au fost descrise unele căi de semnalizare induse de Oxaliplatin, modul prin care acesta produce apoptoza celulelor tumorale nu este pe deplin elucidat.Studiile recente, pornind de la inhibarea apoptozei celulelor tumorale de către agenşi antioxidanţi, sugereaza implicarea radicalilor liberi de oxigen în producerea morţii celulare indusă de unele citostatice. Material si metoda: Scopul acestei lucrări a fost studierea producerii de radicali liberi de oxigen şi apoptoza indusă de Oxaliplatin pe linia celulară colonicăHCT 116 p53wt.Moartea celulară indusă de Oxaliplatin, singur sau în combinaţie cu N-acetil-cisteină a fost cuantificată printr-o metodă specifică de evaluare a apoptozei, Apoptosense TM, PEVIVA AB, Stockholm, Sweden.Generarea radicalilor liberi de oxigen, utilizând concentraţii diferite de Oxaliplatin, a fost evaluată la momente diferite prin spectrofotometrie şi flow-citometrie. Rezultate: Rezultatele obţinute arată că Oxaliplatin produce apoptoza celulelor liniei tumorale HCT 116 p53wt în proporţii diferite în funcţie de concentraţia folosită iar agentul antioxigant utilizat, N-acetil-cisteina, inhibă în totalitate moartea celulară indusă de Oxaliplatin.De asemenea, generarea radicalilor liberi de oxigen în cursul apoptozei este un fenomen precoce care atinge valoarea maximă la 2 ore postexpunere la Oxaliplatin. Concluzii: Aceste rezultate sugerează că radicalii liberi de oxigen reprezintă un element cheie în apoptoza celulelor tumorale indusă de Oxaliplatin.

8. FLUDARABINA  – TERAPIE DE LINIA A 2-A EFICIENTA IN LIMFOMUL NON-HODGKIN LA COPIL

Monica Dragomir

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Introducere/Obiective: In ultimii ani Fludarabina in monoterapie sau combinatii policitostatice si-a demonstrat eficienta in limfoamele non-Hodgkin ale adultului, ca terapie de prima linie in formele cu malignitate joasa si ca terapie paliativa in formele agresive. Nu exista inca studii referitoare la chimioterapia cu fludarabina in tratamentul de linia a 2­a al limfoamelor non-Hodgkin la copii Material şi Metodă: Este prezentat cazul unui pacient de sex masculin, 9 ani, preluat in tratament dupa rezectie de mandibula pentru tumora osoasa. Evaluarea gradului de extensie al bolii (Rgr., TAC craniu, abdomen, torace, limfoscintigrafie) nu a evidentiat alte localizari. Diagnosticul anatomopatologic (inclusiv imunohistochimie) a fost de limfom non- Hodgkin difuz cu celule precursoare de tip limfoblastic. Diagnosticul final: Limfom non-Hodgkin extralimfatic, extranodal. A urmat tratament citostatic tip CHOP 9 serii sub care remisiunea completa se mentine 21 luni. Recadere medulara la 1 an de la intreruperea tratamentului. Se instituie tratament citostatic de inductie a remisiunii conform protocolului BFM pentru recaderi, sub care se obtine doar remisiune partiala si ulterior continuare de evolutie prin determinari secundare osoase si invazie medulara masiva. Rezultate: Terapia paliativa cu Mitoxantrona si Fludarabina a determinat remisiune clinica completa si remisiune partiala hematologica timp de un an. Concluzii: 1) Formele de LNH cu simptomatologie redusa si unica localizare extralimfatica trebuiesc tratate de la inceput agresiv ca formele ganglionare cu acelasi tip histologic 2)Terapia de linia a 2-a cu Fludarabina si Mitoxantrona este o alternativa terapeutica eficienta in LNH la copil.

 

9. TRATAMENTULUI MULTIMODAL ÎN BOALA HODGKIN LA COPIL: EXPERIENŢA INSTITUTULUI ONCOLOGIC „PROF. DR. AL.TRESTIOREANU” BUCUREŞTI

Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, E. Gruber1, S. Nicolau1, Xenia Bacinschi2, Dana Stănculeanu3, Nicoleta Minea4 Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti – 1Secţia Oncopediatrie, 2Secţia Radioterapie, 3Secţia Chimioterapie, 4Secţia Chimioterapie-ambulator

Introducere/Obiective:Analiza caracteristicilor epidemiologice si rezultatele tratamentului multimodal in limfoamele Hodgkin la copil si adolescent Material şi Metodă:Studiu retrospectiv efectuat pe un lot de 75 de copii tratati si urmariti in Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti in intervalul 1990- 2003. Criteriile de includere in studiu au fost: diagnostic anatomopatologic si subtip de histologic de Limfom Hodgkin, stabilirea gradului de extensia al bolii conform standardelor acceptate international, tratament oncologic chimio-radiologic si urmarire cel putin 1 an de la intreruperea tratamentului. S-au analizat caracteristicile epidemiologice, stadiile la diagnostic si subsutipurile histologice, precum si corelatiile intre acestea.. Tratamentul a constat in asociere PCT+RT+PCT (64% din cazuri) si PCT+ RT(11% cazuri). In 25% dintre cazuri s-a efectuat doar tratament citostatic. Rezultate:S-a constatat predominenta neta a sexului masculin (72%). Grupele de varsta peste 9 ani aproximativ egal afectate. Tipul histologic cel mai frecvent a fost predominanta limfocitara (47% din cazuri). Stadiile I-II la diagnostic au reprezentat 46% din pacienti, stadiile III-IV- 54% din cazuri. Simptomatologia de debut dominanta a fost reprezentata de adenopatiile periferice (83% din cazuri) cele mai frecvente au fost adenopatiile laterocervicale (70%). Supravietuirea globala estimata prin metoda Kaplan-Meier a fost de 90% la 1 an, 80%la 3 ani si 65% la 5 ani. In functie de stadiile bolii: supravietuirea la 5 ani a fost de 80% in stadiile I-II si de 60% in stadiile III- IV. Concluzii:1.Datele epidemiologice se suprapun celor din literatura de specialiate. 2.Diagnostic in stadii curabile(I-II) in 46% din cazuri. 3. Rezultatele terapeutice satisfacatoare, sunt inferiioare celor raportate de centre oncologice de referinta.

10. IMPACTUL TERAPIEI CITOSTATICE MODERNE ASUPRA EVOLUŢIEI ÎN LIMFOAMELE NONHODGKIN LA COPIL

Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, E. Gruber1, S. Nicolau1, Roxana Milcu1 Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti – 1Secţia Oncopediatrie, 2Secţia Radioterapie

Introducere/Obiective: Analiza caracteristicilor epidemiologice si structurale ale limfoamelor nonhodgkin (LNH) la copil precum si analiza comparativa a rezultatelor terapeutice in functie de protocoalele terapeutice utilizate: protocoalele moderne tip BFM versus schemele clasice de tratament. Material şi Metodă: Studiu retrospectiv efectuat pe un lot de 101 copii tratati si urmariti in IOB in intervalul 1990­2002. Criteriile de includere in studiu au fost: diagnostic anatomopatologic de subtip de limfom nonhodgkin, stadializarea comform standardelor acceptate international, tratament oncologic chimio-radiologic in functie de stadiu si tip histologic si urmarire cel putin 3 ani de la intreruperea tratamentului. Pana in anul 1995 chimioterapia policitostatica a constat in protocoale de tip CHOP, COPP, ABVD, COP, CVP; dupa 1996 au fost utilizate protocoale policitostatice mai agresive de tip BFM, LSA2-L2. Rezultate: Predominenta neta a sexului masculin (68%), grupa de varsta cea mai afectata 10-14 ani (36%). Tipuri histologice: LNH tipB (39,6%), LNH nonB (45,5%), LNH cu celule mari anaplazice (5,9%) si LNH de grad scazut (8,9%). Stadiile III-IV 91%. Supravietuirea in limfoamele cu celule mari si cele cu grad scazut a fost indiferent de stadiu de 100%. Supravieruirea in stadiile curabile a fost de 100% in LNH tip B si 80% in LNH nonB. In stadiile avansate procentele de supravietuire au fost mai mari in stadiile III de LNH tip B(65% versus 44%) si in stadiile IV de LNH non-B (33% versus 18%) Supravietuirea globala: maxim 100% in LNH de grad scazut, si minim 45% in LNH non-B. Protocoalel moderne agresive tip BFM au determinat cifre de suporavietuire mai mari comparativ cu protocoalele clasice.(68% versus 48%) Concluzii: 1.Cele mai frecvente tipuri histologice au fost LNH tip non-B si B.2. Dignostic in stadii avansate in 91% din cazuri. 3. Eficienta semnificativ mai mare a protocoalelor moderne agresive.

 

11. SCHIMBǍRI ÎN STRATEGIA TERAPEUTICǍ ÎN LIMFOMUL HODGKIN LA COPII

G.Popa1, Cristina Blag1, N.Miu1, Dana Cernea2, P.Florescu3

1ClinicaPediatrie II; 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, Departamentul Radioterapie; 3Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Departamentul Anatomie Patologică

Introducere/Obiective: Limfomul Hodgkin (LH) este o malgnitate curabilă dar care prezintă încămulte necunoscute ce se răsfrâng asupra deciziei terapeutice. Un mic procent din cazuri evolueazănefavorabil sub terapia uzuală. Pentru majoritatea cazurilor însă, problema principală actuală este de a alege terapia curativă cu minime efecte adverse sau sechele. În studiul defaţă raportăm evoluţia copiilor şi adolescenţilor cu LH trataţi în Clinica Pediatrie II, aplicând trei strategii succesive. Material şi Metodă: Registrul instituţional de cancer cuprinde 23 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani, înregistraţi în perioada 1991-2005. Terapia aplicatăa fost: chimioterapie exclusiv (8-12 cicluri) la 11 cazuri, chimioterapie (2-6 cicluri) +radioterapie sistematică la 7 cazuri şi chimioterapie (2-6 cicluri) +/- radioterapie (pentru leziuni reziduale) la 5 cazuri.Rezultate: Am înregistrat 3 decese din care un caz prin boală progresivăşi două decese toxice.Concluzii: Studiul de faţă este în concordanţă cu tendinţa actualăde optimizare a tratamentului prin reducerea toxicităţii fărăa afecta rata de vindecări.

12. DIFICULTĂŢI, RISCURI ŞI BENEFICII ALE ADMINISTRĂRII DOZELOR MARI DE METOTREXAT ÎN LIMFOAMELE MALIGNE NONHODGKIN ALE COPILULUI

Rodica Cosnarovici, Ştefania Neamţu, Emilia Mihuţ, Dana Cernea, Luciana Neamţiu, N. Todor

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: S-au analizat dificultatile întampinate în administrarea metotrexatului în doze mari(HDMTX) în tratamentul limfoamelor maligne nonHodgkin ale copilului si s-au evaluat efectele adverse ale acestei chimioterapii agresive. S-a apreciat beneficiul utilizarii protocoalelor ce contin HDMTX în terapia limfoamelor maligne nonHodgkin în oncopediatrie. Material şi Metodă: Au fost luati în studiu 64 pacienti, 46 baieti si 18 fete, cu mediana varstei 9 ani (2-18 ani), tratati în perioada 1994-2003. Pacientii au fost tratati conform protocoalelor CHOP (24 pacienti), BFM 83 (16 pacienti), iar dupa anul 1999 conform protocolului BFM 95, care cuprinde si HDMTX (24 pacienti). Au fost analizate dificultatile întâmpinate în administrarea terapiei cu HDMTX si s-a evaluat toxicitatea terapiei. Au fost comparate rezultatele obtinute cu tratamente neagresive (CHOP, BFM 85) cu cele obtinute cu protocolul de tratameent utilizat mai recent (BFM 95), cele doua loturi de pacienti fiind asemanatoare din punct de vedere al factorilor de prognostic. Rezultate: Pentru cele 103 cicluri de tratament cu HDMTX a predominat toxicitatea hematologica, urmata de cea mucoasa, infectii, hepatica, gastro-intestinala. Toxicitatea a fost corelata cu eliminerea întârziata a medicamentului si a fost în toate cazurile reversibila. Nu s-au înregistrat decese datorate terapiei cu HDMTX. Rezultatele terapeutice au fost statistic semnificativ superioare pentru protocolul BFM 95, din punct de vedere al ratei recaderilor la nivelul sistemului nervos central (4,14% vs 37,5%), al ratei de raspuns complet(95,83% vs 55%),al supravietuirii golbale la 5 ani (87,5% vs 42,5%). Concluzii: Toxicitatea indusa de HDMTX este semnificativa dar reversibia si nu supune pacientul unui risc inacceptabil. Implementarea acestei terapii în cazul limfoamelor maligne nonHodgkin ale copilului a îmbunatateste mult rezultatele terapeutice.

 

13. NEVRALGIE DE TRIGEMEN – SIMPTOM DE DEBUT ÎN CAZUL UNUI LIMFOM MALIGN NON HODGKIN LA UN COPIL DE 14 ANI

Monica Berecki1, C. Rociu2, Ileana Benga1 , Ştefania Neamţu3

1U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca, Catedra de Neurologie Pediatrică, 2Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca 3Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Nevralgia trigeminală este un simptom rar înâlnit la copii. Poate fi idiopatică, întâlnită mai ales la adulţi, sau simptomatică, specifică copiilor. Etiologic predomină tumorile meningiene benigne, tumorile nervului trigemen, malformaţiile vasculare. Limfoamele reprezintă o cauză rară. Prezentare de caz: Băiat de 14 ani, fără antecedente patologice, cu internări repetate, se prezintă în Clinica Neurologie Pediatrică cu simptomatologia unei nevralgii trigeminale stângi, debutată în urmă cu 2 luni, în context infecţios. A fost inter­pretat şi tratat iniţial ca encefalită, otomastoidită, pansinuzită (clinic şi RMN), cu dispariţia temporară a simptomatologiei, dar reapariţia ei ulterioară. La internare era apatic, somnolent, cu stare generală alterată; prezenta episoade dureroase la nivelul ra­murii mandibulare stângi a nervului trigemen, pareză de nerv VI drept, formaţiuni nodulare nedureroase la nivelul scalpului. Diagnosticul final a fost de limfom malign non Hodgkin Cs IV A, iar evoluţia sub tratament a fost cu remisie totală, menţinutăşi în prezent. Particularitatea cazului o reprezintămodul particular de debut: nevralgie de trigemen în context infecţios, şi lipsa altor elemente clinice şi paraclinice care să sugereze un limfom. Concluzii: Nevralgia trigeminală idiopatică este excepţională la copii. Din acest motiv ea trebuie investigată foarte serios şi trebuie avutăîn vedere orice etiologie, inclusiv cea a unui limfom malign.

14. MUCORMICOZA RINOCEREBRALǍ, COMPLICAŢIE GRAVǍ A LEUCEMIEI ACUTE LIMFOBLASTICE LA COPIL

G.Popa1, Cristina Blag1, N.Miu1, I.Şt.Florian2, M.Cosgarea3, Viorica Pop1

1Clinica Pediatrie II Cluj-Napoca, 2Clinica Neurochirurgie Cluj-Napoca, 3Clinica ORL Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Mucormicoza este o afecţiune rară dar extrem de gravă ce afectează cu predilecţie bolnavii cu diabetzaharat sau pacienţii imunodeprimaţi. Noi raportăm un caz pediatric de leucemie acută limfoblastică, complicat cu mucormicoză rinocerebrală. Material şi Metodă: Pacienta în vârstă de 7 ani a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică în luna martie 2005. Simptomatologia infecţiei a debutat la sfârşitul terapiei de inducţie a remisiei, manifestată prin febră, edem al feţei, proptozis, rinoree de culoare neagrăşi hemiplegie dreaptă. Examenul micologic din secreţia nazală a fost pozitiv pentru clasa Zygomicete, genul Rhizopus. Tratamentul specific a constat din Amfotericina B, intervenţie neurochirurgicalăşi cura radicalăendoscopică a sinusului maxilar şi etmoidal stâng. Terapia citostatică a fost reluatădupă o întrerupere de două luni. Rezultate: După 5 luni de la debutul leucemiei şi respectiv 4 luni de la debutul infecţiei micotice, pacienta este in remisia completăa bolii, fără semne de infecţie, prezentând însă hemipareză dreaptă sechelară. Concluzii: Tratamentul combinat, constand din Amfotericina B si cura chirurgicala a leziunilor, s-a dovedit eficient inmucormicoza rinocerebrala aparuta ca si complicatie infectioasa la un pacient pediatric cu leucemie acuta limfoblastica.

15. EVALUAREA CITOGENETICĂ A RĂSPUNSULUI LA TRATAMENT ÎN LEUCEMIA MIELOIDĂ CRONICĂ

Luminiţa Leluţiu1, C.D. Olinici1,2, R. Buiga1, Daniela Todea1, A. Cucuianu3, Anca Bojan3, L. Petrov3

1Institutul Oncologic,,Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, Departamentul de Anatomie Patologică, 2UMF Cluj-Napoca, Catedra de Anatomie Patologică, łInstitutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, Secţia de Hematologie

Unul din tratamentele utilizate cu succes la pacienţii cu leucemie mieloidă cronică (LMC) este un inhibitor de Bcr-Abl tirozin kinază, care produce o remisie hematologică completăşi susţinută. Mai puţin descrise în literatura de specialitate au fost însă modificările citogenetice şi morfologice care au apărut la aceşti pacienţi în cursul administrării tratamentului şi intervalul de timp în care a avut loc remisia lor. In acest studiu am urmărit modificările hematologice şi citogenetice la un număr de 40 de pacienţi cu LMC refractară la alte tipuri de tratamente pe o perioadă de 10 luni.Evaluarea citogenetică realizată în paralel cu cea hematologică s-a realizat la intervale diferite de timp (0, 2, 5, 8, 10 luni) urmând să fie continuată. Spre deosebire de răspunsul hematologic, care în majoritatea cazurilor a fost uniform, în cazul răspunsului citogenetic s-au obţinut aspecte variabile: răspuns complet, parţial, minor şi lipsă de răspuns la tratament, la care s-au adăugat o serie de modificări citogenetice suplimentare ce pot sugera apariţia unei posibile crize blastice pe,,fundal” hematologic aproape normal.

 

16. ASPECTE ANATOMOCLINICE ALE PROCESELOR PROLIFERATIVE LA NIVELUL COLULUI UTERIN, ÎN JUDEŢUL BIHOR, 2005

Elisabeta Pătcaş1,2, Lucia Milian1, Elena Roşca1,2, Marta Györ1 1Spital Clinic Judeţean Oradea, 2Facultatea de Medicinăşi Farmacie Oradea

Introducere/Obiective: In cadrul Programului de preventie si control in patologia oncologica,subprogramul 2.2,finantat de Ministerul Sanatatii, se desfasoara activitatea la nivelul Cabinetului Ginecologie al Spitalului Clinic judetean Oradea sub indrumarea Cabinetului oncologic judetean Bihor. Material şi Metodă: S-a folosit examenul citologic Babes-Papanicolau. In perioada 01.-07.2005, au fost examinate 232 persoane, din care:184-mediu urban si 48-mediu rural.Repartitia pe grupe de virsta;25-35 ani;36persoane, 36-45 ani;55persoane 46-55ani;86 persoane, 56-60 ani;32persoane,peste 61 ani;6 persoane. Rezultate: Rezultatele au fost urmatoarele;CIS-3persoane, ASCUS-13persoane,AGUS-27persoane, CIN I-23persoane, CIN II-27persoane,CIN III-3persoane Concluzii: Continua investigatiile conform normativelor in vigoare si prin Spitalul Clinic Obstetrica Ginecologie, rezultatele vor fi publicate in extenso

17. BENEFICIUL TERAPEUTIC AL ASOCIERII IRINOTECANULUI SAU OXALIPLATINULUI  LA FLUOROURACIL ŞI CALCIU FOLINAT ÎN TRATAMENTUL NEOPLASMULUI COLORECTAL AVANSAT

Cristina Coman, Alida Claudia Radu, N. Guţulescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti

Scopul lucrării: Obiectivarea beneficiului terapeutic al asocierii de Irinotecan sau Oxaliplatin la schemele terapeutice bazate pe Fluorouracil si Calciu folinat in tratamentul neoplasmului colorectal avansat sau metastatic prin evaluarea ratei de raspuns la tratament, timpului pana la progresia bolii si supravietuirea generala. Material şi Metodă: Am luat in studiu 33 de pacienti cu neoplasm colorectal avansat sau metastatic tratati la IOB in perioada 2000-2004 la care au fost folosite diferite scheme terapeutice ce asociaza: Fluorouracil + Calciu folinat ; Irinotecan + Fluorouracil+ Calciu folinat ; Oxaliplatin + Fluorouracil + Calciu folinat. Am urmarit rata de raspuns la tratament, timpul pana la progresia bolii si supravietuirea generala.  Rezultate: Rata de raspuns la tratament este aproximativ egala pentru fiecare din schemele terapeutice utilizate la pacientii luati in studiu la fel ca si timpul pana la progresia bolii. Supravietuirea generala nu a fost urmarita datorita intreruperii controalelor periodice la unii din pacienti prin dispensarizare teritoriala sau neprezentare la control. Concluzii: Beneficiul terapeutic al asocierii Irinotecanului sau Oxaliplatinului la schemele terapeutice ce include Fluorouracilul si Calciu folinat nu s-a dovedit a fi superior celui obtinut prin utilizarea schemelor de tratament cu Fluorouracil si Calciu folinat in lotul de bolnavi cu neoplasm colorectal avansat sau metastatic studiat.

18. INSUFICIENŢĂ RENALĂ SECUNDARĂ CHIMIOTERAPIEI CU GEMCITABINĂ

R. Curcă1, Flavia Rusu2

1Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, Alba-Iulia, 2Clinica de Nefrologie şi Hemodializă Cluj-Napoca

Gemcitabina este cunoscutăca având potenţial de inducere a insuficienţei renale, dar riscul acestui eveniment advers este de sub 1% din pacienţii trataţi şi este frecvent reversibilă. Posterul prezintă cazul unei paciente cu adenocarcinom ovarian avansat, tratate timp de 10 luni cu chimioterapie de linia II cu gemcitabină, care a dezvoltat o insuficienţă renalăacută pe fondul unei afectări renale cronice, probabil în acelaşi context. De asemenea, se discută opţiunile de chimioterapie în condiţiile în care insuficienţa renală se dovedeşte a fi ireversibilă.

 

19. ASPECTE TEHNICE ALE RADIOTERAPIEI CONFORMAŢIONALE ÎN CANCERELE SFEREI ORL

Ioana Haţiegan, Ruxandra Fizeşan, V.Bogdan, V.Popiţa, C. Pleşa, O.Pîrv, V.Cernea

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Prognosticul cancerelor sferei ORL este condiţionat de obţinerea controlului local al bolii. Riscul de apariţie al sechelelor tardive, limiteaza posibilităţile de escladare a dozei de iradiere care este un determinant prognostic al controlului local. Radioterapia conformaţionmală permite creşterea dozelor administrate la nivelul tumorii şi diminuarea dozelor la nivelul structurilor critice. Tehnicile de iradiere conformaţională implicăun ansamblu de proceduri complexe: achiziţia digitală a datelor anatomice, transferul îm sistemul de planning, optimizarea distribuţiei dozei si implementarea practicăpe aparatul de iradiere. Un program de asigurare a calitatii este obligatoriu pentru a garanta securitatea si eficacitatea tratamentului.  In studiul de fată sunt prezentate exemple practice de efectuarea a unor planuri de iradiere 3D pentru cancere ale sferei ORL.Tehnica de iradiere conformaţională oferăo mai bună distribuţie a dozei la nivelul tumorii si reprezintă un progres in tratamentul oncologic, chiar dacă implicăun efort crescut în materie de timp şi resurse.

20. IRADIERI MONO ŞI MULTIFRACŢIONATE ÎN METASTAZELE OSOASE SIMPTOMATICE

Laura Rebegea, Mihaela Dumitru

Spitalul Clinic de Urgenta „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi

Introducere/Obiective: Evaluarea raspunsului la radioterapie, a efectelor secundare si a calitatii vietii la pacientii cu metastaze oasoase simptomatice utilizand scheme de fractionare diferite. Material si metoda: Lotul studiat a cuprins 199 pacienti cu metastaze osoase dureroase tratati in Serviciul de Radioterapie al Spitalului Clinic de Urgenta, Galati, in perioada 01.01.2004 – 31.03.2005, utilizand scheme de fractionare diferite, si anume: 8 Gy /1fr./1 zi, 20 Gy/5 fr./1 saptamana, 30 Gy/10 fr./ 2saptamani. Cele trei loturi de pacienti nu au fost omogene din punct de vedere al indicelui de performanta dar nu au existat diferente privind varsta, sexul, tumora primara, localizarea metastazei, consumul de analgetice. Am urmarit localizarea neoplaziei primare, topografia segmentelor osoase iradiate, efectele secundare, raspunsul la tratament. Aprecierea durerii s-a efectuat dupa o scala a durerii (scala analog - vizuala) de la 0 = fara durere la 10 = durere foarte mare, insuportabila.  Rezultate: Tumora primara a fost in san in 43,2% din cazuri, prostata in 12,5% din cazuri, plaman in 17% din cazuri, rinichi 6,5 % din cazuri, restul localizarilor au fost rect, ficat, suprarenala si cu punct de plecare neprecizat. Metastazele osoase au fost localizate in coloana vertebrala in 58,3% din cazuri, oase pelvine in 16,8% din cazuri, femur in 9% din cazuri, coaste in 5% din cazuri si alte localizari in 10,9 % din cazuri. 29 de pacienti (14,6 %) au beneficiat de iradiere externa monofractionata de 8 Gy, 132 (66,4 %) de RT multifractionata in DT= 20 Gy/5fr, iar 38 de pacienti (19%) de doza totala de 30 Gy/10fr. Tratamentele au fost bine tolerate, nu au fost observate efecte adverse, atat pentru iradierile monofractionate, cat si pentru cele multifractionate. Aprecierea raspunsului la tratament s-a efectuat la o luna post RT. Rata raspunsului complet a fost de 42,8% pentru iradierile de 8 Gy, respectiv de 44,6 % pentru 20 Gy si de 47,3% pentru 30 Gy.  Concluzii: Radioterapia cu o singura doza de 8 Gy este la fel de eficieta in iradierea metastazelor osoase simptomatice ca si iradierile de 20 Gy in 5 fractiuni si 30 Gy in 10 fractiuni. Ramane de evaluat raspunsul la un an, durata raspunsului si de urmarit necesitatea de reiradieri pentru pacientii cu durere reziduala sau recurenta.

21. PREZENTAREA SISTEMULUI DEDICAT RADIOTERAPIEI STEREOTAXICE AFLAT ÎN DOTAREA CENTRULUI DE CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE MEDICO-MILITARE (CCSMM)

L. Bujor1,2, Laura Stanciu1,2

1Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Bucureşti, 2Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti

Introducere/Obiective: La CCSMM se afla instalat si operational un sistem „dedicat” pentru radioterapie stereotaxica. Acest sistem permite ca sa iradiem cu accelearatorul liniar tinte in interiorul cutiei craniene prin doua tehnici sofisticate: radiochirurgia (SRS) si radioterapia stereotaxica fractionata (FSRT).

Material si metoda: Sistemul nostru este compus din: -cadru stereotaxic din carbon compatibil CT pentru fixarea invaziva pe craniu; -target localizer; -target positioner; -colimatoare circulare 4-35 mm; -sistem de fixare al colimatoarelor pe gantry; -sistemul de fixare al cadrului pe masa de tratament; -cadru din carbon compatibil CT pentru aplicarea mastilor termoplastice; -suport pentru realizarea testului Winston Lutz de verificare a izocentricitatii colimatoarelor; -sistem de planning tridimensional BrainScan 5.3.1. Cu ajutorul acestui sistem am iradiat stereotaxic pacienti cu: metastaze cerebrale (16 cu 31 de leziuni), neurinoame de acustic (13), adenoame hipofizare (5), glioame de cai optice, limfoame primitive ale SNC (3), meningioame paraselare (4), glioame de trunchi cerebral (3), cavernom (1), glioame cu grad inalt de malignitate (12). Rezultate: Datorita tmpului scurt de urmarire al pacientilor nu putem prezenta date referitoare la supravietuire, interval liber de boala sau toxicitate tardiva. Pentru cazurile in care am folosit fie radiochirurgia fie radioterapia stereotaxica fractionata toleranta a fost foarte buna fara fenomene acute care sa necesite intreruperea tratamentului. Concluzii: Desi este o metoda laborioasa si necesita colaboarare interdisciplinara cu neurochirurgii si radiologii, in experienta noastra, de scurta durata, o consideram extrem de utila in cazurile atent selectionate.

22. INTEGRAREA RADIOCHIRURGIEI ÎN TRATAMENTUL COMPLEX AL  METASTAZELOR CEREBRALE

L. Bujor1,2, Cristina Oprea2

1Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Bucureşti, 2Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti

Introducere/Obiective: Diseminarea la nivel cerebral a bolii neoplazice este o complicatie relativ frecventa, in special in cazul cancerului pulmonar sau mamar. Radioterapia conventionala ofera doar o paliatie relativ modesta, iar neurochirurgia este eficienta in special in cazul metastazelor unice, cu localizare accesibila. Radiochirurgia stereotactica, tehnica minim invaziva, ce permite iradierea tintita, a unui volum tumoral relativ mic, cu o doza mare, unica, utilizand campuri multiple, este o modalitate de tratament in continua dezvoltare, cu inalta aplicabiltate in cazul metastazelor cerebrale (dimensiuni mici,de obicei; relativ bine delimitate;forma cvasi-sferica) Material si metoda: In perioada ianuarie 2004 - mai 2005, 16 pacienti, au fost supusi radiochirurgiei stereotactice pentru iradierea metastazelor cerebrale. Sistemul de iradiere utilizat in Centrul nostru (descris in alta lucrare) este de tip Linac, adaptat pentru aceasta tehnica. Pacientii tratati, cu varste cuprinse intre 35 si 73 de ani, cu status de performanta (I.K.) ≥ 70%, cu un numar ≤ 3 metastaze cerebrale, au avut tumora primara: bronho-pulmonara (30%), mamara (30%), renala (12.5%) sau neprecizata (19%).50 % dintre pacienti au fost pretratati pentru determinarile cerebrale, prin iradiere craniana totala (5 pac.) sau neuro-chirurgical (3 pac.). Doza medie prescrisa in izocentru a fost de 18 Gy (interval: 10­22 Gy), cu o izodoza de 80% la periferia tumorii, in sedinta unica (10 pac.) sau in sedinte successive (6 pac.). Evaluarea imagistica a fost realizata la 6-12 saptamani, tomografic (60%) sau IRM (40%). Controlul local a fost definit ca diminuarea sau stabilizarea dimensiunilor leziunilor cerebrale sau nedetectarea lor imagistica. Rezultate: Supravietuirea globala dupa radiochirurgia stereotactica a fost de 9,4 luni; rata controlului local - peste 80%,factorii predictivi ai controlului local fiind: volumul tumoral si doza prescrisa. Concluzii: Radiochirurgia stereotactica reprezinta o optiune de tratament eficienta, minim invaziva a metastazelor cerebrale mici, multiple, cu localizari inaccesibile neuro-chirurgical, rezistente la tratamentul conventional, precum si la cei ce refuza sau au contraindicatie medicala de interventie chirurgicala.

23. RADIOTHERAPY PLANNING FOR HIGH GRADE MALIGNANT GLIOMAS: 2D VS 3D

L. Bujor1,2,3

1Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Bucureşti, 2Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti,3Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, Bucureşti

Introduction/Objectives: The successful treatment of malignant high grade gliomas has not been achieved employing conventional methods, which involve maximal surgical removal followed by adjuvant radiation therapy (RT) and chemotherapy. Before the development of 3D imaging, whole brain or large-field external beam RT had been the standard of care. With the advent of 3-D conformal radiation, multiple field techniques have permitted dose escalation to the tumor while reducing the doses received by the normal brain. Aim of the study was to evaluate the benefit of 3D over 2D planning treatment in patients with primary brain tumors.

Material and Methods: Patients with primary brain tumor scheduled to receive external irradiation underwent 2D and 3D radiotherapy planning. Patients characteristics 18 patients entered the study with the tumor located in: -parasagital and right falcine 1; -brain stem 2; -occipital lobe 4; -frontal lobe 5; -temporo-parietal lobe 6. 2D planning process: ­drawing the planning target volume (PTV) on the orthogonal simulation films, based on CT and MRI diagnosis; ­determining the number and direction of beams; 3D planning process: -performing brain CT in the treatment position; ­delineating the clinical target and critical structures volumes on each CT slice; -determining beam setup and shaping using BEV; -generating DVH of PTV and critical structures; -performing digitally reconstructed radiography. Dose volume histograms of the target and critical structures of the 2D and 3D plans were compared. Results: The accuracy of PTV coverage by 2D planning was assessed in 12 patients and was calculated as the % of PTV covered by 95% isodose. The reduction in critical neurological structures was evaluated in 18 patients as a function of treatment planning impact on the dose to critical structures and the impact of the tumor site on the dose to normal brain. Conclusions: 3D is more accurate in the localization of the tumor volume. The optimal 3D plan depends on the location of the tumor.

24. DE LA VOLUMUL ŢINTĂ LA TECHNICA DE IRADIERE ÎN CANCERUL BRONCHO-PULMONAR ŞI ESOFAGIAN

I. C. Kiricuţă, U. Götz, B. Schicker

Institutul de Radioterapie şi Oncologie, St. Vincenz-Hospital, Limburg, Germania

Scopul Lucrării: Prezentarea drenajului limfatic al plămânului şi esofagului şi a cailor de metastazare limfatică cu consecinţele asupra configuraţiei volumului ţintă pentru iradierea externă curativă. Prezentarea de tehnici de iradiere şi a măsurilor suportive pentru reducerea efectelor secundare. Material şi Metodă: Localizarea ariilor ganglionare tributare plăminului şi esofagului şi distribuţia lor în planuri axiale precum şi caile limfatice de metastazare sunt de importantă primordială în stabilirea volumului ţintă pentru cancerele broncho-pulmonare şi esofagiene. Localizarea volumului ţintă în mediastin şi imediata vecinătate cu organe de risc ca parenchimul pulmonar, esofagul şi măduva spinării limitează aplicarea unei doze de iradiere înalte de 70 Gy pe tumora primarăşi ariile ganglionare invadate. Rezultate: Starea generală a pacientului cu un cancer broncho-pulmonar sau esofagian sunt de mare importanţă în stabilirea tratamentului complex necesar pentru obţinerea unor rezultate satisfăcătoare. Un pacient cu o pierdere în greutate de 10-20 kg şi un grad de anemie cu un Hb sub 10 mg/dl nu este capabil de a profita de pe urma unui tratament complex oricât de promiţător ar fi. Prima fază a tratamentului este îmbunătăţirea stării de nutriţie şi a gradului de anemie. Pentru reducerea efectelor secundare în organele de risc ca pneumonita radicăşi esofagita, înafara îmbunătăţirii stării de nutriţie şi tratamentul anemiei este şi aplicarea unei tehnici de iradiere adecvate ce permite reducerea dozelor totale la organele de risc. Doze totale de iradiere aplicate în tumora primarăşi ariile ganglionare invadate sub 70 Gy nu vor putea niciodată face posibilă vindecarea unui pacient. Vor fi prezentate tehnici de iradiere conformaţionale adecvate ce permit aplicarea de doze totale în jur de 70 Gy cu reducerea dozelor la organele de risc pentru cancere pulmonare şi esofagiene. Concluzii: Delimitarea volumului ţintă adaptat stadiului bolii şi o stare adecvată de nutriţie şi îmbunătaţirea gradului de anemie sunt condiţiile primordiale pentru aplicarea unei radioterapii primare sau a unei radiochimoterapii. Fără o tehnică de iradiere adecvată aplicarea unei doze totale în jur de 70 Gy şi reducerea efectelor secundare ca pneumonia radicăşi esofagita este imposibilă.

25. ASPECTE PARTICULARE PRIVIND ASIGURAREA CALITĂŢII PE ACCELERATORUL SIEMENS PRIMUS

A. Chiş, D. Dordai, V. Cernea

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Folosirea clinica a aceleratoarelor de electroni moderne permite imbunatatirea si diversificarea tehnicilor de tratament. Noile facilitati implementate pe aparatele de radioterapie moderna printre care se situeaza si aceleratorul Siemens Primus din IOCN pot fi utilizate in uzul clinic cu conditia realizarii unui program de verificare riguroasa a diversilor parametrii functionali ai acestuia. Verificarile si masuratorile suplimentare fata de un accelerator de generatie anterioara se refera la: constanta ungiului de inclinare a izodozelor pentru filtrele pana virtuale, verificari de precizie privind corespondenta campului luminos cu cel de radiatii pentru aplicatoarele de stereotaxie, calitatea imaginii realizate cu sistemul Beamwiev, pozitionarea corecta a aplicatorilor de electroni, verificarea distributiei dozei in cazul tratamentului conformational. In vederea asigurarii calitatii au fost puse la punct metodele de varificare a parametrilor amintiti precum si dispozitivele si aparatura necesara realizarii acestui obiectiv.  Material şi Metodă: Aparatura folosita pentru verificarile necesare in cadrul programului de asigurare a calitatii este: sistemul Scanditronix Welhofer pentru verificarea constantei izodozelor pentru filtrele virtuale, dozimetrie pe film plus dispozitive speciale pentru verificarea corespondentei camp luminos-camp de radiatii pentru aplicatoarele de stereotaxie, masuratori mecanice privind pozitionarea aplicatorilor de elecrtoni, doziometria pe film pentru verificarea distributiei dozei pentru iradieri conformationale Rezultate: Metodele de masurare folosite au permis verificarea si reglarea parametrilor acceleratorului astfel incat erorile sa se incadreze in marjele premise de standardele nationale si internationale. Astfel s-a reusit realizarea unei diferente de 0,5 mm intre campul luminos si cel de radiatii pentru aplicatoarele de stereotaxie, mentinerea abaterii izodozelor pentru filtrele virtuale sub doua grade, pozitionarea aplicatorilor de electroni cu o eroare mai mica de 1 mm.  Concluzii: In urma studiului si masuratorilor efectuate am constatat ca facilitatile suplimentare oferite de acest aparat pot fi exploatate in uzul clinic cu respectarea normelor privind asiguraea calitatii iar prin punerea la punct in viitor a metodei de verificare a distributiei dozei absolute prin dozimetria pe film sau prin folosirea unui „array detector” se va putea verifica mai precis doza in cazul tratamentului conformational si eventual pentru tehnica IMRT.

 

26. IRADIEREA SNC ÎN TRATAMENTUL MEDULOBLASTOMULUI – PROBLEME ŞI SOLUŢII

V. Bogdan, Dana Cernea, Ruxandra Fizeşan, V. Bocarnea, C. Pleşa, Noemi Schultes, V. Cernea

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I.Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere/Obiective: Meduloblastomul este cea mai comuna tumora maligna la copii numarand 10-20 % din neoplasmele sistemului nervos central si aproximativ 40 % dintre tumorile de fosa posterioara. Este o tumora embrionala neuroepiteliala extrem de invaziva, localizata in cerebel cu tendinta de diseminare in intreg sistemul nervos central. Lucrarea prezinta optimizarea planului de tratament prin obtinerea unei distributii uniforme a dozei in zona de jonctiune, prin evitarea subdozarii sau supradozarii in zona de jonctiune.  Material şi Metodă: In planificarea tratamentului s-au utilizat Imagini de diagnostic (filme CT, radiografii de simulare) in vederea digitizarii conturului si s-au fixat reperele anatomice in vederea elaborarii planului de tratament. Cu ajutorul softului de planning Theraplan Plus s-au generat izodozele si s-au obtinut histogramele doza volum. Pentru a verifica planul de tratament la aparatul de radioterapie s-au facut gamagrafii. Centrajul si tratamentul este in decubit ventral. Pentru optimizarea tratamentului s-au utilizat mijloace de contentie personalizata, care permit asezarea capului in flexie, oferind suprafata cervico-dorso-lombara cat mai plana posibil. Se pot folosi: masca termoforma, salteaua vidata cu polistiren. Rezultate: Prin jonctionarea campurilor prin limita caudala a campului dorsal cu limita superioara a campului lombar s­a obtinut ditributia mai uniforma a dozei in profunzime fara zone ‘reci’. Dezavantajul este reprezentat de riscul suprapunerii accidentale a campurilor pe durata tratamentului (4-5 saptamani). Concluzii: Reusita optimizarii planului de tratament in cazul meduloblastomului este datorata achizitiei de date foarte exacte in partea de simulare a pacientului, generarea de izodoze si verificarea uniformizarii izodozelor la jonctiunea campurilor si nu in ultimul rand pozitionarea cat mai exacta la aparatul de radioterapie.

27. RELAŢIA DINTRE LOCUSUL DE CONTROL ŞI REPREZENTAREA MINTALĂA BOLII  LA PACIENŢII CU TUMORI CEREBRALE

Lucia Câmpeanu, H. Stan, I.Şt. Florian, Sofia Nistor

Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca

Obiective: Investigarea particularităţilor reacţiilor psihologice ale pacienţilor cu tumori cerebrale privind aceastăpatologie.  Material şi Metodă: Lot de 30 de pacienţi cu diagnostic cert de tumoră cerebrală, cu următoarele caracteristici: sex, vârstă, mediu, nivel de studii, antecedente personale patologice şi antecedente heredocolaterale pentru tumori. Au fostutilizate două chestionare pentru evaluarea percepţiei bolii: Scala Locusului de Control Multidimensional şi Chestionarul Asupra Percepţiilor Bolii.

Rezultate: Percepţia bolii şi a posibilităţii de a exercita control asupra ei la această categorie de pacienţi a relevat câteva particularităţi interesante: pacienţii au atribuit capacitatea de a controla boala persoanelor semnificative (locus de control legat de persoanele semnificative); acest tip de locus a fost identificat mai ales la persoanele în vârstăşi de sex masculin. Stresul a fost perceput ca fiind cauza cea mai importantă în declanşarea bolii actuale. Evoluţia bolii actuale a fost percepută ca nefavorabilămai ales de către pacienţii tineri, cei cu studii superioare şi cei care au avut deja în familie un deces prin cancer; controlul asupra propriei boli a fost perceput ca redus de către persoanele din mediul rural, cu studii superioare şi care au avut tumori în antecedentele familiale; consecinţele tumorii cerebrale asupra vieţii personale şi profesionale au fost percepute ca dramatice de către tineri şi de către persoanele cu studii superioare. Concluzii: Modul în care pacienţii percep că au control asupra bolii le influenţează de asemenea modul în care percep consecinţele, cauzele şi evoluţia acesteia: pacienţii cu locus de control legat de persoanele semnificative au o percepţie mai negativă asupra evoluţiei, controlabilităţii şi consecinţelor bolii, aspect important pentru constituirea grupurilor de suport şi pentru interacţiunea medicului cu familia pacientului.

28. DIFICULTĂŢI DE DIAGNOSTIC ÎNTR-UN CAZ DE CRANIOFARINGIOM LA COPIL. PREZENTARE DE CAZ

Laura Mărginean1, Ileana Benga2, Diana Orza1, Monica Berecki2 1Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Clinica de Neurologie Pedriatrică, 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca,  Catedra de Neurologie Pediatrică

Introducere/Obiective: Craniofaringiomul este o tumoră histologic benignă, cu crestere lentă, ce ocupă regiunea selarăsau supraselară. Două ipoteze explică originea acestuia: embriogenetică (Erdheim 1904), potrivit careia craniofaringiomul ia naştere din incluziunile epiteliale embrionare ale pungii lui Ratke, de pe faţa anterioară a tijei hipofizare (pars tuberalis) şi deasupra porţiunii adenomatoase a hipofizei (pars distalis) şi metaplazică (Carmichael 1931), printr-un proces de metaplazie a celulelor diferenţiate ale adenohipofizei. In ciuda originii histologice, aceastătumoră se poate comporta ca o tumoră malignă: poate metastaza şi există cazuri care necesită intervenţie chirurgicalăasociată cu radioterapie sau chimioterapie. Craniofaringiomul ocupă1-3% din tumorile intracraniene si 13% din tumorile intraselare; la copil, reprezintă5-10% din tumorile selare si supraselare  Material şi Metodă: Prezentare de caz: copil în vârstă de 6 ani, din mediul rural, internat în stare gravă cu sindron de HIC şi tulburări vizuale(amauroză bilaterală cu midriază fixă, nistagmus multidirectional), simptomatologie debutată de două săptămâni. RMN a evidenţiat o tumoră gigantă, cu punct de plecare supraselar(craniofaringiom), cu hidrocefalie consecutivă. A fost supus intervenţiei chirurgicale, realizându-se extirparea completă a tumorii şi drenaj ventriculo­peritoneal. Rezultate: Acest caz a ridicat probleme de diagnostic şi diagnostic diferenţial prin simptomatologia zgomotoasă, acutăConcluzii: Prognosticul e influenţat de faptul că problemele oculare au fost sesizate târziu de către aparţinători, afectarea vizuală fiind severă, completăşi definitivă

29. EVOLUŢIA ŞI PARTICULARITĂŢILE METASTAZELOR CEREBRALE CU PUNCT DE PLECARE NEOPLASMUL BRONHOPULMONAR

Antoneta Tănase, Amedeia Niţă, Daniela Zob, T. Georgescu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

Scopul lucrarii: Aprecierea frecventei aparitiei metastazelor cerebrale in neoplasmul bronhopulmonar in functie de momentul diagnosticului si timpul scurs pana la aparitia metastazelor cerebrale Material şi Metodă: Studiul retrospectiv a fost efectuat pe un lot de 20 de pacienti cu diferite tipuri histopatologice de neoplasm bronhopulmonar (non-microcelular, microcelular) in perioada 2000-2005 care au fost tratati cu diferite scheme de chimioterapie cu/fara radioterapie si la care, ulterior, au aparut metastaze cerebrale. S-a urmarit intervalul de timp de la debutul bolii pana la aparitia metastazelor cerebrale. Rezultate: Metastazele cerebrale au aparut intr-un interval de timp cuprins intre 3 luni si 1 an. Cele mai frecvente au aparut in neoplasmul bronhopulmonar de tip microcelular. Radioterapia craniana a ameliorat simptomatologia clinica precum si rata de supravietuire. Concluzii: Metastazele cerebrale apar mai frecvent in neoplasmul bronhopulmonar microcellular, frecventa fiind in functie de timpul scurs de la momentul debutului bolii.

 

30. EFICACITATEA ŞI TOXICITATEA CAPECITABINEI ÎN TRATAMENTUL RECADERILOR CARCINOMULUI DE RINOFARINGE

Liliana Sicoe1, Anda Crişan1, Elisabeta Ciuleanu1, T.E. Ciuleanu1,2, V.Popiţa1, N.Todor1, N.Ghilezan1,2

1Institutul Oncologic  „Prof Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca; 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

Scopul: acestui studiu este evaluarea eficacitatii Capecitabinei folosita ca linia doi, trei sau patru de tratament pentru pacienti cu recaderi ale carcinomului de rinofaringe. Metoda: In perioada 5/2002-7/2004 au fost inclusi in studiu16 pacienti cu recidiva locoregionala si/sau metastaze de carcinom de rinofaringe (13 pacienti cu recidive locoregionale, 1 pacient cu metastaze, 2 pacienti cu recidiva locoregionala+metastaze). Schema de tratament: Capecitabina 2500mg/mp ziua1-14 -6 cicluri la 21 zile interval  Rezultate:Au fost inclusi in studiu 9 barbati si 7 femei cu virsta mediana de 40,5 ani [20-56]; 15 pacienti au avut indice de performanta 1 si doar 1 pacient a avut indice de performanta 2 ; histologia a fost de cc nediferentiat –tip OMS III la 15 pacienti si de cc epidermoid necheratinizant –tip OMS II la 1 pacient. Schemele de chimioterapie utilizate anterior Capecitabinei au fost: linia I: EC (Farmorubicin+Cisplatin) sau BEC (Bleomicina+Farmorubicin+Cisplatin), linia II: Taxol+Carboplatin sau Taxol +Leucovorin+FU, linia III: monochimioterapie cu Metrotrexat. S-au administrat 67 cicluri de Capecitabina cu o mediana de 5 cicluri/pacient. Urmarirea mediana a fost de 9 luni [1,4-26]. Supravietuirea mediana a fost de peste 1 an, iar supravietuirea actuariala la 12 luni a fost de 66% [37-86]. Raspunsul la tratament: 2 pacienti (13 %) au prezentat RC, 5 pacienti au prezentat RP (31%), 7 pacienti (44 %) BS si 2 pacienti (13 %) EV. Toxicitatea a fost usoara si nu au existat decese toxice.Toxicitatea grad 3-4 a inclus anemia 1,5%, leucopenia 1,5%, sdr palmoplantar 6%, diareea 3% din cicluri. Concluzii: Capecitabina s-a dovedit a fi eficienta in linia doi, trei sau patru de tratament a recidivelor locoregionale si metastazelor carcinomului de rinofaringe. Medicamentul este usor de administrat iar toxicitatea este usoara.

31. ASPECTE NEUROPSIHOLOGICE ÎN EVOLUŢIA UNUI COPIL CU ASTROCITOM CEREBRAL DE GRAD MIC

Gabriela Moraru, Maria Barbu, Ileana Benga, Mihaela Vinţan

Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Clinica Neurologie Pediatrică

Astrocitoamele sunt tumorile cerebrale cel mai frecvent întâlnite la vârsta copilăriei; cele de grad mic sunt considerate tumori benigne. Epilepsia poate fi singurul simptom, crizele pot avea evoluţie de lungă durată preoperator (uneori pânăla 10 ani). Tratamentul este complex – chirurgical, radioterapie, chimioterapie; vârsta mică, gradul mic al astrocitomului, radioterapia asociată postoperator sunt factori de prognostic favorabil. Vom prezenta copilul Sergiu, în vârstăde 16 ani. Boala lui debuteazăla vârsta de 4 ani prin crize generalizate tonico-clonice, ulterior se asociază crize parţiale complexe, crize mioclonice, statusuri epileptice generalizate prelungite, dezvoltând în timp un tablou de epilepsie farmacorezistentă. La vârsta de 6 ani (1996), examenul CT cerebral avidenţiazăun proces înlocuitor de spaţiu de 6/8 cm localizat temporal drept, se intervine chirurgical, examenul anatomopatologic evidenţiazăastrocitom grad II, deoarece s-a practicat ablatie subtotală macroscopic se asociază radioterapie, cură incompletă, prin complianţa scăzută la tratament a familiei. Evoluţia a fost nefavorabilă, crizele persistând, inclusiv cu statusuri epileptice, tumora are mai multe recidive, intervenindu-se chirurgical la vârstele de 10 ani, 12 ani şi respectiv 16 ani. Pe tot parcursul evoluţiei copilul nu a prezentat semne neurologice de focar, examenul EEG a evidenţiat descarcări generalizate, singurele aspecte corelate cu localizarea fiind modificările neuropsihologice care se incadreazăîntr-un sindrom temporal cortical- râs nemotivat, bufonerii, crize de furie şi agresivitate, afazie mixtă, lentoare a proceselor cognitive, cu un nivel global de dezvoltare de 3 ani.

32. SIMPTOME DE DEBUT ÎN TUMORILE CEREBRALE LA COPII. EXPERIENŢA CLINICII NEUROLOGIE PEDIATRICĂ CLUJ-NAPOCA

Maria Barbu, Gabriela Moraru, Ileana Benga, Mihaela Vinţan

Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Clinica Neurologie Pediatrică

Introducere: Tumorile cerebrale reprezintă 20% din cauzele de malignitate la vârsta copilăriei, fiind pe locul doi ca frecvenţă după leucemia limfoblastică acută. Sunt cunoscute aproximativ 120 de tipuri de tumori cerebrale, ele putând să apară oriunde intracranian. Simptomele produse se datorează leziunilor directe produse de tumoră sau compresiunii pe structurile din vecinătate; ele pot fi atât de variate încât de multe ori pot fi confundate cu alte boli neurologice sau chiar trecute cu vederea în fazele iniţiale. Subiecţi şi metodă: Au fost evaluaţi retrospectiv pe o perioadăde 5 ani toţi copiii internaţi în Clinica Neurologie Pediatrică care au avut diagnosticul de tumoră cerebrală. S-au înregistrat simptomele de debut, timpul scurs de la primele simptome până în momentul diagnosticului, examenul neurologic, examenul fundului de ochi, examinările imagistice. Rezultate şi discuţii: Pe o perioadă de 5 ani au fost 23 de copii al căror diagnostic la externare a fost de tumorăcerebrală, menţionăm că unele dintre tumorile cerebral cu simptomatologie sugestivă sunt diagnosticate începând de la medicul de familie sau specialistul pediatru. În grupul nostru raportul F/B a fost de 60,8%/39,2%; în ceea ce priveşte vârsta copiilor au fost preponderent copii de vârstăşcolară (60,8%). 65% au prezentat tumori de fosă posterioară, 26% tumori supratentoriale, iar 8% tumori multiple, la 26% a apărut hidrocefalie secundară; 30% dintre ele au fost identificate imagistic ca tipologie, fiind confirmate ulterior de examenul anatomopatologic. Dintre simptomele de debut doar 17% au avut semne de hipertensiune intracraniană, 21% cefalee izolată; 13% crize epileptice, însă 17% au prezentat la debut tulburări psihice, intervalul dintre debutul simptomelor a fost de până la 1 an şi peste la 60% dintre copii. Examenul neurologic de specialitate a evidentiat anomalii neurologice la toţi copii. La 73,9% dintre copii examenul fundului de ochi a fost normal, chiar în condiţiile în care tumorile au avut dimensiuni între 3,5-7,5 cm. La 80% dintre copii a fost necesară examinare RMN pentru confirmarea tumorii, examenul CT fiind neconcludent. Concluzii: Simptomele tumorilor cerebrale la copii pot fi extrem de polimorfe, diagnosticul şi terapia putând fi astfel mult întârziată. Examenul neurologic de specialitate este important la un copil la care există cea mai mică suspiciune. Examenul fundului de ochi poate da rezultate fals negative chiar când tumora are dimensiuni mari, de asemenea examenul CT poate fi neconcludent fiind necesară examinare RMN în multe dintre cazuri.

 

33. EVOLUŢIE ATIPICĂ A UNUI NEOPLASM MAMAR STADIUL IIIA

B. Gozman1, Carmen Popa1, M. Mureşan1, R. Tănăsescu1,2

1Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca; 2U.M.F. „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

Este cunoscut faptul că, în ţara noastră, 60-65% din pacientele cu neoplasm mamar se prezintă la luarea în evidenţă într­un stadiu avansat loco-regional şi că 20-25% din acestea vor evolua în ciuda tratamentului spre un stadiu metastatic, cel mai frecvent osos. Introducerea moleculelor noi în terapia cancerului mamar avansat loco-regional pare a modifica datele referitoare la profilul localizărilor determinărilor secundare. Evoluţia particulară a cazului prezentat, cu manifestări ale unor metastaze pleuro-pulmonare, hepatice şi nu osoase la 4 ani de la diagnostic şi tratament exemplificăaceastă tendinţă observatăîn practica oncologică.

34. MANAGEMENTUL CLINIC INTRU-UN CAZ DE CARCINOM METASTATIC DE GLANDA SUDORIPARA A SCALPULUI-EFICACITATEA CHIMIOTERAPIEI CU 5-FU ŞI CISPLATIN

Adriana Antal, Al. Irimie, C.Ciuce, Mihaela Galatâr, V.Popiţa, Elisabeta Ciuleanu, A.V.Mureşan, Adriana Poruţiu

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Adenocarcinomul de glanda sudoripara este o tumora rara, reprezentand aproximativ 1% din leziunile primare ale pielii.Tumora prezinta un mare potential de crestere si metastazare.Excizia chirurgicala larga insotita de limfadenectomia ganglionilor regionali este terapia standard si pare a oferi cea mai buna sansa de vindecare.Metastazele la distanta au un prognostic foarte prost datorita chimiorezistentei.Numerosi agenti chimoterapeutici au fost investigati dar, doar 5 Fluorouracilul a dovedit o oarecare eficacitate.Experienta in privinta chimioterapiei combinate in boala metastatica este limitata fiind raportate doar cateva cazuri de remisiune completa si remisiune partiala. Vom prezenta cazul unei paciente in varsta de 48 ani in evidenta IOCN din 1995 cu diagnosticul de adenocarcinom de glanda sudoripara a scalpului la nivelul regiunii parietale stangi operat, recidivat, reoperat, chimiotratat 6 cicluri regim PF (Cisplatin + 5-FU). Dupa un interval liber de boala de aproximativ 2 ani pacienta a revenit cu cecitate la nivelul ochiului stang, cefalee intensa, stare generala alterata, investigatiile imagistice relevand o tumora etmoidala extinsa endocranian, determinari secundare meningeale si la nivelul calotei.S-a decis reluarea chimioterapiei cu schema initiala (PF)-pacienta a efectuata 4 cicluri, obtinandu-se remisiune completa dupa 2 cicluri (remisiune documentata imagistic prin disparitia atat a tumorii etmoidale cat si a leziunilor meningeale si de la nivelul calotei).

 

35. TRATAMENTUL TUMORILOR TESTICULARE NONSEMINOMATOASE, STD III C. PREZENTARE DE CAZ

A. Belai, C. Lisencu, M. Duma, V. Popiţa, C. Popa, A. Udrea

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Vom prezenta cazul unui pacient in virsta de 45 de ani cu tumora testiculara nonseminomatoasa stinga cu determinarisecundare hepatice si ganglionare, stadiul IIIC. Pacientul se prezinta în IOCN cu diagnosticul determinari secundare hepatice si ganglionare cu punct de plecare neprecizat. Ecografic s-a evidentiat testicul sting tumoral de 15 cm diametru; biologic: AFP, HCG, LDH crescute.  Se stabileste diagnosticul de tumora testiculara stinga cu determinari secundare hepatice si ganglionare. Se intervine chirurgical- orhectomie stinga. Se decide o PCT tip BEP.Evaluarea dupa patru cicluri: CT- aspect de remisiune partiala 90%; AFP, HCG, LDH valori scazute.  Avind in vedere aspectul de RP se decide continuarea chimeoterapiei cu 2 cicluri schema EP.  Evaluarea dupa 6 cicluri: CT -imagine unica de 1,5 cm diametru, segmentul VII hepatic si masa tumorala adenopatica retroperitoneala; markeri normali. Se intervine chirurgical si se excizeaza masa tumorala adenopatica retroperitoneala.  Pacientul revine in vederea excizarii metastazei hepatice.

36. ROLUL COMPUŞILOR DE PLATINĂ ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI MAMAR METASTATIC

Adela Văcar, Doris Pelau, Smaranada Văcar

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Tratamentul standard al cancerului mamar metastatic (BCM) este chimioterapia, deşi hormonoterapia poate asigura un beneficiu tranzitor la pacientele asimptomatice cu volum tumoral redus, RE pozitivi. Deşi compuşii de platină sunt rar utilizaţi în practica curentă în tratamentul BCM, o analiză atentă a datelor din literatura de specialitate susţine activitatea acestora ca şi tratament de primă linie. Combinaţia Docetaxel/ Cisplatin a fost studiată într-un trial de faza I derulat în Irlanda si Franţa, raportându-se o rată de răspuns (RR) de 60% (pe un lot de doar 30 paciente).RR similare au fost raportate şi de alţi autori. Pentru a veni în sprijinul acestor date vom analiza un caz de cancer mamar metastatic din experienţa clinicii IOCN. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 39ani diagnosticată în 2002 cu cancer mamar drept stadiul T3N1M1 prin determinări secundare hepatice confirmate prin PBH. Cazul fiind rezistent la tratamentul iniţial cu antracicline, s-a decis chimioterapie de salvare regim Docetaxel/ Cisplatin. S-au efectuat 4 cicluri cu toleranţă digestivăşi hematologică bună, înregistrându-se RP la nivelul tumorii primare (TP) şi RC la nivelul determinărilor secundare hepatice.De asemenea s-a efectuat RTE la nivelul TP şi la nivelul grupelor ganglionare aferente, cu ToNo la încheierea radioterapiei. Raspunsul se mentine atât la nivelul TP,cât şi la distanţă la aproape 2 ani de la încheierea tratamentului.

37. APORTUL MARKERULUI CA 125 ÎN DEPISTAREA RECIDIVEI ADENONOCARCINOMULUI OVARIAN SEROS LA PACIENTELE CU RĂSPUNS COMPLET

A. Sîrbu, Adela Văcar, Doris Pelau

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Introducere: Urmarirea evolutiei pacientelor dupa tratamentul primar al cancerului ovarian prin examen clinic si tehnici imagistice este problematica in conditiile absentei unor leziuni macroscopice sau la limita posibilitatilor de detectie cum ar fi cazul carcinomatozei peritoneale miliare dificil de evaluat imagistic.Astfel markerul CA 125 a fost validat ca o masura eficienta in urmarirea evolutiei cancerului ovarian dupa tratamentul primar. Obiective: Stabilirea unei corelatii intre obiectivarea imagistica a recidivei in adenocarcinoamele seroase ovariane si valoarea markerului CA 125 la pacientele cu raspuns complet clinic imagistic si biologic. Pacienti şi metodă: Au fost incluse in studiu 54 paciente tratate in IOCN intre anii 2000-2001 cu:raspuns complet clinic imagistic si biologic(CA 125 normalizat dupa incheierea tratamentului primar-chirurgie+chimioterapie),prelevare a cel putin inca doi markeri CA 125 pe parcursul urmaririi,histologie de adenocarcinom seros.Varsta pacientelor a fost intre 26 si 75 ani,mediana la 56,25 ani, urmarirea mediana: 38luni.S-a calculat sensibilitatatea,specificitatatea Ca 125 in confirmarea recidivei obiectivata imagistic,si s-a urmarit intervalul de timp de la cresterea primului marker CA 125 pana la obiectivarea imagistica a recidivei.. S-a consemnat tratamentul primar si supravietuirea fara semne de boala. Rezultate: Cel mai frecvent stadiu a fost IIIC 20 paciente(36%),cel mai frecvent grad de malignitate:II 21paciente(39%).La 38 paciente(70%) s-a practicat un debulking optimal.Desi interventia a fost suboptimala la 30% din paciente, dupa chimioterapia adjuvanta s-a obtinut un raspuns complet..Chimioterapia efectuata:derivatii de platina+Ciclofosfamida(PC 20 pacienti-37%,CC 17 pacienti 31%),taxanii fiind utilizati in putine cazuri(17%). In cele mai multe cazuri de chimioterapie adjuvanta(37 paciente,78%) Activarea imagistica a fost de 1.8 luni(54 zile). Avantajele instituirii unui tratamet precoce al recidivei obiectivate doar pe baza cresterii markerului CA 125 in adenocarcinomul ovarian seros sunt in curs de evaluare. 

 

38. DIFICULTĂŢI DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN SARCOMUL HISTIOCITIC  FORMA GANGLIONARĂ

Corina Barilă, R. Buiga, Silvia Coroianu, T. Guttman, Alina Muntean, Viola Gaal

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca

Vom prezenta cazul J.M., o femeie in varsta de 59 ani, care s-a prezentat la IOCN pentru o formatiune tumorala cu caractere de malignitate, situata in regiunea supraclaviculara dreapta. Diagnosticul diferential s-a impus intre metastaza ganglionara a unei tumori solide (neoplasm mamar, neoplasm bronho-pulmonar) si metastaza ganglionara a unei afectiuni limfoproliferative. Consultul clinic si investigatiile paraclinice efectuate (examinari de laborator, radiografie toracica, mamagrafie bilaterala, ecografie de parti moi, CT abdomina, BOM) au infirmat prezenta neoplasmului bronhopulmonar sau mamar. Pentru elucidarea diagnosticului s-a realizat o biopsie incizionala de la nivelul formatiunii tumorale. Examenul histopatologic, cu ajutorul coloratiilor imunohistochimice, a evidentiat un aspect de sarcom histiocitic, iar examinarile clinice si paraclinice au diagnosticat o forma ganglionara stadiul II B. S-a decis inceperea tratamentului cu chimioterapie, s-au administrat 3 cicluri CHOP, urmate de radioterapie in DT=30 Gy. In cursul tratamentului pacienta a prezentat fenomene de toxicitate tegumentara la nivelul membrelor inferioare. Rezultatul tratamentului fiind interpretat ca boala stationara, s-a hotarat o chimioterapie de linia a 2-a (EP). Am decis prezentarea acestui caz pentru raritatea aparitiei tumorii, problemele de diagnostic diferential ridicate, complexitatea tratamentului si dificultatea evolutiei sale.

39. EPENDIMOMUL LA COPIL: CORELAŢII CLINICO-TERAPEUTICE ŞI EVOLUTIVE

E. Gruber1, Monica Dragomir1, Rodica Anghel2, S. Nicolau1, Roxana Milcu1, V. Ciurea3, D. Voinescu3, Xenia Bacinschi2 ,

M. Savu2, Cristina Roşca1 1Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti, Secţia Oncopediatrie; 2Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti, Secţia Radioterapie; 3Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, Secţia Neurochirurgie

Introducere/Obiective: Introducere: Ependimoamele sunt tumori cu grade diferite de malignitate (I- IV) care reprezinta aproximativ 6% din tumorile cerebrale ale copilului. Exista inca controverse aspra dozei si campului de iradiere eficiente si a rolului chimioterapiei in cadrul tratamentului multidiscilinar, Obiective: Evaluarea particularitatilor clinice si rezultatele tratamentului multimodal in ependimoamele copilului. Material şi Metodă: Studiu retrospectiv care analizeaza 64 de cazuri tratate postoerator in intervalul 1993– 2003 in IOB. Sex ratio M:F=1,46: 1 Grupa de varsta cea mai afectata: 3-9 ani (54%) si 9-15 ani (28%). Tipurile histologice: Grad I- II: 42,2% si Grad III-IV: 57,8%. Localizarile infratentoriale au reprezentat 69% din cazuri si infratentoriale 31%. Tratamentul initial a fost cel chirurgical: rezectii totale in 17% din Ep. infratentoriale si 47% din cele supratentoriale; rezectii subtotale in 70% din localizarile infratentoriale si 30% din cele supratentoriale; rezectii partiale in restul cazurilor.Tratamentul radiologic s-a aplicat cat mai repede dupa interventia chirurgicala in doze si campuri variabile in raport cu gradul histologic, varsta copilului. Tratamentul citostatic a utilizat combinatii de: carboplatin, etoposid, vincristin, ciclofosfamid. Observatii: Efecte secundare tardive inregistrate:auditive 4,5%, hipogonadism 9%, vizuale 13,6%, hipostatura 18,1%, deficite intelectuale 31,8%, deficit de reinsertie sociala 86,3%.

Rezultate: Supravietuirea globala calculata prin curba Kaplan Meier: 42,8%, cu variatii in functie de gradul histologic astfel: E I-II – 59,2; E III-IV – 30,5%.In functie de gradul rezectiei supravietuirea a variat astfel: rezectii complete – 46,6%; rezectii subtotale – 38,2%; rezectii partiale – 22,2%. Supravietuirea raportata la gradul rezectiei si tipul histologic a aratat diferente mai mari. E I-II rezecate total – 71%, subtotal – 54% si partial – 40%.E III-IV rezecate total

– 25%, subtotal – 30% si partial -0.Metastazele au aparut in 4 cazuri, numai la nivel medular, in E III-IV. Rata recidivelor 57,8%. Concluzii: 1.Gradul rezectiei este cel mai important factor prognostic. 2. Localizarile supratentoriale au prognostic mai bun.3.Rata de supravietuire scazuta comparativ cu datele din centrele oncologice de referinta. 4. Mijloace de iradiere moderne ar putea imbunatati substantial controlul local si loco-regional in ependimoame.