TUMORILE  GINECOLOGICE:  PROBLEME  ŞI  PERSPECTIVE  PENTRU  ROMÂNIA  LA  ÎNCEPUT  DE  SECOL  XXI

 

 

 

 

Preşedinte de onoare al Congresului

Acad. Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean

 

 

Secretar general SRRO

Prof. Univ. Dr. Nicolae Ghilezan
Membru Corespondent al Academiei Române

 

 

Preşedinte SRRO şi Congres                                               Vicepreşedinte Congres

Prof. Dr. Viorica Nagy                                                 Conf. Dr. Csaba Székely

 

 

Comitet de organizare a Congresului

Conf. Dr. Tudor Ciuleanu                                                         Dr. Anna Székely        

Conf. Dr. Valentin Cernea                                                        Dr. Sanda Furău

Cercet. Pr. Dr. Mat. Nicolae Todor                                          Dr. Cristina Pap Ilie

Şef lucrări Dr. Alin Rancea                                                        Cercet. Dr. Ioana Brie

 

 

Secretariat

Maria Bugnariu             Gabriela Şiboteanu

Mihaela Todor              Florentina Florea

Dalma Székely

 

 


 

Joi, 23 septembrie 2004

 

1200-1900 Înregistrarea participanţilor:

                                      Hotel Parc, Arad

 

 

1700-1900 După masa rezidentului

                        Moderatori: Viorica Nagy, Ioana Brie

    1700-1720 Conferinţă educaţională

O. Coza: Recomandările ESTRO pentru pregătirea rezidenţilor de radioterapie

    1720-1840 Comunicări

                        Adela Văcar: Chimioterapia per os în tratamentul cancerului ovarian recidivat

Aniela Platona: Rolul citostaticelor de generaţia a treia (Topotecan,   Doxorubicin lipozomal) în terapia de salvare a carcinoamelor ovariene

Aura Popescu: Rezultatele tratamentului multidisciplinar în cancerul de col uterin stadiul IIB

                        Carmen Vasiliniuc: Docetaxel săptămânal în cancerul mamar metastatic

Carmen Cobzariu: Cancerul mamar bilateral: istorie naturală, tratament multidisciplinar, tehnici de iradiere, rezultate imediate

Ioana Hrab: Analiza eşecurilor tratamentului adjuvant în cancerul mamar operabil

                        Iolanda Sicoe: Radiochimioterapia concomitentă în cancerul rectal operat

O. Vereşezan: Studiu de fază I/II: tratamentul conservator al cancerului infiltrativ al vezicii urinare prin radioterapie externă concomitent cu gemcitabină

    1840-1900 Discuţii

 

 

2000 Cocktail de bun-venit

 

 


Vineri, 24 septembrie 2004

 

 

800-900    Deschiderea festivă

 

900-1100 Secţiunea I: Col Uterin

                        Moderatori: Gh. Peltecu, Viorica Nagy

    900-920 Conferinţă educaţională

A.     Rancea: Asocierea radio-chirurgicală de principiu în cancerul de col uterin

    920-1040 Comunicări

                        N. Georgescu: Epidemiologia cancerului colului uterin în judeţul Tulcea

Valeria Văleanu: Morbiditate, mortalitate, modalităţi şi rezultate terapeutice în cancerul colului uterin, judeţul Sibiu 1992-2001

L. Păiuşan: Avantajele financiare ale introducerii screeningului citologic în patologia tumorală a colului uterin în judeţul Arad

Daniela Todea: Aspecte histologice şi moleculare ale leziunilor de col uterin

Cornelia Togănel: Rezultate terapeutice în cancerul de col uterin avansat la Clinica Oncologică Târgu Mureş

O. Coza: Rezultatele proiectului PCBE (Patterns of Care for Brachytherapy in Europe) în România

Ludimila Manastîrli: Eficacitatea tratamentului radioterapeutic. Cancerul pavimentos al colului uterin stadiul II

    1040-1100 Discuţii

 

1100-1130 Pauză de cafea

 

1130-1330 Secţiunea II: Ovar

                        Moderatori: I. Munteanu, N. Ghilezan

    1130-1150 Conferinţă educaţională

                        Cs. Szekely: Principiile chimioterapiei în cancerul ovarian

    1150-1310 Comunicări

R. Buigă: Histopatologia tumorilor ovariene la limita malignităţii (borderline): controverse şi perspective

Ioana Berindan Neagoe: Determinarea mutaţiilor genei p53 şi exprimarea sa în cancerele ovariene. Valoarea prognostică a markerului molecular p53

Maria Turdeanu: Chimioterapia de linia întâi în cancerul ovarian

Cristina Cebotaru: Chimioterapia de linia a doua în cancerele ovariene

Dana Cernea: Particularităţi ale evoluţiei şi tratamentului în tumorile ovariene la adolescente

A. Gudima: Intervenţii chirurgicale combinate în cancerul ovarian avansat

    1310-1330  Discuţii

 

1330-1500  Pauză de prânz

  

 

1500-1630 Secţiunea III: Endometru

                        Moderatori: Rodica Anghel, A. Rancea

    1500-1520 Conferinţă educaţională

                        D. Ona: Actualităţi în cancerul de endometru

    1520-1620 Comunicări

Edina Morvay Szabo: Cancerele de endometru din punctul de vedere al Registrului Teritorial de Cancer Bihor în perioada 1990-1999

Liliana Resiga: Carcinoamele endometriale – forme patogenetice şi factori de prognostic

G. Kacso: Curieterapia în cancerul de endometru – implicaţii în modificarea ghidului terapeutic

Claudia Ordeanu: Eşecuri terapeutice în cancerul de endometru tratat la Institutul Oncologic Cluj în perioada 1999-2001

A. Gudima: Cancer seros-papilar al endometrului

S. Pop: Greşeli şi risipă în oncologie

    1620-1630 Discuţii

 

1630-1700 Sesiunea Postere/Varia

                        Moderatori: V. Cernea, T. Ciuleanu

                        Expunere postere: vineri 24.09, ora 800-1900

Ruxandra Fizeşan: Configurarea unui colimator multi lamă Siemens Primus pe un sistem de Plannning Theraplan Plus

                        Evaluarea Comisiei: vineri 24.09, ora 1100-1130

 

1700-1900 Presidential Symposium

Angelica Preoteasa: Noile cerinţe legislative de securitate radiologică în radioterapie în perspectiva integrării europene

I. Munteanu: Aportul chirurgiei laparoscopice în tratamentul tumorilor ovariene

Gh. Peltecu: Progrese în individualizarea conduitei terapeutice în cancerul vulvar

N. Ghilezan: Tendinţe şi controverse în prevenţia cancerului de col uterin

Rodica Anghel: Experienţa IOB în tratamentul cancerului de col uterin

Viorica Nagy: Evoluţia tratamentului cancerului de col uterin

    1900-1930 Discuţii şi concluzii

 

2030 Dineu

 


Sâmbătă, 25 septembrie 2004

 

830-1100 Adunarea generală a SRRO

            Raportul SRRO pentru perioada 2003-2004

            Alegerea biroului SRRO şi precizarea obiectivelor pentru perioada 2004-2007

 

1200 Masă de prânz


PRESIDENTIAL SYMPOSIUM

 

Noile cerinţe legislative de securitate radiologică în radioterapie în perspectiva integrării europene

Angelica Preoteasa

Consilier Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

 

Lucrarea prezintă noile cerinţe legislative de securitate radiologică în radioterapie în perspectiva integrării europene care cuprind: sistemul legislativ, sistemul de autorizare, inspecţia, aplicarea sancţiunilor şi evidenţele surselor. Reglementarea sursele de radiaţie trebuie să asigure radioprotecţia lucrătorilor, persoanelor din populaţie, trebuie să prevină furtul sau deteriorarea, cât şi utilizarea ilegală de către orice persoană neautorizată.

În prezent în România sunt cca. 3440 surse de radiaţii în medicină, 2950 în industrie şi în alte aplicaţii.

În radioterapie sunt utilizate în prezent, în jur de 58 instalaţii de RX-terapie, 19 instalaţii de telecobaltoterapie, 5 instalaţii de curieterapie şi 5 acceleratoare liniare.

Sistemul legislativ pentru practica de radioterapie cuprinde:

Legea nr. 111/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

• Normele fundamentale de securitate radiologică, care sunt transpunerea DIRECTIVEI COMUNITĂŢII EUROPENE NR. 96/29/EURATOM din 13 Mai 1996 „laying down basic safety standards for the protection of the health of workers and the general public against the dangers arising from ionizing radiation“;

• Normele Privind Radioprotecţia Persoanelor în cazul Expunerilor Medicale la Radiaţii Ionizante, sunt transpunerea DirectiveiConsiliului 97/43/EURATOM din 30 iunie 1997 şi s-au emis prin Ordin comun nr. 285 al Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi nr. 79 / 04.03.2002 al Preşedintelui CNCAN;

• Norme de securitate radiologică în practica de radioterapie, aprobate prin Ordinul nr. 94 din 14 aprilie 2004 al preşedintelui CNCAN şi publicat în Monitorul Oficial al României nr. 532 din 14 iunie 2004;

• alte reglementări, elaborate ca urmare a cerinţelor de implementare a directivelor europene.Ca urmare a implementării noilor cerinţe, până în prezent există 42 de experţi în protecţie radiologică care posedă permise de exercitare de nivelul 3, emis de CNCAN din care 10 pentru practica de radioterapie.

În vederea implementării noilor reglementări care transpun legislaţia europeană în radioprotecţie se va acorda o atenţie deosebită pentru îndeplinirea noilor cerinţe în radioterapie privind:

                •Angajamentul conducerii şi declararea politicii de securitate radiologică;

                • Managementul calităţii;

                • Securitatea surselor şi a instalaţiilor de radioterapie;

                • Securitatea radiologică în cazul testelor de acceptare, la punerea în funcţiune şi la utilizare;

                • Securitatea radiologică la transportul materialelor radioactive;

                • Radioprotecţia operaţională;

                • Expunerile potenţiale, limitarea consecinţelor şi planuri de urgenţă;

                • Evenimente şi factori care contribuie la producerea accidentelor în radioterapie;

                • Raportarea la CNCAN a unui incident radiologic;

                • Expunerea medicală;

                • Expunerea populaţiei;

                • Evidenţele surselor de radiaţii şi raportările.

Aportul chirurgiei laparoscopice în tratamentul tumorilor ovariene

I. Munteanu, M. Craina, Elena Bernad

Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie „Bega“, Timişoara

 

În perioada 20 mai 1995 - 31 august 2004, în Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie „Bega“ din Timişoara s-au efectuat un număr de 3763 intervenţii chirurgicale laparoscopice.

Diagnosticul de tumoră ovariană a fost pus în 652 de cazuri, în ordinea frecvenţei instalându-se următoarele tipuri de tumori ovariene:

                • seroase – 388 cazuri;

                • endometriozice – 239 cazuri;

                • dermoid – 18 cazuri;

                • fibrom ovarian – 5 cazuri;

                • cancer – 2 cazuri.

În cazurile operate cu suspiciune de malignitate s-a efectuat examen extemporaneu la gheaţă. Toate cazurile au fost preoperatorcorect investigate clinic, ecografic şi paraclinic (efectuarea markerilor tumorali). În cazurile operate cu suspiciune de malignitate s-au folosit endobag-uri pentru a evita diseminarea celulelor maligne. În cazurile confirmate laparoscopic ca fiind maligne s-a trecut la intervenţia clasică.

Concluzii:

1. În cazul tumorilor ovariene sigur benigne rezolvarea ideală este pe cale laparoscopică;

2. Chirurgia laparoscopică oferă mari avantaje versus chirurgia clasică (timp foarte scurt de spitalizare 24-48 h, număr foarte redus de complicaţii, vindecare biologică foarte bună, reinserţie socială după aproximativ 7 zile).

3. Opinăm pentru o conduită foarte atentă în cazurile suspecte pentru a evita cea mai gravă complicaţie diseminarea.

Cancerul vulvar invaziv: diagnostic şi tratament

Gh. Peltecu, Geanina Dragnea, Laura Emanoil, C. Haiduc

Clinica de Obstetricǎ şi Ginecologie Filantropia

UMF “Carol Davila”, Bucureşti

 

                Articolul revede şi actualizeazǎ neoplasmul vulvar invaziv, cu referire la etiologie, screening, diagnostic, stadializare şi tratament. Cauza bolii este neclarǎ, precursorii nefiind încǎ definiţi cu acurateţe. Terapia cancerului vulvar trebuie individualizatǎ. Chirurgia conservatoare tinde sǎ aibǎ un loc în terapie datoritǎ modificǎrilor psihosexuale severe şi a alterǎrii imaginii corporale induse de chirurgia radicalǎ, precum şi a depistǎrii unor leziuni incipiente. Depistarea precoce şi terapia adecvatǎ sunt condiţii necesare în efortul curativ.

Inapoi


Tendinţe şi controverse în prevenţia cancerului de col uterin

N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 

Screening-ul citologic pentru cancerul de col uterin a fost şi este un succes, concretizat printr-o reducere cu cca 50-75% a mortalităţii în ţările avansate, dar pentru ţările în curs de dezvoltare cancerul de col continuă să rămână una din principalele probleme de sănătate publică. În prezent, (Mandelblatt 2002) 80% din cancerele de col sunt înregistrate în aceste ţări, principala explicaţie fiind absenţa unor programe corecte de screening datorită în special resurselor economice limitate. O anchetă recentă a OMS-ului, făcută în 28 centre din 20 ţări a constatat numeroase lacune în organizarea programelor de screening, recomandările publicate fiind departe de a fi corect aplicate, una din concluzii fiind necesitatea implicării cu mai multă responsabilitate a organismelor de sănătate publică (Anttila 2004). Chiar şi în ţări avansate cum este Marea Britanie, în care screening-ul citologic a dus la scăderea drastică a deceselor prin cancer de col, au apărut critici care susţin că acest câştig este totuşi prea mic pentru a justifica costurile economice şi psihologice cu excepţia poate a unor puţine cazuri într-adevăr la mare risc (Peto 2004).

Controversele actuale asupra screening-ului cancerul de col uterin au fost declanşate de noile date asupra rolului etiologic şi caracteristicile epidemiologice ale infecţiei cu papiloma virusurile umane HPV, analiza eşecurilor metodologiei clasice a citologiei vaginale, a studiilor de cost-eficacitate şi perspectivele introducerii în practică a unor vaccinuri specifice.

Metodologia clasică a prevenţiei cancerului de col uterin constă din citologie vaginală urmată de colposcopie cu biopsie şi finalizarea terapeutică a leziunilor precursor sau a cazurilor diagnosticate în stadii curabile. Această metodologie prezintă câteva neajunsuri importante cum sunt lipsa de sensibilitate în depistarea leziunilor CIN 2 şi 3, supratratarea unor leziuni care pot regresa, necesitatea unor structuri dotate cu aparatură şi specialişti de înaltă calificare precum şi costul ridicat. Recunoaşterea rolului infecţiei cu HPV a dus la intercalarea unei etape intermediare de triere, între screening-ul citologic şi diagnostic care permite stratificarea leziunilor identificate în funcţie de riscul de evoluţie ulterioară (Solomon 2003). Introducerea testului HPV permite separarea aspectelor atipice ale celulelor scuamoase cu semnificaţie nedeterminată ASCUS, de leziunile scuamoase intraepiteliale cu grad scăzut sau mai sever. Determinarea prezenţei infecţiei HPV şi persistenţa acesteia, are avantajul simplicităţii, rapidităţii şi aprecierii cantitative a riscului de boală precum şi monitorizarea eficacităţii tratamentelor. Tendinţa actuală este de a recomanda testarea HPV pentru ţările cu resurse limitate, ca primă etapă a screening-ului, citologia fiind rezervată, dacă este cazul, pentru trierea ulterioară a leziunilor HPV pozitive.

Aceste progrese în controlul cancerului de col uterin prefigurează trecerea de la screening-ul citologic la testarea HPV, şi în continuare perfecţionarea mijloacelor de diagnostic prin introducerea unor markeri biologici pentru infecţia HPV sau indicatori ai riscului real de cancer de col care permită concentrarea resurselor spre categoriile cu riscul cel mai ridicat. În final, o ultimă etapă, a introducerii unui vaccin anti HPV devine tot mai probabilă, şi astfel riscul individual se va reduce practice făcând posibilă evoluţia de la depistarea citologică la o adevărată prevenţie primară cuplată cu testarea HPV.

Inapoi

Experienţa IOB în tratamentul cancerului de col uterin

Rodica Anghel

Institutul Oncologic Bucureşti

UMF ”Carol Davila”  Bucureşti

 

     Institutul Oncologic Bucureşti continuă să se confrunte cu un număr mare de cazuri de cancer al colului uterin în stadii avansate, motiv pentru care tratamentul acestora rămâne o provocare (694 cazuri noi în anul 2002, reprezentând 13% din totalul tumorilor maligne).

     In mod tradiţional, în IOB, tratamentul cancerului de col uterin constă în asocierea radio-chirurgicală.

     In scopul unei stadializări mai precise şi a evitării complicaţiilor limfadenectomiei, în IOB se încearcă punerea la punct a tehnicii identificării ganglionului sentinelă şi a cartografierii ganglionilor limfatici regionali. Multe din pacientele cu ganglioni pozitivi prezintă metastaze nedetectate la distanţă în momentul diagnosticului, situaţii în care am constatat insuficienţa tratamentelor actuale.

     Pe parcursul ultimilor ani, eforturile au fost îndreptate către creşterea şanselor pentru cazurile avansate, prin asocierea radio-chimio-chirurgicală. Sunt utilizate săruri de platină, atât ca radiosensibilizatori, cât şi în scheme de polichimioterapie.

     O atenţie aparte este acordată modalităţilor de optimizare a distribuţiei dozelor de radiaţii în volumele ţintă, cu diminuarea efectelor secundare. In acest sens se înscrie utilizarea brahiterapiei HDR şi a teleterapiei conformaţionale care, potrivit experienţei noastre, oferă cele mai mari şanse de îmbunătăţire a rezultatelor terapeutice.

     Toate acestea reprezintă punctul de plecare pentru eforturile noastre constante de a introduce noi strategii şi noi agenţi terapeutici.

Inapoi 


PRESIDENTIAL SYMPOSIUM 

Evoluţia tratamentului cancerului de col uterin

Viorica Nagy

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 

Cancerul de col uterin la ora actuală se consideră un model al tratamentului multidisciplinar. Pe plan mondial, de la primele histerectomii lărgite pe cale abdominală efectuate în jurul anului 1880 şi a primelor iradieri cu raze roentgen şi aplicaţii de radium pentru cancer de col uterin în jurul anului 1900, în anii 1970 s-a ajuns la asocierea chimioterapiei la tratamentele clasice.

Preocupările existente pe plan mondial legate de cancerul cervical sunt reflectate pe deplin şi în studiile efectuate la Institutul Oncologic Cluj-Napoca (IOCN).

În tratamentul asociat radio-chirurgical IOCN are o lungă tradiţie, Prof. I. Chiricuţă fiind unul din promotorii acestei conduite terapeutice. În radioterapie sunt consemnate rezultate remarcabile începând cu introducerea cobaltoterapiei în 1965, şi apoi a iradierii cu fotoni de energii înalte de 15 MV în 1994. După asocierea chimioterapiei la iradiere din anul 1988, un prim studiu retrospectiv cuprinzând 193 paciente a sugerat superioritatea radio-chimioterapiei concomitente în cancerul de col uterin avansat, prin creşterea controlului local cu 6% şi scăderea ratei metastazelor cu 5% faţă de radioterapia singură. Aceste prime rezultate încurajatoare au determinat elaborarea în IOCN a unui trial randomizat unicentric care a cuprins 600 paciente cu cancer de col uterin avansat tratate în perioada 1999-2002 şi al cărui rezultate preliminare au arătat un beneficiu de 15% în supravieţuirea la 3 ani în favoarea radio-chimioterapiei concomitente faţă de radioterapia singură (75% vs 65%, p<0.001).

Într-un alt studiu, căutând factorii de prognostic care pot influenţa rezultatele terapeutice, s-au dovedit semnificativi stadiul clinic (S5 ani: 88% în std. IIB, 52% în IIIA şi 39% în IIIB), dimensiunea tumorii cervicale şi statusul ganglionilor pelvini. În continuare un studiu efectuat în IOCN a evaluat ganglionii para-aortici diagnosticaţi computer tomografic, dimensiunea > 1 cm dovedindu-se semnificativă, atât pentru supravieţuirea fără semne de boală la 5 ani (45% vs 66%), cât şi pentru eşecurile terapeutice (52% vs 28%).

În prezent este în derulare în IOCN un trial randomizat început în 2003 care compară două scheme de chimioterapie concomitente cu radioterapia şi are ca obiectiv principal toxicitatea tratamentului şi calitatea vieţii pacientelor, probleme care se află în centrul multor studii internaţionale.

Inapoi


COLUL UTERIN

 

Epidemiologia cancerului colului uterin în judeţul Tulcea

N. Georgescu, N. Georgescu Jr.

Spitalul Judeţean, Clinica de Oncologie, Tulcea

 

În intervalul 1981-2003, cancerul colului uterin a reprezentat a II-III-a localizare neoplazică la locuitoarele judeţului Tulcea.

În intervalul studiat au fost luate în evidenţă 659 cazuri noi, în medie 29 cazuri noi anual (limite 15-54) cu o incidenţă medie de 21,39% femei (limite 11,2% - 40,31%). Distribuţia pe grupe de vârstă a fost:

20-29       30-39      40-49      50-59      60-69      70-79      peste 80 ani

4,25%     19,42%  30,35%  21,4%    16,38%  7,9%      0,3%

În acelaşi interval au fost înregistrate 449 decese, anual în medie 20 decese (limite 9-30) cu o mortalitate medie de 14,57% (limite 6,72 - 22,4). Analiza intervalului diagnostic – deces ne evidenţiază o mortalitate excesivă în primele 24 luni din momentul diagnosticului:

6 luni                      6-12 luni                13-24 luni              25-36 luni              peste 36 luni

35,2%                     19,4%                    15,6%                    9,8%                            20%

În momentul instituirii Registrului Teritorial de Cancer Tulcea, se aflau în evidenţa Cabinetului Judeţean de Oncologie (01.01.1981) 103 cazuri cancer col uterin (prevalenţă 76,32% femei); la 01.01.2004 se aflau în evidenţă 313 bolnave (prevalenţă 226,22% femei).

Din totalul de 762 cazuri înregistrate (aflaţi la 01.01.1981+ cazurile noi înregistrate în intervalul 1981-2003) 52,36% proveneau din mediul urban şi 47,64% din mediul rural.

Pentru mediul urban nu sunt diferenţe semnificative între procentul populaţiei feminine urbane şi cazurile de cancer al colului uterin. Pentru mediul rural consemnăm o dispersie neregulată a cazurilor. Incidenţa, mortalitatea şi prevalenţa pe localităţi sunt analizate conform recomandărilor UICC şi ACS.

Datele standardizate pentru judeţ au fost comparate cu datele de literatură – Globocan 2000 şi American Cancer Society – Cancer Facts & Figures 2004.

Inapoi

COLUL UTERIN

Avantajele financiare ale introducerii sceening-ului citologic în patologia tumorală a colului uterin, în judeţul Arad

L. Păiuşan, C. Szekely, G. Furău, Ana Szekely

Spitalul Clinic Municipal, Secţia de Oncologie Arad

 

Scopul lucrării de faţă este de a studia comparativ cheltuielile necesare pentru introducerea şi efectuarea depistării precoce a cancerului de col uterin prin metoda screening-ului citologic, comparativ cu cheltuielile prilejuite de tratarea bolii canceroase cervicale, la nivelul Judeţului Arad. S-au calculat costurile implicate de o testare citologică prin metoda Papani­colaou, ţinând cont de cheltuielile directe şi indirecte apărute. Având în vedere populaţia judeţului Arad, procentul reprezentat de femei, am calculat costul unei investigări screening care cuprindă toate femeile din judeţ. Pentru ca această acţiune să fie finalizată ar fi necesare 5 laboratoare de citologie şi o perioadă de 3 ani. Am calculat apoi cheltuielile medii prilejuite de cancerul cervical, ţinând cont de stadiul bolii în momentul depistării. În final au fost comparate cele două costuri şi am putut constata că pentru fiecare dolar investit în sceening citologic se economisesc 5 dolari, cheltuiţi pentru tratamentul şi costurile sociale ale cancerului cervical.

Inapoi

Aspecte histologice şi moleculare ale leziunilor de col uterin

Daniela Todea, Ioana Berindan Neagoe, O.Bălăcescu, Raluca Budiu, Marina Bârsu, Silvia Coroianu, Roxana Ola, Iulia Diaconu, Cristina Balteş

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 

Cancerul de col uterin reprezintă una din localizările tumorale uşor de prevenit şi facil depistabile, caracterizat de o perioadă lungă de evoluţie, cu leziuni precanceroase care progresează etapă cu etapă în diferite stadii înainte de a dezvolta o leziune invazivă. Leziunile colului uterin sunt în mare măsură curabile dacă sunt identificate înainte de progresiunea în cancere invazive. Cu toate acestea, cancerul de col uterin rămâne una din tumorile cu morbiditate semnificativă fiind o cauză majoră a mortalităţii în rândul femeilor în lume, cu toate că incidenţa sa a scăzut semnificativ în mod special în ţările care au dezvoltat un program de screening.

Studiul nostru a evaluat un număr de 52 cazuri de leziuni ale colului uterin. Unul din aspectele esenţiale urmărite a fost analiza ADN prin citometrie de flux pentru toate tipurile histologice, de la displazii la carcinoame scuoamoase invazive şi adenocarcinoame. Rezoluţia analizei ADN este dependentă de factori multipli ce include viabilitatea şi prezervarea ţesutului, procedurile de marcare utilizate precum şi performanţele citometrului de flux utilizat.

Toate leziunile au fost recoltate şi prezervate la  20°C până la procesare. Populaţiile celulare au fost comparate cu populaţii de celule normale diploide, faţă de care s-a stabilit index ADN, respectiv populaţiile proliferative, diploide/aneuploide, aneuploide. Marcarea s-a efectuat cu iodura de propidium.

Din totalul neoplaziilor intraepiteliale cervicale de gradul I nici una din leziuni nu a prezentat populaţie aneuploidă. Din totalul leziunilor de grad II, 2 au prezentat populaţie diploidă/aneuploidă, iar 4 leziuni de grad III au prezentat populaţie aneuploidă. Carcinoamele squamoase au prezentat la 3 cazuri populaţie aneuploidă (C.S. in situ) precum şi toate cazurile de carcinoame squoamoase atât keratinate, cât şi nekeratinizate au prezentat un index ADN pentru populaţii aneuploide. Nu s-au înregistrat diferenţe statistic semnificative între leziunile invazive ale colului uterin. Populaţia aneuploidă a fost identificată în toate leziunile invazive de col uterin.

Studiul nostru evidenţiază o creştere a populaţiei aneuploide de la leziunile precanceroase la cele invazive unde punctul determinant îl constituie CIN de grad III.

Inapoi


COLUL UTERIN  

Morbiditate, mortalitate, modalităţi şi rezultate terapeutice în cancerul colului uterin,

judeţul Sibiu 1992- 2001

Valeria Văleanu1 Valeria Şandru1, Mircea Basarabă2
Spitalul Judeţean, 1Clinica Oncologie şi Radioterapie Medicală, Sibiu,
2Ambulatorul de specialitate Sibiu

Introducere/Obiective: Lucrarea îşi propune o analiză epidemiologică a cancerului de col uterin în Judeţul Sibiu în perioada 1992-2001, urmărind morbiditatea şi mortalitatea prin cancer de col uterin, precum şi evaluarea modalităţilor şi rezultatelor terapeutice din aceeaşi perioadă.

Material şi metodă: A fost luat în studiu un lot de 576 paciente, care reprezintă cazurile noi din Judeţul Sibiu 1992-2001, repartizate pe stadii clinice cu predominenţă stadiilor clinice II şi III, datele de morbiditate şi mortalitate, distribuţia pe medii, distribuţia cazurilor noi în funcţie de vârstă. Supravieţuirile au fost calculate prin metoda Kaplan-Maier.

Rezultate: Rezultatele studiului sunt prezentate sub forma valorilor morbidităţii şi mortalităţii prin cancer de col uterin, corelate cu numărul de cazuri noi luate în evidenţă, structura cazuisticii, modalităţile de tratament în funcţie de stadiul bolii, tehnica de iradiere şi supravieţuirile obţinute.

Concluzii: Gravitatea cancerului de col uterin în Judeţul Sibiu, este demonstrată de cifrele de morbiditate şi mortalitate, acesta situându-se pe locul II după cancerul de sân. Se constată în perioada studiată o creştere a incidenţei şi mortalităţii pe lângă o predominenţă a stadiilor avansate. Supravieţuirea în această perioadă oscilează în jur de 40%, dovedind lipsa acută în perioada studiată a unui diagnostic precoce şi, nu în ultimul rând, a unui circuit al bolnavei cu cancer de col uterin, impunându-se o conlucrare mai eficientă cu serviciile de ginecologie, şi reluarea acţiunilor de depistare activă a cancerului de col uterin, cu o finanţare corespunzătoare. Conduita terapeutică a fost, în general, conform recomandărilor şi practicilor din IOCN, radioterapia fiind aplicată numai sub forma radioterapiei externe, lipsind din dotare brahiterapia. Identificarea unor factori de prognostic care să permită renunţarea la actul operator, în caz de piesă sterilă post radioterapie.

Inapoi


COLUL UTERIN

Rezultatele terapeutice în cancerul de col uterin avansat la Clinica Oncologică Tg. Mureş

Cornelia Togănel

Spitalul Judeţean Mureş, Clinica de Oncologie medicală şi Radioterapie, Tg. Mureş

 

Obiective: studiul doreşte prezentarea experienţei Secţiei Radioterapie Tg. Mureş în ceea ce priveşte tratamentul cancerului de col uterin std. IIB - IIIB, fiind prezentate rezultatele obţinute referitoare la controlul local şi supravieţuirea la cinci ani.

Material şi metodă: în acest studiu retrospectiv au fost incluse 156 de paciente cu cancer de col uterin stadiul IIB-IIIB, tratate în intervalul 1996-1999 prin radioterapie şi radio-chimioterapie urmate de chirurgie la cazurile operabile. Diagnosticul şi stadializarea pacientelor s-a realizat după standardele stadializării FIGO. Supravieţuirea şi controlul local au fost estimate prin metoda Kaplan Meier, diferenţă statistică procentuală fiind apreciată cu testul logrank.

Rezultate: supravieţuirea generală a fost de 69% iar controlul local 63% la stadiul IIB, de 52% respectiv 28% stadiul IIIA, şi 46% respectiv 12% la stadiul IIIB.

Inapoi


COLUL UTERIN

Rezultatele proiectului PCBE (Patterns of Care for Brachytherapy in Europe) în România

O. Coza

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 UMF „Iuliu HaţieganuCluj-Napoca

 

Introducere: La Conferinţa anuală a Societăţii Europene de Brahiterapie (GEC-ESTRO) ce a avut loc în 16 mai 2003 la Lübeck, Germania, a fost iniţiat un proiect de evaluare a brahiterapiei în ţările europene (PCBE).

Material şi metodă: După validarea listei ESTRO a centrelor de radioterapie, fiecărui centru confirmat i-a fost alocat un număr unic de identificare ESTRO (ESTRO_ID) şi o parolă unică de acces a bazei de date. Evaluarea a fost efectuată pe baza completării on-line, la adresa http://www.canceruk.net/braceuro, a unui formular de către responsabilul cu acest proiect nominalizat de către fiecare centru. Datele necesare pentru perioada ianuarie 2002 – decembrie 2002 se referă la: dacă centrul respectiv furnizează sau nu servicii de brahiterapie; numărul şi tipul de aparate de brahiterapie, sistemele de planning existente, numărul de pacienţi trataţi, tipul de brahiterapie efectuat şi tipul de localizări tumorale tratate.

Rezultate: prima evaluare a acestui proiect a avut loc la Conferinţa Europeană de Brahiterapie din mai 2004 în Barcelona, Spania. Din 17 centre de radioterapie confirmate în România au răspuns în prim timp 12 (71%). Există trei centre ce au efectuat brahiterapie în 2002: Institutul Oncologic „Al.Trestioreanu“ Bucureşti, Spitalul Militar Central „Dr.Carol Davila“ Bucureşti şi Institutul Oncologic „I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca cu un număr de pacienţi iradiaţi de: 1226, 109 respectiv 609. Cvasitotalitatea localizărilor tumorale tratate au fost ginecologice: 1899 pacienţi (97.68%) şi doar 45 pacienţi cu alte localizări (2.31%).

Concluzii: Brahiterapia în România este insuficient dezvoltată: numărul de centre/ sisteme de brahiterapie funcţionale, şi nu cel existent teoretic, este cu totul insuficient, comparativ chiar cu ţările vecine. Situaţia este agravată de limitarea tratamentelor la tumorile ginecologice, localizări importante ca şi cancerul mamar, bronho-pulmonar sau de prostată fiind inexistente din acest punct de vedere. Până la următoarea evaluare a acestui proiect, ce va avea loc în octombrie, la Congresul ESTRO în Amsterdam, lista centrelor de radioterapie din România va fi completă.

Inapoi


COLUL UTERIN

Eficacitatea tratamentului radioterapeutic. Cancerul pavimentos al colului uterin stadiul II

Ludimila Manastîrli, Mariana Gavriliuc, Ludmila Sîtnic, Tatiana Oglinda, V. Suicimezov, Ludmila Şvedova, Neonila Casian

Institutul Oncologic Chişinău, Republica Moldova

 

În tratamentul cancerului colului uterin stadiul II se aplică radioterapia asociată: telegamaterapia şi brahiterapia. În brahiterapie s-au folosit sursele Co-60 HDR cu diferite metode de fracţionare. În majoritatea cazurilor a fost aplicată doza fracţie 7Gy, 1 şedinţă în 5 zile, doza sumară 42-49Gy. Scopul studiului actual este analiza supravieţuirii de 5 ani a pacienţilor cu cancer pavimentos al colului uterin stadiul II, după radioterapie asociată cu regimul fracţionării în brahiterapie 7Gy în punct A. În studiu au fost incluşi 160 pacienţi, la care s-a aplicat radioterapia în anii 1995-1999. La prima etapă s-a efectuat telegamaterapia cu Co-60, 2 câmpuri opuse 16x14cm, 16x16cm, doza fracţie 2Gy. După doza sumară 12-14Gy s-a asociat brahiterapia, care se alterna cu telegamaterapia. Primul lot – 110 pacienţi, la care componentul brahiterapie a constituit doza sumară 42Gy în punct A. Al doilea lot – 50 pacienţi, la care componentul brahiterapie a constituit doza sumară 49Gy în punct A. Vârstă pacienţilor a variat între 22 şi 76 ani, cu frecvenţă mai mare de vârstă între 45-55 ani. Rezultatul direct al tratamentului aplicat în ambele loturi a fost regresul deplin al tumorii. Supravieţuirea de 5 ani a constituit în lotul I – 77,3% (85 pacienţi), în lotul II – 76% (38 pacienţi).

Concluzie: Radioterapia asociată a cancerului pavimentos al colului uterin stadiul II este metodă de bază, care asigură supravieţuirea de 5 ani în 76%-77,3% cazuri. Noi nu am menţionat diferenţa esenţială între supravieţuirea de 5 ani în dependenţă de doza sumară în punct A cu fracţionarea 7Gy în brahiterapie. Studiul continuă.

Inapoi


OVAR

 

Principiile chimioterapiei în cancerul ovarian

C. Szekely

Disciplina de oncologie, Facultatea de Medicină Generală, Univ. de Vest „V. Goldiş“ Arad

 

Cancerul ovarian în general, cel de origine epitelială în special, este o neoplazie cu istorie naturală previzibilă, principala ei caracteristică fiind extensia peritoneală cu însămânţarea timpurie a întregii cavităţi abdominale, fiind un exemplu de cancer cu evoluţie loco-regională, documentabilă la majoritatea cazurilor în momentul diagnosticului. Din această cauză, chirurgia nu poate fi aproape niciodată radicală, chimioterapia şi radioterapia post-operatorie fiind absolut necesare pentru obţinerea controlului pelvi-abdominal al bolii.

Cancerul ovarian bucurându-se de chimiosensibilitate relativ ridicată, a beneficiat încă de la apariţia ei ca metodă de terapie sistemică, de chimioterapie adjuvantă, cu ameliorarea semnificativă a controlului local şi a supravieţuirii. Descoperirea sărurilor de platină, după 1978 (CISPLATINA şi CARBOPLATINA) a produs dublarea ratelor de răspuns (clinic şi patologic), atingând 62%, devenind în asociere cu Ciclophosfamida, combinaţia standard de prima linie. După descoperirea Taxolului (PACLITAXEL), rata răspunsurilor (RR) a crescut la 77%, în combinaţie cu DDP, combinaţia TAX+DDP (CBDCA) fiind considerată la ora actuală protocolul standard de linia I. Datorită ratei ridicate a recidivelor abdominale, mai rar a reşutelor extra-abdominale (supradiafragmatice), chimioterapia de linia a II-a cu Topotecan, VP-16, Docetaxel, Vinorelbina, Gemcitabina sau Caelix, pot intra frecvent în arsenalul terapeutic al cancerului ovarian cu o rată de răspuns de max. 35%. Chimioterapia intraperitoneală şi diferitele tehnici de radioterapie nu şi-au demonstrat superioritatea faţă de CT.

Perspective: creşterea intensităţii dozelor de citostatice, sub protecţie de factori de creştere şi transplant autolog de măduvă (sau celule progenitoare periferice) şi descoperirea de citostatice noi (PSC 833-analog de cyclosporina).

Inapoi


OVAR

Histopatologia tumorilor ovariene la limita malignităţii (borderline): controverse şi perspective

R. Buiga1, Marina Bârsu2, Corneliu D. Olinici2

1Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca,

2UMF „I. Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Tumorile ovariene borderline au fost introduse de către Taylor în 1929 ca o categorie provizorie, intermediară între tumorile benigne şi cele maligne. Termenul a fost consfinţit în clasificarea FIGO din 1968 a tumorilor ovariene, preluată ulterior de clasificarea OMS din 1973. Diagnosticul lor este exclusiv histologic şi se realizează doar pe tumora primitivă. Prin definiţie, tumorile borderline sunt tumori epiteliale fără invazie stromală, dar care se deosebesc de corespondenţele lor benigne prin prezenţa atipiilor, mitozelor şi pluristratificărilor epiteliale. Cele mai frecvente tipuri sunt cel seros şi mucinos, în timp ce tipurile endometrioid, cu celule clare şi Brenner reprezintă rarităţi. Deşi se bănuia de multă vreme că reprezintă o categorie heterogenă care adăposteşte entităţi cu prognostic diferit, de-abia recent s-au făcut progrese în recunoaşterea unor subtipuri semnificative cum ar fi „tumorile micropapilare seroase“ (Burks, Kurman 1996), şi subtipurile „intestinal“ şi „mullerian“ ale tumorilor mucinoase. Tot de dată recentă este descoperirea importanţei extensiei extraovariene, mai precis a tipului „invaziv“ sau „non-invaziv“ de implant peritoneal (Bell, Scully 1988). Aceste noi descoperiri, făcute exclusiv prin mijloacele histopatologiei „clasice“ alimentează o controversă care opune două dintre cele mai prestigioase şcoli de patologie ginecologică (Kurman, Burks, Seidman vs Scully, Young, Kempson, Hendrickson) şi a cărei miză este însăşi desfiinţarea categoriei tumorilor borderline.

Inapoi


OVAR

Determinarea mutaţiilor genei p53 şi exprimarea sa în cancerele ovariene. Valoarea prognostică a markerului molecular p53

Ioana Berindan Neagoe, O. Bălăcescu, R. Buiga, Carmen Ganea, Raluca Budiu, Roxana Ola, E. Neagoe

Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 

Gena p53, cunoscută ca genă supresoare tumorală, prezintă mutaţii în peste 50% din toate cancerele umane. Studiul urmăreşte supraexprimarea proteinei p53 identificată prin imunohistochimie şi mutaţiile genei p53 identificate prin polimorfism conformaţional single-strand (SSCP) şi secvenţiere a ADN pe 24 cazuri de cancere ovariene. Rezultatele noastre subliniază strânsa corelaţie între mutaţiile genei p53 şi supraexprimarea proteinei p53 ca urmare a mutaţiilor survenite prin transformarea malignă. Scopul acestui studiu a fost evaluarea mutaţiilor genei p53 şi determinarea supraexprimarii genei pentru cazurile la care s-au identificat mutaţii precum şi corelaţiile cu evoluţia bolii. Toate cazurile intrate în studiu se întind pe o perioadă de 5 ani, piesele tumorale fiind incluse la parafină. S-au utilizat tehnici specifice de extracţia ADN şi protocoale de SSCP şi secvenţiere pentru ADN extras din parafină. În paralel toate tumorile au fost evaluate imunohistochimic pentru proteina p53. S-a demonstrat

o asociere statistic semnificativă între marcarea pentru p53 imunohistochimic şi mutaţiile p53. Gradul tumoral, stadiul şi supravieţuirea bolnavelor a fost moderat asociată cu p53 imunohistochimic pozitiv. Pacientele care au prezentat mutaţii ale genei p53 au avut o supravieţuire mai scurtă. Studiul nostru demonstrează că atât mutaţiile genei p53 cât şi supraexprimarea proteinei prezintă fiecare în parte corelaţie cu supravieţuirea pacientei dar rolul de marker molecular este dat de relaţie între cele doua evaluări.

Inapoi


OVAR

Chimioterapia de linia întâi în cancerul ovarian

Maria Turdeanu

Secţia Oncologie Medicală, Spitalul Clinic Judeţean Cluj

 

Cancerul ovarian ocupă locul V ca frecvenţă în cadrul afecţiunilor neoplazice la femei şi este principala cauză de decesprin cancer genital la femeile din SUA şi Europa de Vest. În anul 2000, s-au înregistrat 202.250 cazuri noi de cancer ovarian şi 124.381 decese. În ultimii ani, progresele realizate în tratamentul cancerului ovarian au dus la creşterea supravieţuirii la 5 ani la 52%, comparativ cu 37% în 1976. Din nefericire, majoritatea pacientelor (75-80%) cu cancer ovarian prezintă stadii avansate de boală. Tratamentul standard pentru această categorie este intervenţia chirurgicală (histerectomie totală, salpingooforectomie bilaterală, omentectomie şi limfadenectomie) urmată de chimioterapie. Chiar dacă chimioterapia de linia întâi poate fi diferită de la un clinician la altul, de la o ţară la alta, este unanim acceptat că platina constituie baza tratamentului şi că nu sunt diferenţe între rezultatele terapeutice cu Cisplatin vs Carboplatin atât ca monoterapie, cât şi în combinaţie. În ciuda a peste 50 trialuri randomizate, la începutul anilor ’90, CT de linia întâi în cancerul ovarian avansat a rămas nerezolvată. Rezultatele a 5 meta-analize, cuprinzînd 45 trialuri şi aproape 10.000 pacienţi, arată că tratamentul cu platină este mai bun în comparaţie cu tratamentul fără platină, că platina în combinaţie este mai bună decât monoterapia cu platină. Combinaţia cisplatin­ciclofosfamidă a fost considerată tratament standard pentru mulţi ani, mai ales în SUA. La începutul anilor 90 s-a introdus în tratamentul cancerului ovarian un nou agent-paclitaxel. Rezultatele trialurilor GOG111 şi OV10 arată diferenţe semnificative în favoarea combinaţiei platină-paclitaxel vs tratament standard, în termeni de RR, TTP, SV. Chimioterapia standard de linia întâi pentru cancerul ovarian este, astăzi, considerată combinaţia platină-paclitaxel. La majoritatea pacienţilor cu cancer ovarian avansat se obţine remisiune completă clinic după chirurgia de citoreducţie urmată de chimioterapie cu platină­paclitaxel, dar majoritatea cazurilor vor recidiva în primii 2 ani. Noi strategii terapeutice, noi droguri, noi combinaţii fac obiectul unor trialuri în derulare.

Inapoi

OVAR 

Chimioterapia de linia II în cancerul ovarian

Cristina Cebotaru

Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj

 

Cu toate că majoritatea pacientelor cu cancer ovarian avansat vor intra în remisiune completă după chirurgie citoreductivă şi chimioterapia de linia I cu taxani- carboplatin, timpul median până la reşută este de sub 2 ani.

Selectarea modalităţilor de tratament şi a regimurilor citostatice pentru pacientele cu cancer ovarian recidivat se bazează pe tipul chimioterapiei iniţiale şi răspunsul primar la tratament. Pacientele cu neoplasm ovarian recurent pot fi împărţite în două mari grupe cu prognostic diferit. Pacientele cu reşuta bolii după un interval mai mic de 6 luni au un prognostic mai rezervat, care se apropie de cel al pacientelor care progresează în cursul chimioterapiei de linia I. Pentru pacientele cu interval liber de boală de peste 6 luni sau chiar 1 an, prognosticul este mult mai favorabil, datorită eficienţei chimioterapiei de salvare şi a citoreducţiei secundare. Pacientele chemoresponsive la prima linie cu interval liber de boală mai lung de 6 luni vor fi retratate cu schema iniţială conţinând taxani şi platină, cu o rată de răspunsuri complete de 70% şi parţiale de 20%.

Pentru pacientele chimiorefractare la linia I sau la retratament cu taxani-platină, au fost utilizaţi diverşi alţi agenţi, dar cu o rată de răspuns semnificativ mai mică (topotecan, etopozid oral, caelyx, gemcitabina, vinorelbina, ifosfamida, tamoxifen). Din acest considerent, la aceste paciente trebuie încurajată participarea în trialuri cu droguri noi şi modalităţi experimentale (chimioterapie în doze mari cu autotransplant de celule stem, reversori ai chimiorezistentei, imunoterapie, anticorpi monoclonali, terapie genică).

Inapoi

OVAR 

Particularităţi ale evoluţiei şi tratamentului în tumorile ovariene la adolescente

Dana Cernea, Ştefania Neamţu, Emilia Mihuţ, Rodica Coznarovici

Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj, Secţia Oncopediatrie

 

Scopul lucrării este de a identifica particularităţile legate de diagnosticul, evoluţia şi răspunsul la tratament al pacientelor cu tumori ovariene cu vârste sub 18 ani.

Material şi metodă: În cazuistica Secţiei de Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj au fost tratate în perioada 1989-2001 şase paciente cu tumori ovariene. Ele au avut vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Toate pacientele au provenit din sarcini normale, naştere fiziologică la termen, greutate normală la naştere. Debutul bolii a fost cu dureri abdominale şi pelvine, astenie, inapetenţă, scădere în greutate, iar la examenul clinic obiectiv palparea unei mase tumorale abdominale. Chirurgia a fost primul tratament la toate pacientele. Amploarea intervenţiei chirurgicale a fost dictată de extinderea intraabdominală a bolii (metastaze epiploice, adenopatii retroperitoneale, bilateralizare). Examenul histopatologic a arătat disgerminom ovarian la trei paciente, teratocarcinom la două paciente şi teratom imatur la o pacientă. Intervenţia chirurgicală a fost urmată de chimioterapie. Pacientele cu teratocarcinom au urmat 3 cicluri chimioterapie tip VAB VI cu remisiune completă. Celelalte paciente au urmat între 3 şi 6 cicluri chimioterapie tip BEP. Pacienta cu teratom imatur a fost cu boala cea mai avansată local şi a prezentat o evoluţie mai aparte cu recidive locale şi reintervenţii repetate.

Rezultate: Toate pacientele sunt în viaţă. Durata supravieţuirii este cuprinsă între 3 şi 15 ani de la diagnostic. Urmărirea acestor paciente care sunt supravieţuitori de lungă durată, pune probleme deosebite. Se urmăresc aspecte legate de dezvoltarea somatică şi hormonală precum şi posibilele efecte tardive ale tratamentului asupra fertilităţii.

Concluzii: Tumorile ovariene la adolescente se încadrează în grupul tumorilor germinale, un grup heterogen de tumori diferite ca istorie naturală şi histologie. Ele reprezintă 2/3 din tumorile maligne care apar în primele două decade de viaţă. Disgerminoamele şi teratoamele sunt printre cele mai frecvente tipuri histologice. Tratamentul de elecţie este chirurgia urmată de chimioterapie. Rezultatele, privite prin prisma supravieţuirii de lungă durată, sunt de 95-100% pentru disgerminoamele cu boală limitată şi de 60­98% pentru alte tipuri histologice.

Inapoi


OVAR

Intervenţii chirurgicale combinate în cancer ovarian avansat

A. Gudima, N. Eşanu, Elena Gudima, S. Roşca

Institutul Oncologic Chişinău, Republica Moldova

 

Eforturile insistente din ultimii zece ani nu au adus progrese considerabile în tratamenul cancerului ovarian avansat. Diagnosticul, ca regulă tardiv şi agresivitatea biologică a tumorii fac ca prognosticul la aceşti pacienţi să fie sumbru. Actualmente doar intervenţia chirurgicală „agresivă“ îi poate inspira pacientei o şansă cât de cât mai luminoasă.

Material şi metode: În studiu au fost incluse 16 bolnave cu cancer ovarian std. III a-c, după FIGO, tratate în Institutul Oncologic din Republica Moldova în perioada 2000-2003, cărora li s-au efectuat operaţii combinate. La 8 paciente volumul operaţiei a fost de histerectomie totală cu anexele bilaterale, extirparea omentului în bloc cu ligamentul gastrotransversal şi hemicolonectomie pe dreapta. La 4 paciente pe lângă operaţia ginecologică s-a efectuat extirparea omentului în bloc cu transversul şi ligamentul gastrotransversal, iar la 4 paciente rezecţia anterioară a rectosigmei. În toate cazurile, integritatea tractului intestinal a fost restabilită prin anastamoză. Radicalismul operaţiilor a fost apreciat ca suboptimal, tumora reziduală > 2cm. Intra şi postoperator nu s-au înregistrat complicaţii. Ulterior, la toate pacientele li s-au administrat câte 6 cure de polichimioterapie, după schema CAP-1, la interval de 1 lună. Media perioadei libere de recidive a constituit 18,6 ± 3,4 luni. Media de supravieţuire a fost de 32,2 ± 4,5 luni.

Concluzie: Operaţiile combinate pe tractul gastrointestinal la pacientele cu cancer ovarian avansat nu măresc numărul complicaţiilor intra şi post operatorii şi ameliorează rezultatele tratamentului combinat.

ENDOMETRU

 

Actualităţi în cancerul de endometru

D. Ona, F. Stamatian

Clinica I Obstetrică- Ginecologie, U.M.F. „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Cancerul endometrial reprezintă la ora actuală cea mai frecventă afecţiune malignă genitală feminină. Acest lucru rezidă din faptul că asistăm la o scădere a incidenţei cancerului de col, o depistare precoce a lui, la creşterea speranţei de viaţă şi utilizarea corectă a terapiei de substituţie hormonală în menopauză. Deşi este un cancer uşor de diagnosticat încă din stadiile precoce, datorită unor erori în prevenţie şi terapie numărul cazurilor este în creştere, afectând în specialcategoria femeilor aflate în menopauză, dar şi categoria femeilor tinere din perimenopauză. În apariţia cancerului de endometru apar o serie de factori de risc, dintre care cei mai mulţi se asociază cu stimularea endometrului de către acţiunea neantagonizată a estrogenilor. Trebuiesc amintiţi dintre aceşti factori: nuliparitatea, ciclurile anovulatorii, menopauza tardivă, excesul ponderal, diabetul, HTA, tulburări de flux menstrual induse de distrofii şi tumori ovariene secretante, terapia hormonală incorect administrată.

Din punct de vedere histologic principalele tipuri de cancer endometrial sunt adenocarcinomul (65%) şi adenocantomul (22%). Subtipurile rămase sunt carcinomul papilar seros, adenocarcinomul cu celule clare, carcinomul adenoscuamos şi carcinomul secretor. Diferenţierea histologică se corelează cu adâncimea invaziei în miometru, metastazele limfatice periaortice şi pelvine şi supravieţuirea globală la 5 ani. Clasificarea în 3 grade a adenocarcinomului este determinată de tipul arhitectural al creşterii celulare şi caracteristicele nucleului. (FIGO 1989). Există aspecte anatomo-patologice considerate ca faze precursoare a cancerului de endometru, reprezentate de hiperplaziile de endometru. Ele se dezvoltă pe fondul unui endometru proliferativ şi se clasifică în funcţie de criterii histologice în hiperplazii simple şi complexe, au forme atipice şi cancerul in situ. Un rol important în evaluarea diagnostică şi stadială revine simptomatologiei. Majoritatea femeilor cu carcinom endometrial au ca simptom dominant metroragia sau leucoreea, complicate sau nu de durere, asociată în caz de stenoze cervicale cu piometrie. Sângerările anormale în peri şi postmenopauză trebuiesc corect interpretate, posibilele cauze locale uterine fiind reprezentate de atrofia de endometru, polipii endometriali, tratamentul de substituţie hormonală cu estrogeni, hiperplazia de endometru şi cancerul uterin.

Examenul fizic decelează semnele locale sau generale, a căror interpretare duce la aprecierea invaziei locale sau la distanţă a cancerului. O atenţie deosebită trebuie acordată depistării metastazelor, ştiut fiind faptul că diseminarea limfatică principală este cea pelvină, iar diseminarea pe cale sanghină este la distanţă (plămân, ficat, oase).

Examinările paraclinice ce complectează diagnosticul cancerului de endometru sunt reprezentate de metode ce impun atitudine terapeutică în funcţie de rezultatul lor, cu aprecierea stadiului leziunii şi gradului de diferenţiere celulară, multe dintre aceste metode putându-se efectua ambulator, iar rezultatele corect interpretate ar reduce rata de mortalitate din cancerul de endometru. Trebuiesc amintite ca metode de rutină: biopsia de endometru precedată de histerometrie şi succedată la nevoie de un chiuretaj endocervical, histeroscopia, ultrasonografia cu urmărirea grosimii endometrului şi aprecierea rezultatelor în funcţie de vârstă. La diagnosticul stadial contribuie şi tomografia computerizată, RMN-ul, cistoscopia, urografia, clisma cu bariu sau proctosigmoidoscopia, radiografia de torace şi determinarea CA125, investigaţii ce sunt dictate de simptomatologia clinică, examen fizic şi restul analizelor.

Stadializarea clinică elaborată de FIGO în 1971 se adresează cazurilor care fie datorită stării clinice fie datorită extinderii cancerului nu beneficiază de tratament chirurgical. Prin aplicarea unor metode de ameliorare a asistenţei medicale pre şi postoperatorii şi a tehnicilor chirurgicale s-a ajuns la o creştere a ratei de operabilitate.

Pacientele ce beneficiază de acest tratament trebuiesc stadializate chirurgical procedeu ce cuprinde (după FIGO 1988) recoltarea de hidrid peritoneal, explorarea abdomenului şi pelvisului, histerectomie totală extrafascială cu anexectomie bilaterală, urmată de deschiderea piesei intraoperator, pentru aprecierea invaziei intramiometrială, excizia leziunilor metastazice ganglionare. Această stadializare chirurgicală are un rol important în decizia aplicării tehnicilor adjuvante postoperatorii ameliorând rata de supravieţuire, decizie la care contribuie însăşi factorii individuali de prognostic.

Metodele de terapie sunt adaptate stadiului bolii. În stadiul I, pacientele cu grad 1 sunt considerate cu risc scăzut, iar intervenţia chirurgicală singură este considerată tratamentul adecvat. Tehnica chirurgicală este cea clasică, cu abordare printr-o incizie mediană pubo-ombilicală, evaluarea ganglionilor fiind discutabilă. Histerectomia pe cale vaginală poate fii

o indicaţie la pacientele obeze, cu rezervele pe care le ridică tehnic anexectomia şi imposibilitatea de explorare a abdomenului. Laparoscopia se impune ca o metodă de asistenţă a histerectomiei pe cale vaginală sau ca tehnică de exereză de organ, necesitând o experienţă specifică. Histerectomia radicală nu ameliorează supravieţuirea pacientelor în stadiul I. Pacientele cu risc intermediar şi crescut, în stadiul I cu grad 2-3, beneficiază de intervenţie chirurgicală urmată de radioterapie intravaginală sau externă. Hormonoterapia bazată pe acţiune compuşilor progesteronici a fost încercată în tratamentele recidivelor tumorale, putând fi utilă având reacţii adverse reduse. Chimioterapia se pare că nu ameliorează rata recidivelor în cancerul de endometru.

În stadiul II, este invadat şi cervixul existând şi riscul diseminării metastazice în ganglionii limfatici pelvieni şi paraaortici. Astfel, intervenţia chirurgicală precedată de iradiere externă sau intravaginală sau intervenţia chirurgicală urmată de iradiere pelviană, externă cu câmp extins sau intravaginală, sunt metode cu rezultate foarte bune.

În stadiile clinice III şi IV, tratamentul trebuie să fie individualizat, fiind o combinaţie a tratamentului chirurgical respectând timpi ce se adaptează în funcţie de situaţia anatomică locală, cu o radioterapie postoperatorie combinată sau nu cu un tratament progesteronic sau chimioterapie. Pacientele inoperabile beneficiază de radioterapie locală apreciind raportul beneficiu-risc, în funcţie de starea clinică a lor. Tratamentul recidivelor trebuie să fie individualizat, el depinzând de localizare, dimensiuni, manifestări clinice, implicând proceduri de evidare pelvină totală, radioterapia, chimioterapie sau hormono­terapie.

Cel mai important obiectiv în cancerul de endometru îl reprezintă prevenirea lui, deziderat ce se bazează pe studiul epidemio­logic cu îndepărtarea factorilor de risc şi aplicarea pe scară largă a metodelor de diagnostic paraclinic.


ENDOMETRU

Cancerele de endometru din punctul de vedere al Registrului Teritorial de Cancer Bihor în perioada 1990 - 1999

Morvay Szabo Edina

Spitalul Judeţean Bihor, Clinica de Oncologie Medicală şi Radioterapie, Oradea

 

Obiectivul studiului: o revizuire a cazurilor de cancer de endometru înregistrate la Registrul Teritorial de Cancer Bihor în perioada 1990-1999.

Material şi metodă: am studiat fişa Onc 1, fişa Onc 2, foile de observaţie clinică, fişele de radioterapie şi registrele de anatomie patologică.

Rezultat: în perioada 1990-1999 la Registrul Teritorial de Cancer Bihor au fost înregistrate un număr de 401 cazuri de cancer de endometru dintre care 327 cazuri 81,55% au fost înregistrate activ şi 74 de cazuri 18,45% pasiv (declarate la deces). Vârsta minimă 23 de ani, vârsta maximă 92, media şi mediana 60; cele mai reprezentate grupe de vârstă fiind 51-60 şi 61-70 de ani. Repartiţia pe stadiul clinic a fost: std. I 108/327 cazuri (33,03%), std. II 34/327 cazuri 10,41%, std. III 19/327 cazuri 5,81% şi std. IV 17/327 cazuri 5,20%; FS 149/327 cazuri 45,57%. Incidenţa cancerului corpului uterin prezintă o curbă uşor ascendentă cu 6,53 la 100.000 locuitori în 1990 şi 17,84 la 100.000 locuitori în 1999, prezentând un vârf în anul 1993. Raportat la populaţia feminină a judeţului Bihor incidenţa creşte de la 3,32 la 100.000 de femei la 9,32 în 1998 cu un vârf în anul 1993 (7,8 la 100.000) Din 327: operaţi au fost 320 (97,86%) iradiaţi 141/327 (43,12%), operaţi + iradiaţi 133 (94,33%). Supravieţuirea globală la toate stadiile la 5 ani a fost de 75,29% pentru stadiul I de 87,96%, pentru stadiul II 67,65%, pentru stadiul III de 36,84%, pentru stadiul IV 23,53% şi 75,84% pentru cazurile nestadializate în RTC.

Concluzii: Cancerul de endometru reprezintă 21,6% din totalul cancerelor ginecologice la femei. Înregistrarea cazurilor de cancer de endometru este deficitară prin procentul de 18% din cazuri declarate la deces, prin lipsa stadializării în evidenţele RTC pentru 45% din cazuri. Ca deficienţe majore ale înregistrării cazurilor de cancer de endometru se discută comunicarea incompletă între RTC- serviciul de chirurgie şi radioterapiie, studiul incorectă a mortalităţii datorită lipsei de consemnare pe certificatele de deces la punctul II diagnosticul de cancer atunci când cauza decesului nu a fost cancer.

Inapoi


ENDOMETRU

Carcinoamele endometriale – forme patogenetice şi factori de prognostic

Liliana Resiga1,Viorica Nagy1,2, Milena Duma1, Iulia Diaconu1 , A. Şerban2,3, N. Todor1, C. D. Olinici1,2

1Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“, Cluj-Napoca

 2 U.M.F. „Iuliu Haţieganu“, Cluj-Napoca

3Spitalul Clinic de Adulţi, Cluj-Napoca

 

Carcinomul endometrial este printre cele mai frecvente neoplazii ale tractului genital feminin. În urma studiilor clinico-patologice, imunohistochimice şi genetice-moleculare din ultimele două decade s-a formulat un model dualist al patogenezei carcinoamelorendometriale rezultat din două tipuri de leziuni precursoare: (1) hiperplazia (atipică) şi (2) carcinomul intraepitelial endometrial. În concordanţă cu aceste studii, evaluăm cazuistica din baza de date a Institutului Oncologic Cluj-Napoca din perioada 1998-2004.

Pentru cazuistica întregii perioade se efectuează o analiză statistică generală şi a factorilor de prognostic clasici. Pe subloturi se efectuează analiza statusului receptorilor hormonali (Rh), a markerului de proliferare Ki67 şi a supraexpresiei genei p53 prin imunocoloraţii cu anticorpi primari DAKO şi sistem de detecţie ABC cu DAB (LSAB).

Rh se corelează cu forma patogenetică I, gradul şi stadiul mici. Supraexpresia p53 este corelată cu stadii avansate, grad înalt şi forma patogenetică II. Rh şi p53 sunt în raport invers. Ki67 pare fie factor independent.

Pentru caracterizarea leziunilor endometriale, mai ales a celor de graniţă, se impune şi introducerea unor metode cantitative ­parametri morfometrici.

Inapoi


ENDOMETRU

Curieterapia în cancerul de endometru – implicaţii în modificarea ghidului terapeutic

G. Kacsó

Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca

UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Cancerul de endometru este cea mai frecventă tumoră ginecologică în SUA şi Europa Occidentală. Indicaţiile curieterapiei au crescut considerabil în ultimii ani datorită :

1) practicării tot mai frecvente a limfadenectomiei pelvine, ca stadializare celioscopică prealabilă histerectomiei sau asociată acesteia în acelaşi timp operator (curieterapia endocavitară adjuvantă).

2) majorării proporţiei de paciente vârstnice (> 75-80 ani) diagnosticate în stadii I dar inoperabile datorită contraindicaţiilor medicale (curieterapia utero-vaginală exclusivă sau asociată RTE)

3) eficacităţii ca tratament de « salvare » în recidivele vaginale, în sau în afara volumului anterior iradiat (curieterapia interstiţială).

4) lipsei unui beneficiu statistic semnificativ asupra supravieţuirii globale al RTE adjuvante postoperator, pe lângă un plus de 10- 15 % toxicitate tardivă severă.

5) iatrogenităţii minime a curieterapiei, cu < 1% complicaţii tardive G3-4 RTOG.

6) convergenţei rezultatelor retrospective mature privind eficacitatea curieterapiei exclusive postoperator.

În secvenţă adjuvantă postoperator, în stadiile I- II, pN0, în absenţa embolilor limfatici sau/ şi a unei histologii agresive tip sarcom sau adenocarcinom seros, papilar ori cu celule clare, stadiile IA-B G1- 2 nu necesită tratament suplimentar, indicaţiile curieterapiei endovaginale (tranşă de rezecţie + 1/3 superioară a vaginului) fiind :

– stadii IA-B G3, IC G1-2 sau IIA G1-2 dar cu infiltraţie < 1/ 2 miometru: curieterapie

– IC G3: curie singură sau RTE+/– curie „boost“ (topografie istmică sau pan-uterină)

– IIA G3 sau orice IIA cu infiltraţie >  1/2 miometru, IIB: RTE + curie „boost“.

Tehnica este majoritar cu debit înalt (HDR- Ir 192), rapidă, ambulatorie, fără expunerea personalului medical. Nu există scheme adjuvante standard; clasic se administrează 1 fracţiune/săptămână, doza este prescrisă la 5 mm profunzime faţă de suprafaţa aplicatorului, opţiunile fiind între 3fr x 7 Gy (SUA), 4fr x 6 Gy (Europa) sau regimuri echivalente a/b = 10 pentru curieterapia exclusivă, la 4- 6 săptămâni postoperator, respectiv 1 fr de 6 Gy în săptămâna care succede RTE 46 Gy/23 fr/ 5 săptămâni în caz de asociere RTE- curie postoperatorie.

 În curieterapia utero-vaginală exclusivă doza recomandată este 7 fr x 7Gy HDR = 70 Gy echivalent LDR, doza prescrisă în punctul A şi optimizată pe „clinical target volume“ (CTV) definit 3D imagistic (tomografie computerizată sau de preferat RMN).

 Pentru cazurile inoperabile, curieterapia completează 40-50 Gy ai RTE astfel încât doza totală la nivelul seroasei uterine să fie de 75- 80 Gy (4 fr x 7 Gy sau – în caz de protecţie centropelvină la 25 Gy pentru câmpurile A :P ale RTE- 6 fr x 7 Gy).

Recidivele vaginale beneficiază de curieterapie interstiţială 65-75 Gy echivalent, pe izodoza de referinţă sau optimizat pe CTV definit 3D imagistic (LDR/ HDR sau PDR) în funcţie de volumul, topografia recidivei respectiv doza de RTE deja administrată cu ocazia tratamentului primar.

Detalii tehnice şi cazuri practice vor fi prezentate cu ocazia Congresului.

Inapoi


ENDOMETRU 

Eşecuri terapeutice în cancerul de endometru tratat la Institutul Oncologic Cluj,

în perioada 1999-2001

Claudia Ordeanu1, S. Gavriş1, O. Coza1,2, Viorica Nagy1,2

1Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca,

2UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Introducere/Obiective: Scopul acestui studiu este determinarea eşecurilor terapeutice, precum şi a principalelor cauze ale acestora, în cancerul de endometru.

Material şi metodă: În perioada ianuarie 1999 – decembrie 2001, la Institutul Oncologic Cluj-Napoca, 254 de paciente au fost tratate pentru cancerul de endometru. Caracteristicile pacientelor: vârsta medie a fost 57 ani (cuprinsă între 36-79 ani); tipul histologic: adenocarcinom endometrioid – 217 paciente, adenocarcinom papilar – 13 paciente, carcinom scuamos  9 paciente, carcinom cu celule clare – 7 paciente, carcinom nediferenţiat  6 paciente şi carcinom seros 2 paciente; repartiţia pe stadii: stadiul 0

– 4 paciente, stadiul I – 172 paciente, stadiul II – 48 paciente, stadiul III – 28 paciente şi stadiul IV – 2 paciente. Tratamentul a constat, pentru stadiul 0-I, din chirurgie, asociat sau nu cu iradiere externă, sau brahiterapie exclusivă; pentru stadiile II, III şi IV – chirurgie exclusivă sau chirurgie + brahiterapie, sau radioterapie externă + chirurgie.

Rezultate: Principala cauză de eşec a fost recidiva centrală: 14 paciente din totalul de 30 al recidivelor (46,6%); 12 paciente au dezvoltat recidiva la distanţă, dintre care 8 au prezentat metastaze hematogene, iar 4 paciente au prezentat metastaze ganglionare pelvine; 4 paciente au prezentat evoluţie, asociată cu eşec la distanţă.

Concluzii: Principalul factor de prognostic rămâne stadiul bolii; principala cauză de eşec este recidiva centrală, 46,6%; a doua cauză de eşec este reprezentată de metastazele la distanţă. Este necesară administrarea tratamentului adjuvant în cancerul de corp uterin obligatoriu din stadiul II al bolii.

Inapoi


ENDOMETRU

Cancer seros – papilar al endometrului

A.Gudima, Tatiana Antipina, Elena Gudima, S. Roşca, E. Goroşenco

Institutul Oncologic Chişinău, Republica Moldova

 

Introducere: Cancerul endometrial este o tumoră preponderent heterogenă şi în 85-90% cazuri prezintă adenocarcinom endometrial. Din formele rare ale tumorilor endometrului, cancerul seros-papilar ocupă primul loc şi se înregistrează după diferiţi autori în limitele 2,5-12% cazuri. Particularităţile biologice fac ca, cancerul seros-papilar al endometriului să decurgă agresiv, afectând cavitatea abdominală.

Material şi metode: Studiul este bazat pe analiza a 9 cazuri de cancer seros-papilar al endometrului, tratate în perioada 2000­2003. Vârsta medie a pacientelor: 62,3±4,1 ani. Distribuţia: după stadii: std. I -2 cazuri, std. II-3 cazuri, std. III-IV – 4 cazuri. Toate pacientele au fost supuse tratamentului chirurgical: histerectomie totală cu anexele bilaterale – 5 cazuri, histerectomie totală cu anexele bilaterale şi rezecţia omentului – 4 cazuri. Pacientele cu std. I-II postoperator au primit tratament radioterapeutic asociat, cu doza sumară pe bazinul mic de 40-42 Gy şi 12 Gy endovaginal la adâncimea de 2,5 cm. Bolnavelor cu std. III-IV li s-au administrat de la 3 până la 6 cure de chimioterapie după schema CAP şi radioterapie pe bazinul mic. Durata medie a timpului fără recidive la pacientele cu std. I-II a fost de 24,4±7,5 luni, iar la pacientele cu std. III-IV de 8,3±4,7 luni. Supravieţuirea la 3 ani a constituit 22,2%.

Concluzii: Astfel, cancerul seros-papilar al endometriului prezintă o formă agresivă a cancerului endometrial şi necesită studii cooperate pentru evaluarea metodelor şi tacticii de tratament.

ENDOMETRU 

Greşeli şi risipă în oncologie

S. Pop

Spitalul Judeţean, Clinica de Oncologie Medicală şi Radioterapie, Satu-Mare

 

Societăţile democratice cheltuiesc sume tot mai importante pentru Sănătate. Totodată, caută să obţină rezultate mai bune, să crească performanţele Sistemului, inclusiv scanându-l continuu pentru a identifica sursele de eroare şi risipă. Unde este România în acest tablou, cu un procent penibil din PIB alocat Sănătăţii, dar cu aşteptări şi critici în creştere din partea consumatorilor şi a mass-mediei? Putem oferi servicii mai bune? Cât depinde de medici şi cât de cei care controlează Sistemul? Care este impactul asupra Oncologiei?

A aborda aspectul risipei, al erorilor, pare o sinucidere într-o cultură organizaţională ca a noastră, care inspiră apatie, neîncredere, teamă. Deoarece greşeala devenită vizibilă este ocazie de-a pedepsi vs ocazie de-a învăţa şi a face mai bine. Dar problemele pe care refuzăm să le vedem vor fi neschimbate şi peste 10 ani. Iar cele pe care cu toţii le percepem, dar nu le discutăm fac mai mult rău, decât dacă le punem pe masă. Alternativa o constituie controalele, care caută vinovaţi dar nu au soluţii pe termen lung, iar într-un mediu cu grad înalt de educaţie şi specializare (ca al Oncologiei), omoară motivarea, inovaţia, asumarea de riscuri.

Avem nevoie de rezultate medicale şi economice mai bune, unele fără altele nu rezistă pe termen lung. Majoritatea greşelilor sunt clădite în Sistem, iar deciziile noastre individuale (oricât de înţelepte) nu le pot evita, medicii devenind victime şi acuzaţi. Este utilă analiza diferitelor nivele de luare a deciziilor în Sistemul de Sănătate, cu impact asupra activităţii oncologice cotidiene, a fiecăruia dintre noi. Cine decide? Cine răspunde? Există mari diferenţe în practica medicală. Risipa datorată calităţii suboptimale poate ajunge la peste 20% din costurile totale. După un timp ne obişnuim cu greşelile/lipsurile, nu le mai vedem (ca o crăpătură veche în perete). Greşeala devine rutină. Avem suficiente resurse pentru a părăsi confortul rutinei şi a căuta o calitate mai bună, inclusiv prin identificarea şi reducerea erorilor şi a risipei; care este zona noastră de influenţă?

Atitudinile, acţiunile trebuie să aibă consecinţe. Autoritatea şi responsabilitatea de la fiecare nivel trebuie mai bine definite. O nouă cultură organizaţională trebuie dezvoltată. Făcând zilnic progrese ne putem apropia de dezideratul de-a oferi servicii medicale locale de nivel european. Drumul este foarte lung, tocmai de aceea fiecare pas este important, nu există scurtături, nu mai putem pierde nici o zi.

Inapoi


VARIA

Configurarea unui colimator multi lamă Siemens Primus pe un sistem de Plannning Theraplan Plus

Ruxandra Fizeşan1, A. Chiş1, D. Dordai1, V. Bogdan1, V. Cernea1,2

 1Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 2UMF „Iuliu Ha’ieganuCluj-Napoca

 

Introducere/Obiective: Implementarea unui colimator multi lamă (MLC), într-un sistem de Planning Theraplan Plus, se face prin parcurgerea etapelor de modelare şi definire a acestuia, precum şi a fascicolului de radiaţii.

Material şi metodă: Prima etapa costă în definirea fizică a MLC-ului, care constă în numărul de lame, dimensiunile acestora şi posibilitatea de modelare a fascicolului cu sau fără suprapunerea lamelor adiacente. De asemenea este necesară introducerea datelor tehnice legate de geometria capului de iradiere a maşini de tratament: distanţa de la sursa de iradiere până la colimator, dimensiunile maxime şi minime ale deschideri colimatorului, posibilitatea de creare a câmpurilor asimetrice. Etapa următoare constă în introducerea datelor de dozimetrie absolută şi relativă, pentru caracterizarea calitativă şi cantitativă a fascicolului de iradiere. Măsurătorile de dozimetrie relativă au fost efectuate cu sistemul Scanditronix Wellhofer. Pentru măsurătorile de dozimetrie absolută s-a folosit electrometru PTW Unidos şi camera de ionizare PTW Farmer.

Rezultate: Prin normalizarea curbelor la doza maximă, alegerea numărului optim de puncte, s-a realizat introducerea curbelor dozimetrice. Intercompararea datelor introduse cu cele generate de algoritmul de calcul propriu al softului Theraplan Plus.

Concluzii: Procedeul de verificare şi asigurare a calităţi fascicolului de iradiere prevăzut cu MLC, este realizat prin compararea izodozelor şi unităţilor de monitor (UM), generate de sistemul de Planning cu datele de dozimetrie relativă şi absolută măsurate în fantomul cu apă şi/sau pe filme dozimetrice. Au evidenţiat o abatere care se încadrează în normele actuale.

Inapoi


VARIA

Măsurători dozimetrice comparatitive ale filtrelor pană fizice şi filtre virtuale pe acceleratorul liniar Siemens Primus

A. Chiş1, D. Dordai1, V. Cernea1,2

 1Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 2UMF „Iuliu HaţieganuCluj-Napoca

 

Introducere/Obiective: În cadrul departamentului de Radioterapie cu Energii Înalte şi Brahiterapie din I.O.C.N. urmează a fi introdus în uzul clinic un accelerator liniar Siemes Primus cu facilităţi deosebite faţă de acceleratoarele din generaţiile anterioare şi anume: colimator multilamă, stereotaxie, filtre virtuale. Scopul măsurătorilor dozimetrice pe filtre pană fizice şi virtuale realizate de fizicienii dozimetrişti din cadrul departamentului este realizarea unui studiu comparativ al izodozelor şi debitelor fascicolelor de fotoni în vederea elaborării unui protocol de simulare a filtrelor pană virtuale cu filtre pană fizice în sistemul de planning TheraplanPlus. În acestă lucrare vom prezenta selectiv rezultatele măsurătorilor de profile pentru filtre fizice şi virtuale precum şi izodozele generate folosind cele două tipuri de filtre. De asemenea vom prezenta comparativ rezultatele măsurătorilor de factori de transmisie şi modalităţi de obţinere a simulării izodozelor pe filtre virtuale prin compunerea ponderată a izodozelor pe câmp deschis cu a izodozelor pe filtre pană reale.

Material şi metodă: Măsurătorile de dozimetrie relativă au fost efectuate cu sistemul Scanditronix Wellhofer, pentru măsurătorile de profile pe filtre virtuale fiind necesară utilizarea sistemului CA 24 care constă într-un ansamblu de 24 de camere de ionizare dispuse liniar şi electrometrul MDU 240 cu 24 de canale de măsură. Acest lucru este impus de faptul că filtrele virtuale pe acceleratorul Siemens Primus sunt generate atât prin deplasarea cu viteză constantă a fălcilor colimatorului cât şi prin modularea intensităţii fasciculului de fotoni. Pentru măsurători de dozimetrie absolută s-a folosit electrometru PTW Unidos şi cameră de ionizare PTW Farmer.

Rezultate: Valorile factorilor de transmisie pentru filtrele pană fizice sunt cuprinse între 0,292 şi 0,755 funcţie de valoarea unghiului şi energiei iar factorii de transmisie pentru filtrele virtuale au valori cuprinse între 0,967 şi 1,026 pentru unghiuri cuprinse între 15 şi 60 grade. Se constată că factorii de transmisie ai filtrelor virtuale sunt apropiaţi de unitate atât pentru energii diferite (6MV şi 15MV) cât şi pentru câmpuri diferite. Simularea unui câmp cu filtru virtual se face prin combinarea şi ponderarea potrivită în sistemul de planning a unui câmp deschis şi unui câmp cu filtru pană real astfel încât să se obţină doza şi distribuţia izodozelor echivalentă unui filtru virtual. Acest lucru permite scurtarea timpului de iradiere chiar de trei ori în cazul folosirii filtrelor virtuale în raport cu timpul necesar iradierii cu filtre fizice.

Concluzii: În urma studiului dozimetric efectuat se constată posibilitatea simulării filtrelor virtuale pe sistemul de planning Theraplan aflat în dotarea laboratorului. Avantajele folosirii filtrelor virtuale sunt: factorii de transmisie apropiaţi de unitate, simplitatea comandării de la consola aparatului sau prin sistemul Lantis a valorii filtrului virtual (din grad în grad între 15 şi 60 grade) şi comoditatea operări aparatului. Aceste avantaje justifică elaborarea unei metode de implementare a acestei opţiuni în sistemul de planning.

Inapoi


VARIA

Evaluarea radiosensibilităţii celulare prin testul cometei 

Ioana Brie1, Maria Perde1, Eva Fischer1, Piroska Virag1, Olga Soriţău1,
Roxana Ola3, I.D. Postescu1, V.Cernea1,2, N. Ghilezan1
1
Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 2UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca;
3Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie-Geologie

 

Introducere: Evaluarea preterapeutică prin testul cometei a radiosensibilităţii celulare, ca indicator a toleranţei ţesuturilor normale şi/sau a sensibilităţii tumorilor la iradiere, permite clinicianului ajustarea radioterapiei pentru fiecare caz în parte, având drept consecinţă ameliorarea raportului terapeutic. Lucrarea este o prezentare a metodei şi a primelor evaluări efectuate cu ajutorul ei.

Material şi metodă: Limfocite prelevate de la 12 donatori voluntari sănătoşi au fost iradiate in vitro cu doze de 2 şi 5 Gy şi apoi supuse variantei alcaline a testului cometei la trei momente de timp. Interpretarea rezultatelor s-a făcut prin analiză vizuală şi calcularea a două mărimi indicatoare a gradului de lezare a ADN: scorul de lezare (SL) şi factorul cozii (Tail Factor, TF).

Rezultate: Am constatat o importantă variabilitate interindividuală în ce priveşte trei parametri biologici cu relevanţă pentru radiosensibilitate: amploarea inducţiei de leziuni ADN prin iradiere, capacitatea şi cinetica reparării acestor leziuni. Sensibilitatea la radiaţii gamma şi profilul reparării au putut fi caracterizate la nivel de individ.

Concluzii: Testul cometei este o metodă modernă, simplă, rapidă şi economică de evaluare preterapeutică a radiosensibilităţii individuale. Asigurând reproductibilitatea şi senzitivitatea acesteia, ea va putea fi utilizată în clinică ca test de predicţie a radiosensibilităţii individuale.

Inapoi


VARIA

 

Intervalul dintre tratamentul chirurgical şi iradierea postoperatorie: efectul asupra controlului local al sarcoamelor de părţi moi

V. Cernea1,2, Roxana Drăghici1, Ruxandra F. Fizeşan1

1Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“

 2UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Scopul lucrării: evaluarea semnificaţiei clinice a intervalului de timp dintre intervenţia chirurgicală şi iradierea postoperatorie în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu sarcom de părţi moi.

Material şi metodă: studiu retrospectiv a aprox. 600 de cazuri de sarcoame de părţi moi nonmetastatice dintre anii 1970-2000 pentru care s-a efectuat intervenţie chirurgicală cu conservarea membrului afectat urmată de iradiere postoperatorie. Au fost utilizate studii de tip analiză univariată şi multivariată pentru a se evalua potenţialul impact al intervalului de timp scurs între intervenţia chirurgicală şi iradierea postoperatorie asupra ratei de control local.

Rezultate şi concluzii: vor fi prezentate în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice.

Inapoi


VARIA

Identificarea unei semnături moleculare predictive la melanomul malign stadiul I şi II. Optimizarea tehnologiilor de microgenomică

O. Bălăcescu1, V. Lazăr2, G. Vassal2, G. Lenoir2

1Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca

2Institutul Gustave Roussy, Villejuif, Franţa

 

Melanomul malign reprezintă una dintre cele mai agresive forme de cancer ale cărui modalităţi terapeutice sunt total ineficiente. Scopul acestei lucrări este de a prezenta datele obţinute prin optimizarea tehnicilor de microgenomică necesare identificării prin microarray a seturilor de gene distinctive, implicate în evoluţia melanoamele maligne stadiul I şi II. Această tehnică utilizează pentru analiză ARN complementar, (cARN) marcat fluorescent (sonde). ARN-ul complementar se obţine prin reacţii de revers transcriptază, plecând de la ARN-ul mesager tumoral. Iniţial s-au luat în studiu 298 de tumori validate anatomo-patologic; în final pentru reacţia microaray au fost selecţionate 154 de tumori care au corespuns rigorilor studiului. Extracţia materialului genetic (ADN, ARN) s-a făcut cu kituri de microgenomică (RNeasy® Micro Kit Qiagen) iar controalele calitative şi cantitative ale acestora prin tehnici de nanotehnologie (Lab-on-a-chip şi NanoDrop). Controlul sintezei sondelor s-a făcut prin reacţia de PCR cantitativ (Real Time-PCR) folosind sonde Taqman. Etapele reacţiei microarray au fost adaptate cantităţii de 750ng cARN pentru fiecare eşantion. Hibridarea pentru reacţia microarray s-a făcut pe lame Agilent pe care au fost punctate oligonucleotide specifice fiecărei gene umane, aparţinând întregului genom uman. Tumorile au fost grupate funcţie de expresia genică sub forma unor clustere, cu ajutorul softurilor statistice: Feature Extraction® (Agilent Technologies) şi Resolver® (Rosetta Biosoftware). Au fost filtrate 11.043 gene; 189 au avut o expresie semnificativ diferită (p=10-4) între melanoamele metastazante şi cele nemetastazante, iar 50 au fost selectate ca fiind de interes în melanomul malign stadiu II.

SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Recomandările ESTRO pentru pregătirea rezidenţilor de radioterapie

O.Coza1, Viorica Nagy1,2, N. Ghilezan1, V. Cernea1,2

1Institutul Oncologic „ Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca

2UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Introducere: Curicula ESTRO are ca scop standardizarea şi omogenizarea pregătirii medicilor rezidenţi de radioterapie în ţările europene.

Material şi metodă: Încă din 1991 ESTRO a elaborat o curiculă minimă ce conţinea recomandări pentru pregătirea teoretică în radioterapie. Pe baza noilor achiziţii în radioterapie, a ghidurilor naţionale din ţările europene dar şi cele din SUA şi Australia, o echipă de experţi ai ESTRO şi EBR (European Board of Radiotherapy) a reevaluat aceasta curiculă şi a elaborat un document comun ce a fost prezentat societăţilor profesionale de radioterapie din 35 de ţări europene.

Rezultate: Noua curiculă ESTRO pentru radioterapie (European Core Curriculum for Radiotherapists) a fost adoptată în Conferinţa de Consens din 14 decembrie, 2002, din Bruxelles, Belgia. Această ultimă versiune conţine recomandări specifice nu doar pentru cei 5 ani de rezidenţiat în radioterapie (curicula teoretică) dar şi pentru suplimentarea pregătirii rezidenţilor prin cursuri specifice precum şi recomandări foarte utile privind infrastructura şi organizarea instituţiilor deînvăţământ. Începând cu ianuarie 2003 aceste recomandări au fost introduse şi în pregătirea rezidenţilor de radioterapie din România: pregătirea clinică pe o perioadă de 5 ani este suplimentată cu un curs teoretic conform cu curicula ESTRO ce se desfăşoară pe o perioadă de 2 ani. În ultimele trei luni ale anului doi de curs fiecare rezident va prezenta rezultatele unei teme de cercetare clinică alese la începutul pregătirii. Activitatea clinică a fiecărui rezident este documentată în caietul european de pregătire în radioterapie conform cu ELB (European logbook) recomandat de EBR.

Concluzii: Curicula ESTRO şi logbook-ul rezidenţilor în radioterapie reprezintă un pas important pe calea armonizării pregătirii în specialitate în Europa şi în garantarea accesului egal la un standard înalt de îngrijire medicală pentru toţi cetăţenii europeni. Prin aceasta ESTRO urmăreşte ca în următorii ani mobilitatea în Europa a rezidenţilor şi medicilor specialişti să ajungă la 5-10% (actual 2%). Responsabilitatea implementării acestor recomandări revine societăţilor profesionale de radioterapie din ţările europene.

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Chimioterapia per os în tratamentul cancerului ovarian recidivat

Adela Văcar, Doris Pelau, Smaranda Văcar, A. Sârbu, C. Moldovan, Mirela Susan

Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 

Deşi în tratamentul cancerului ovarian recidivat s-au utilizat un număr mare de citostatice, nu este definit clar agentul citostatic optim în tratamentul bolii rezistente la platină sau recidivate.

Obiective: evaluarea eficacităţii şi tolerabilităţii principalelor chimioterapice orale folosite în tratamentul cancerului ovarian.

Material şi metodă: Studiul retrospectiv cuprinde 84 paciente cu carcinom ovarian epitelial recidivat tratate în IOCN înperioada ian. 1997-dec. 2001. În 12 cazuri chimioterapia per os a fost aplicată de primă intenţie, restul urmând cel puţin două regimuri chimioterapice, dintre care cel puţin unul cuprinzând platina. 55 de cazuri prezentau chimiorezistenţă la platină. S-a urmărit eficacitatea agenţilor citostatici: Melphalan, Vepezid şi efectul antitumoral al Tamoxifenului (pentru rezistenţă la chimioterapie).

Rezultate şi concluzii: Majoritatea cazurilor studiate erau avansate loco-regional sau diseminate la distanţă – 73% stadiu III, 20% stadiu IV. Chimioterapia per os s-a administrat pentru evoluţie sub liniile anterioare de tratament (55 cazuri, 65,4%), pentru toxicitate indusă de liniile anterioare de tratament, ceea ce a impus stoparea acestora (8 cazuri, 9,52%), iar în 12 cazuri afecţiunile asociate au contraindicat administrarea unei chimioterapii mai agresive. Efectele secundare mai frecvente au fost cele hematologice, urmate de cele digestive. Gradele III şi IV de toxicitate hematologică au fost întâlnite în 10 cazuri. Chimioterapia per os reprezintă o alternativă în tratamentul cancerului ovarian recurent cu un profil al toxicităţii acceptabil.

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Rolul citostaticelor de generaţia a treia (Topotecan, Doxorubicin lipozomal) în terapia de salvare a carcinoamelor ovariene

Aniela Platona1, T.E.Ciuleanu1,2, Dana Iancu1, N. Todor1, R. Curcă3, N. Ghilezan1

1Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“, Cluj-Napoca;

 2UMF „I. HaţieganuCluj-Napoca;

3Spitalul Judeţean Alba

 

Introducere/Obiective: Evaluarea eficacităţii a două molecule de generaţia a 3-a (topotecan, respectiv doxorubicina lipozomală) ca tratament de salvare, în carcinoamele ovariene rezistente la cisplatin şi/ sau paclitaxel, în cadrul a două studii prospective de faza a II-a derulate în Spitalul de zi al IOCN. Obiective principale au fost determinarea ratei de răspuns şi toxicităţii, iar ca obiectiv secundar, supravieţuirea.

Material şi metodă: Topotecan (Hycamtin) – în seria iniţială au fost incluse 22 pacineţi (pac.) tratate cu topotecan, vârsta mediană 52 ani [29-66], status de performanţă OMS 1-5, 2-7 cazuri. Pacientele au fost iniţial refractare la cisplatin şi/ sau paclitaxel în 12 cazuri, la celelalte 10 cazuri indicaţia chimioterapiei cu topotecan a fost recidivă la <12 luni. Topotecanul s-a administrat la 68% cazuri în linia a 2-a (a 2-a – 14, a 3-a – 5, a 4-a – 3 cazuri). Protocol: Topotecan 1,5 mg/m2/zi, z. 1-5, cicluri la 21 zile. În seria iniţială au fost incluse 6 pac. tratate cu doxorubicina lizozomala (Caelyx), vârsta mediană 46 ani [41-58], status de performanta OMS 1-2 cazuri, 2-4 cazuri. Pacientele au fost iniţial refractare la cisplatin şi/ sau paclitaxel în 5 cazuri, la 1 caz indicaţia a fost recidivă la <12 luni. Caelyx s-a administrat la 83% cazuri în linia > 3 (linia a 2-a la 1, a 3-a la 3, a 5-a la 2 cazuri). Protocol: Caelyx 50 mg/m2/zi, z. 1, cicluri la 21 zile.

Rezultate: Pentru Hycamptin: 1) Toxicitate: Au fost administrate 67 cicluri de chimioterapie, mediana 3 [1-6]. Toxicitatea a fost moderată. Au fost înregistrate toxicităţi gr. 3-4 cu următoarea frecvenţă: neutropenie 19% cicluri, trombopenie 6%, anemie 4%, greţuri & vărsături 4 %. 2)Activitate: Din 21 paciente evaluabile, 19% au avut un răspuns obiectiv la tratamentul de salvare (interval de confidenţă 95% intre 0%-31%), cu 1 (=5%) RC şi 4 (=15%) RP, 6 paciente (=29%) au fost staţionare, iar la 11 (=52%) s­a produs progresia bolii sub tratament. Beneficiu clinic a fost notat la 48% cazuri. Răspuns biochimic (CA 125) a fost înregistrat la 55% paciente. Urmărirea mediană a fost de 8 luni [limite 1-19 luni], supravieţuirea mediană de 8,1 luni, iar actuarială la 1 an de 16%. Pentru Caelyx: 1) Toxicitate: Au fost administrate 28 cicluri de chimioterapie, mediana 6 [2-6]. Toxicitatea a fost redusă. Au fost înregistrate toxicităţi gr. 3-4 cu următoarea frecvenţă: neutropenie 7% cicluri, eritem palmo-plantar 7%, anemie 3,5%, greţuri & vărsături 3,5 %. 2) Activitate: 1 pacientă (=16,6%) a avut un răspuns parţial la tratamentul de salvare, 3 paciente (=50%) au fost staţionare, iar la 2 (=33%) s-a produs progresia bolii sub tratament. Beneficiul clinic a fost notat la 66,6% cazuri. Răspuns biochimic (CA 125) a fost înregistrat la 4 (=66,6%) paciente. Urmărirea mediană este de 6 luni [limite 3,5-11 luni]. Supravieţuirea mediană în această populaţie intens pretratată a fost de 6 luni.

Concluzii: Seria IOCN demonstrează o activitate moderată a topotecanului şi doxorubicinei lipozomale (19%, respectiv 16,6%) ca tratament de salvare în carcinoamele ovariene avansate, pretratate cu cisplatin +/– paclitaxel. Rata beneficiului clinic este remarcabilă (48%, respectiv 66,6%). Profilul toxicităţii hematologice (total tox. gr. 3-4  29% vs 10,5%) pare mai favorabil pentru Caelyx (diferenţele nu au fost semnificative la numărul de pacienţi luaţi în studiu), care beneficiază şi de o administrare mai facilă (5 zile vs 1 zi). Datele de supravieţuire mediană (8,1 luni pentru topotecan, cu 68% cicluri în linia a 2-a, 6 luni pentru doxorubicina lipozomala cu 86% din cicluri în linia > 3 în seria noastră) sunt superioare celor citate în literatură pe loturi istorice, tratate simptomatic sau cu agenţi alchilanţi.

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Rezultatele tratamentului multidisciplinar în cancerul de col uterin stadiul IIB

Aura Popescu1, Viorica Nagy 1,2, N. Todor1, Adriana Sav1, O. Coza1,2, Claudia Ordeanu1, S. Gavriş1

1Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 2UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca

 

Obiective: evaluarea aportului diferitelor metode terapeutice în cancerul de col uterin stadiul IIB oglindit prin prisma răspunsului terapeutic, a controlului local şi la distanţă şi a supravieţuirii.

Material şi metodă: în studiu au fost cuprinse 231 paciente cu cancer de col uterin std. IIB tratate în Institutul Oncologic „Prof.I.Chiricuţă“ în perioada 1 martie 1999 – 1 martie 2002. Vârsta pacientelor a fost între 25 şi 63 ani (mediana 44 ani). Bolnavele au fost randomizate în două braţe de tratament: radioterapie singură (RT) şi radio-chimioterapie (RT+CT) concomitentă cu cisplatin. La doza de 46 Gy bolnavele au fost reevaluate: cele cu răspuns favorabil au fost operate, iar restul au continuat RT±CT. Perioada de urmărire a fost între 3 şi 60 luni (mediana 25 luni).

Rezultate: După RT+CT concomitentă la bolnavele operate s-a constatat sterilizarea piesei operatorii în 76% (70/92) a cazurilor, faţă de 55% (56/101) după RT singură (p<0.01). Controlul bolii pentru întreg lotul de bolnave a fost superior după RT+CT: 91% vs 87% după RT. Supravieţuirea la 3 ani a fost 94% după RT+CT+CH, 89% după RT+CH, 82% după RT+CT şi 59 % după RT (p<0.01).

Concluzii: Tratamentul multidisciplinar asigură cele mai bune rezultate atât în ce priveşte controlul bolii, cât şi supravieţuirea. Asocierea CT-ei la RT determină rezultate superioare RT singure în toate situaţiile. Supravieţuirea de 82% după RT+CT exclusivă, apropiată de cea obţinută în urmă RT+CH (89%) indică posibilitatea alegerii tratamentului conservator, respectiv a RT+CT în cancerul de col uterin std. IIB.

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Docetaxel săptămânal în cancerul mamar metastatic

Carmen Vasiliniuc, Daniela Grecea, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 

Docetaxelul este unul dintre cele mai eficace agent chimioterapic în cancer mamar, Docetaxelul fiind activ chiar şi la paciente cu boală metastatică tratată anterior. Tratamentul standard cu Docetaxel în doză de 100 mg/m2 administrat la 3 săptămâni prezintă dezavantajul unei toxicităţi ridicate: neuropatie periferică, neutropenie, retenţie hidrică, alopecie, greţuri şi vărsături. Docetaxelul administrat în regim săptămânal la doza de 35-40 mg/m2 a demonstrat o eficacitate similară cu tratamentul la 3 săptămâni, dar cu o toxicitate mai mică.

Obiective: Evaluarea eficacităţii şi toxicităţii monochimioterapiei cu Docetaxel săptămânal la paciente cu cancer mamar meta­static.

Material şi metodă: În perioada 03/1998 şi 04/2004, 25 paciente cu cancer de sân metastatic au primit Docetaxel săptămânal 30­35 mg/m2 perfuzie iv. continuă 1 oră. Pacientele au primit premedicaţie cu dexametazonă sau prednison. Caracteristicile pacientelor luate în studiu au fost: vârsta medie 49 (33-66) ani, IP 1- 2. Metastazele au fost predominant viscerale: plămân, ficat (73%), ţesut moale (6%), şi oase (54%). Majoritatea pacientelor au avut metastaze multiple viscerale şi osoase. Pacientele au primit în medie 10 cicluri de Docetaxel săptămânal (9-12).

Rezultate: o pacientă a prezentat răspuns complet (4%), 7 paciente au prezentat răspuns parţial (28%),10 paciente boală staţionară (40%), 4 paciente boală evolutivă (16%), 3 inevaluabile. Rata de răspuns 32%. Toxicitatea hematologică a fost redusă, neutropenia gr. 2 fiind înregistrată doar la 23% din paciente, Docetaxelul săptămânal fiind foarte bine tolerat. Alte efecte secundare: neuropatie periferică gr. 1-2 (10%), alopecie gr. 1 (5%), retenţie hidrică gr. 1 (7%).

Concluzii: Administrarea săptămânală a Docetaxelului a demonstrat o acţiune antitumorală semnificativă la pacientele cu cancer mamar metastatic şi o toxicitate redusă, reprezentând o alternativă de tratament faţă de administrarea la 3 săptămâni.

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Cancerul mamar bilateral: istorie naturală, tratament multidisciplinar, tehnici de iradiere, rezultate imediate

Carmen Cobzariu, Cristina Vitoc, N. Todor, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 

Obiective: Rata bilateralităţii cancerului mamar variază între 9 - 69%. În istoria naturală a cancerului mamar, manifestarea bilateralizării bolii se corelează cu multifocalitatea, multicentricitatea, tipul histologic, dimensiunea tumorii. Manifestarea sincronă sau metacronă a bolii a ridicat problema dacă cel de al doilea sân afectat este o metastază sau o a doua tumoră. Indiferent de situaţie cancerul mamar bilateral este o entitate clinică relativ frecventă care constituie o provocare adresată echipei tratamentului multidisciplinar. Ne propunem o analiză a cazurilor cu cancer mamar bilateral tratate în Institutul „I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca pe o perioadă de doi ani.

Material şi metodă: Au fost luate în studiu un număr de 31 bolnave cu cancer mamar bilateral, ce s-au prezentat la noi în intervalul 1.06.2002- 30.06.2004. Marea majoritate a bolnavelor au prezentat o bilateralizare metacronă 75% (23 cazuri) şi numai 25% (8 cazuri) o bilateralizare sincronă. Am urmărit istoria naturală a bolii, tratamentul multidisciplinar, şi îndeosebi tehnica de iradiere, rezultatele şi complicaţiile imediate. Tratamentul multidisciplinar a fost adaptat stadiului clinic de boală avându-se în vedere pentru cazurile cu boala metacronă tratamentele efectuate anterior. În cazurile cu bilateralizare sincronă iradierea s-a efectuat secvenţial cu debutul tratamentului sânului cu stadiul de boală mai avansat.

Rezultate: Studiul intervalului de timp în care s-a manifestat bilateralizarea bolii a demonstrat că frecvenţa cea mai mare a fost în primii 10 ani de la diagnosticul primului sân, 26 din 31 cazuri (84%), rămânând în continuare chiar până la 30 ani un risc pentru bilateralizarea bolii. Mai frecvent bilateralizarea bolii s-a manifestat la grupele de vârstă mai tinere 40- 50 ani 13 cazuri, 51- 60 ani 7 cazuri, dar au fost găsite şi cazuri la vârstă mai înaintată peste 70, 80 ani. Studiul tipurilor histopatologice a relevat o frecvenţă mai mare a carcinoamelor lobulare: carcinomul lobular invaziv (CLI) 7 cazuri (21%), Carcinom lobular in situ (CLIS) în asociere cu alte tipuri 11 cazuri (37%). Carcinomul ductal invaziv (CDI) a fost constatat la 14 cazuri (43%). Au fost urmărite dezideratele tehnicii de iradiere, realizarea unei iradieri omogene loco-regionale adaptată extinderii bolii, s-a urmărit doza la joncţiunea câmpurilor tangenţiale, doza în organele critice plămân, cord, doza la nivelul ganglionilor mamari interni rezultatele şi efectele secundare imediate.

Concluzii: Cancerul mamar bilateral este o entitate clinică relativ frecventă ce trebuie avută în vedere atât la prima consultaţie pentru cazurile sincrone cât şi în perioada de urmărire a cazurilor unilaterale pentru cazurile metacrone. Tratamentul multidisciplinar este adaptat stadiului clinic de boală şi particularităţilor cazului. Cu o tehnică de iradiere adecvată se poate realiza controlul loco-regional al bolii cu efecte secundare minime.

Inapoi

 


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Analiza eşecurilor tratamentului adjuvant în cancerul mamar operabil

Ioana Hrab, Cristina Vitoc, N.Todor, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“ Cluj-Napoca

 

Obiective: Deşi tratamentul adjuvant aduce o îmbunătăţire în supravieţuirea şi calitatea vieţii bolnavelor cu cancer mamar operabil, există un număr important de bolnave care vor prezenta reşuta bolii. Ne propunem explorarea factorilor de risc pentru eşecurile loco-regionale şi la distanţă a pacientelor cu tratament adjuvant după chirurgie în prim timp.

Material şi metodă: Am efectuat un studiu retrospectiv pe un lot de 366 bolnave, tratate în Institutul Oncologic „Prof. I.Chiricuţă“, pe o perioadă de doi ani 1.01.1995 – 31.12.1996. Bolnavele cu stadiile clinice: I, II-a, II-b, III-a, au avut carcinom mamar invaziv, diagnostic stabilit histologic în urma intervenţiei chirurgicale în prim timp. Postoperator bolnavele au efectuat un tratament adjuvant: radioterapie, +/– chimioterapie (CMF, antracicline, altele), +/– hormonoterapie (TAM, inhibiţie ovariană radiologică sau chirurgicală). Eşecurile loco-regionale şi la distanţă s-au corelat cu factorii de prognostic individuali (vârsta, statusul hormonal), factorii clinici (stadiul bolii), factorii morfopatologici (dimensiunea histologică a tumorii, tipul histologic, statusul histologic axilar, gradul de malignitate, invazia vasculară), şi factorii terapeutici (tipul chirurgiei, tipul chimioterapiei adjuvante). Mediana urmăririi a fost de 77 luni.

Rezultate: Din totalul de 366 bolnave un număr de 81 cazuri (22%) au prezentat reşuta bolii. Dintre acestea în prim timp au prezentat o evoluţie metastatică 52 cazuri (65%), recidivă loco-regională 21 cazuri (25%) şi 8 cazuri (10%) au prezentat concomitent evoluţie loco-regională şi metastaze. Din cele 75% bolnave cu evoluţia metastatică a bolii, majoritatea 54% au prezentat metastaze viscerale, 35% au prezentat metastaze osoase şi 11% au prezentat metastaze în părţile moi. La debutul reluării evoluţiei bolii, majoritatea metastazelor au fost unice 37 cazuri şi 15 cazuri au avut metastaze multiple. Supravieţuirea fără semne de boala la 5 ani (SFB-5ani) a fost semnificativ mai bună de 86% pentru stadiile clinice I-IIa vs 76% II-b şi III-a. De asemenea, supavieţuirea generală la 5 ani (SG-5ani) a fost respectiv de 92% vs 88%. În funcţie de invazia axilară SFB-5ani a fost semnificativ mai bună pentru categoria N (–) vs N(+), de asemenea SG-5ani a fost de 95% şi 85% respectiv.

Concluzii: Factorii de prognostic asociaţi cu un risc semnificativ crescut pentru reşuta bolii au fost: invazia histologică a ganglionilor axilari (N-/ N +) şi stadiul clinic de boală (stadiul I şi II-a vs II-b şi III-a).

Inapoi


SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Radiochimioterapia concomitentă în cancerul rectal operat

Iolanda Sicoe, Alina Muntean, Nicolae Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“, Cluj-Napoca

 

Introducere/Obiective: Evaluarea intervalului fără semne de progresie a bolii – Time to progession – TTP, la pacienţii cu cancer rectal operat fără leziuni reziduale, radiochimiotratat concomitent postoperator.

Material şi metodă: 30 pacienţi operaţi pentru adenocarcinom rectal au urmat radiochimioterapie concomitentă la Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“, Cluj-Napoca în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2001. Caracteristicile pacienţilor: pT2-T4, vârsta < 70 ani, IP < 2, funcţie cardiacă, renală şi hepatica normală. Iradierea externă s-a administrat până la DT= 45 Gy/ 25 fracţiuni, 1,8 Gy/ fracţiune. Chimioterapia administrată: FuFol săptămânal (5 Fu 600mg/m2, Ac folinic 30mg/m2) sau cu durata de 5 zile q.s. 28 zile ( 5Fu 425 mg/m2, Ac folinic 20 mg/m2). Cuantificarea toxicităţilor acute digestive şi hematologice a fost făcută conform criteriilor RTOG. Urmărirea mediană a fost de 24 luni.

Rezultate: Rezultatele studiului privind rata şi tipul recidivelor vor fi comparate cu cele mai recente date din literatură.

Concluzii: Rezultatele studiului privind rata şi tipul recidivelor vor fi comunicate în cadrul Congresului Anual a SRRO de la Arad.

Inapoi

SIMPOZIONUL REZIDENTULUI

Studiu de fază I/II: tratamentul conservator al cancerului infiltrativ al vezicii urinare prin radioterapie externă concomitent cu gemcitabină

O. Vereşezan, Alina Munteanu, Claudia Burz, N. Ghilezan

Institutul Oncologic „Prof. I. ChiricuţăCluj-Napoca

 

Introducere: Tratamentul standard al carcinoamelor infiltrative ale vezicii urinare este cistectomia radicală. Rezultatele studiilor privind tratamentul conservator urmat de radiochimioterapie concomitentă oferă opţiunea conservării vezicii urinare la un procent semnificativ din pacienţii candidaţi pentru cistectomie radicală, fără a prejudicia supravieţuirea.

Obiective: Stabilirea dozei maxime tolerate şi analiza toxicităţii şi eficacităţii Gemcitabinei în tratamentul combinat.

Material şi metodă:Au fost incluşi pacienţi cu carcinom tranziţional infiltrativ al vezicii urinare, T2-T4a (TNM 1997), < 70 ani, IP < 2, M0, funcţie renală, cardiacă şi hepatică bune, după rezecţie conservatoare maximală, trataţi în Institutul Oncologic „Prof. I. Chiricuţă“ în perioada 2003-2004. Radioterapia externă s-a efectuat la AL S41, DT=60-70 Gy, tehnica „box“, fracţionare clasică. Concomitent s-a administrat Gemcitabină 100-200 mg/m2/săpt., ziua 1,8,15 (la 28 zile, 2 cicluri preconizate). Doza maximă tolerată a fost definită ca doza de Gemcitabină asociată cu reacţii acute (NCI) severe la 50% din pacienţi (neutropenie febrilă, trombocitopenie gr. IV, toxicitate digestivă gr. III sau IV, toxicitate nonhematologică gr. IV).

Rezultate: Un singur pacient a încheiat tratamentul conform protocolului preconizat. Toţi pacienţii au dezvoltat toxicitate acută severă: 75% din pacienţi au avut toxicitate digestivă gr. IV; 75% din pacienţi au avut toxicitate hematologică gr. III; 50% din pacienţi au dezvoltat neutropenie febrilă.

Concluzii: Protocolul terapeutic utilizat de noi arată toxicitatea acută semnificativă a Gemcitabinei în tratamentul concomitent cu radioterapia externă clasică. Datele din literatură cu utilizarea radioterapiei conformaţionale sau IMRT concomitent cu Gemcitabina arată toleranţa bună a tratamentului combinat (chiar cu asocierea CDDP concomitent cu RTE+Gemcitabina!) ceea ce aduce în discuţie importanţa volumului ţintă. Pentru optimizarea planului de tratament propunem „plafonarea“ dozei totale la 50 Gy pentru T2 şi 60 Gy pentru T3-T4, utilizarea radioterapiei conformaţionale, protecţii digestive personalizate.

Inapoi